Un soare, 6 Mickey si un dovleac

Voila! Dovleacul pregatit pentru "concursul" de la gradi. Eu zic ca are potential...:D. 

Weekendul asta a fost tare simpatic, macar si pentru ca a fost soare si cald. Sambata am fost la MTR, la o piesa de teatru cu legume. Un fel de indemn sa mancam sanatos, din care Andreea a retinut ca varza a plans pentru ca o mancau omizile si Dl. Morcov a chemat in ajutor furnicile, care cica sperie omizile. Eu nu stiam..asa ca am invatat ceva nou:p.
Tot de acolo am luat dulceata de visine Topoloveni, finally, ca o tot vanam prin targ de o vreme, cu care dimineata asta am ornat clatitele mickey mouse:))
Bine, Mickey Mouse-ii nostri erau pe alocuri diformi, ca dupa o operatie estetica nereusita, dar partea artistica a fost trecuta cu vederea dupa ce au fost gustati.
Duminica am dat o raita prin Baneasa, la shopping pentru tati, dar apoi am recompensat matza pentru rabdare cu o tura prelungita de parc, leagane si adunat frunze, care a depasit ora de ei culcare...Si daca tot ne-am stricat programul, am zis sa mai intarziem un pic si pe la Hard Rock Cafe, la un  pranz cu quesadilla si paste. Rezultatul e ca donsoara a sarit peste somnul de pranz, motiv de nervi si jelanii prelungi de pe la ora 8 seara incolo. Am pus-o in pat mai devreme, la 9, si a adormit instantaneu, dar cu vreo 2 treziri de pishu si apa peste noapte si vreo 3 scheunaturi scurte in rest..Iar trezirea finala a dat-o la ora 6, in ciuda incercarilor mele de a mai fura un pic de nani.
"Gata mami, nu nani. Hai in sufragerie!". Ya right....

Shhh..liniste, se repeta - update

O completare:

Incet, pe sest, ca cica noi nu stim, sa avem o surpriza..la gradi se repeta pentru serbare:d.
Fi-mea e normal in elementul ei daca e vorba de cantat si dansat.

Sa vedem ce face cand o da cu ochii de public...

Un strop de soare intr-o mare amaruie

In ultimele luni am urmarit cu atentie si speranta cateva cazuri medicale care m-au impresionat, nu neaparat pentru ca era vorba in general de copii, ci pentru ca nu pot sa inteleg cum, in anul 2011, avem tratamente care pot salva vieti, dar lasam aceste vieti sa se piarda din cauza banilor. Pentru mine accesul la tratament in cazul bolilor care pun viata in pericol mi se pare un lucru pentru care nu ar trebui sa existe semn de intrebare.
Una este sa afli ca ai o boala incurabila si sa te resemnezi cu ideea ca asta e, inca nu exista tratament...
Si cu totul alta e sa existe tratament, dar sa nu ai acces la el. Asta mi se pare inuman, inexplicabil, crud, cinic..cum vreti.
Uneori am impresia ca sunt prea multe cazuri, prea multi oameni care au nevoie de bani ca sa se salveze si ma simt neputincioasa. Un gand urat imi trece prin cap, ca degeaba ajuti...ca uite, sunt atatia altii, si nu se va termina niciodata, ca nu vor fi niciodata destul bani, destui oameni care sa simta ceva, sa se implice. Simti ca te lupti degeaba si de la asta la renuntare e doar un pas
Ma lupt apoi cu mine sa alung gandul uracios, caci stiu ca nu am dreptate. Si daca ajuti un om, conteaza. Daca pui 10 lei intr-un cont conteaza. Daca pui mai mult, e minunat, omul ala e cu un pas mai aproape de salvare. Si daca povestesti despre un caz unui singur om, conteaza. Fiecare gest, cat de mic si neinsemnat ti se pare tie, de fapt conteaza.
Si apoi, intr-o zi rece de octombrie, primesti o veste buna. Ca toti pasii astia mici si neinsemnati facuti de multi oameni au ajutat un copil de 4 ani sa aiba o noua sansa la viata.
Si din vestile astea bune, putine fata de numarul infinit de vesti proaste, iti tragi forta de a continua. De a face ceva, cat de putin pentru altul, de a nu te retrage in coltul tau de lume spunand "ce conteaza? ce conteaza 10 euro ai mei cand e nevoie de 100.000 de euro? E degeaba".
Nu. Uite ca nu e :)
Deci hai sa mai dam o data cu tifla Babei cu coasa, sa mai radem o data de ea, sa-i aratam ca da, suntem mici si saraci, dar nu ne place sa o lasam sa castige chiar asa, cand vrea ea...
Pentru Bibi
Pentru Catalin
Pentru cine vrei tu

Vorbe la 2 ani juma

In ultimele zile, din motive de raceli, viroze, gat bolnav si nas curgator, matza a stat mai mult in casa, mai ales seara, cand se intuneca fir-ar sa fie asa devreme...

Acu vreo doua seri am pictat pe frunze. Am zis sa mai variem, ca de hartie ne-am cam saturat:D.

Deci am cules frunze din parc pe drum spre casa si apoi le-am colorat. Donsoara a fost super incantata ca a putut face frunze negre, rosii si albastre.

La final, normal, a vrut sa spele singura ustensilele artistice, dorinta care naste de obicei mari balti in jurul locului faptei. Dar ce mai conteaza daca mai trecem cu veselie peste inca o seara amarata de toamna...

In film o sa auziti si unul din "cantecele" ei. Daca intelegeti ceva, va rog sa ne trimiteti si noua traducerea:d...

Despre noptile noastre

In ultimele saptamani somnul meu de noapte s-a cam dus. De fapt Somnul, caci somn de zi nu am:d
Intai a fost perioada cu prea cald, afara si in casa, cand noptile transpiram feroce si ne rasuceam in cearsaf. La noi asta nu e o problema. La Andreea e. Caci ramanea rasucita, imbarligata, infasurata in panza si se trezea nervoasa si nu se putea misca si ma striga. De 3-4 ori pe noapte. Sa o dezleg din cearsaf, sa se intinda la locul ei si sa o invelesc din nou..Pana la urmatoarea rasucire de pe o parte pe alta, cand drama se repeta.
Apoi a venit racoarea si am scos pilota. Am zis ca l-am luat pe Dumnezeu de picior, caci pilota e maare si pufoasa si nu se infasoara miseleste in jurul tau ca sa nu te mai poti misca. Asa ca Andreea a revenit o vreme la somnul ei dulce. Si eu la al meu.
Apoi a venit raceala, cu muci si tuse si treziri dese si plansete neconsolate si arpirat de muci la 2 noaptea si dat apa de 3,4, 5 ori si facut pishu de 2-3 ori si dat sirop de tuse de n-ori ca sa poata dormi copilul macar o ora. Hai, poate dorm si eu...
Si incet trece si raceala asta...dar somnul meu tot nu se intoarce. Ca mai nou matza ma striga noaptea pentru ca a ajuns cumva peste pilota si ii e frig si " mami, unde e paturica mea?" si o asez la loc, pun pilota peste, dau pupic si plec. Si povestea se repeta de 3-4 ori pe noapte....
Asa ca nu imi mai fac iluzii...nu mai astept schimbari. M-am consolat. Mult timp de-acum incolo o sa ma gandesc cu nostalgie la somnul meu legat de noapte...

Jurnal de boala 2

Si sper eu ca e si ultimul jurnal de boala pentru muuult timp de acum incolo:d
In sfarsit matza da semne de revenire la normal. Mucii s-au diminuat simtitor si tusea la fel.
De ieri am inceput sa scoatem un pic nasu pe la soare, sa profitam de zilele frumoase si sa mai gonim un pic culoarea stravezie din obraji...
De luni donsoara se rasfata cu antibiotic (augmentin), dupa 10 zile de aerosoli si siropuri fara efect. De a doua zi s-a vazut o imbunatatire, asa ca desi nu imi place sa-i bag antibiotic in organism imi dau seama ca de data asta nu prea aveam de ales.
Am renuntat la eurespal, caci nu ne-a ajutat deloc, si am trecut pe sirop de coacaze negre, recomandat si de pediatrul Andreei si de dr. homeopat la care am fost cu ea.
Mai avem tratament pana duminica (antibiotic si aerosoli cu ser si ACC), dupa care sper sa terminam cu medicamentele de tot.
In rest, matza e vioaie, cam satula de activitatile casnice si disperata sa iasa prin parc. Si sa se vada cu "fetele" ei, adica Sofia si Mariuca...plus niste copii de pe la gradi pe care ii pomeneste mai des:)
Sfatul pediatrei a fost asa: daca mai face inca o chestie asa urata, nu raceala simpla, ci oribilitate d-asta de nu se da dusa...o retragem de la gradi pana in primavara. Sper sa nu fie cazul

Jurnal de boala

Deci bolim cuminti acasa si eu si fi-mea. Pen'ca ieri a avut si febra,

azi suntem consemnate la domiciliu. Si e asa soare afaraaaaa:((
Asa ca de dimineata ne-am gasit de lucru.
Am plantat seminte de patrunjel in ghivece.
Am spalat rufe si le-am intins la soare. (da, stiu, nu aveam voie afara, dar balconul nu e chiar afara nuu? si era soare...)

Ne-am jucat cu cuburi de gheata, le-am mutat din pahar in pahar, le-am aranjat in forma de briose...
Am pictat cu apa colorata...pe hartie, pe fata, pe podeaua din bucatarie

Am descurcat nodurile din par, ne-am pieptanat si pus agrafe. Multe. Apoi le-am imprastiat prin casa
Am mancat "fundite" cu sos de rosii si branza.
Am curatat nasu cu aspiratoru, am pus picaturi, am luat inca o doza de Eurespal si ne-am culcat.
Am trecum cu bine peste juma de zi de stat in casa:)...
Weekend frumos va dorim

A venit frigul..

Si nu numai frigul, ci si mucii. Urati, multi, nestaviliti. Apoi, cand credeam ca suntem pe drumul cel bun si ne pregateam sa declaram raceala invinsa, a aparut brusc tusea.
O tuse hajaita, repetata, scuturata, pornita din piept si urcata cu chin pana in gurita. O tuse care nu se da dusa si ne chinuie rau noptile. Mai ales noptile, dar nici ziua nu e mai bine.
Eu presupun ca Andreea a luat raceala de la gradi pentru ca acolo erau niste copilari mucosi:(...Si apoi mi-a pasat-o si mine.
Si e un virus tare agresiv, ca imi dau seama daca eu sunt varza si abia vorbesc, cat de chinuitor e pentru matza...
Asa ca ne distram de vreo saptamana ceva de groaza. Faza nasoala a inceput de vreo 2 zile, asa ca mai avem de tras.
Ca tratament, dr ne-a recomandat aerosoli cu ser fiziologic si adrenalina, eurespal, tantum verde, pivalone si aerius seara.
Astept cu nerabdare noaptea..

Sanatate multa va dorim:)

La concurs

Participam la concurs.
Primul cred la care ne bagam:). Pentru ca ne place ideea, subiectul si pentru ca vrem sa castigam un "purtator de bebe", nu pentru noi, caci noi avem deja, ci pentru alta mamica..

Deci, daca vreti, dati un like pe pagina organizatorilor..aici
Si apoi un like pe pagina pozei noastra...aici

Multumiiim

Mos Nicolae vine si la cei care nu vad...

Se apropie Sarbatorile. Vine Mosul. Primul Mos din serie..
Deci hai sa ajutam putin si niste copii la care Mos Nicolae ajunge cumva mai sarac de obicei:).


Ideea este a Mariei, impreuna cu Nicoleta, fetele care sar mereu cand e nevoie de ajutor pentru copii. Ele au spus cel mai bine de ce e nevoie asa ca haide sa incercam sa ajutam si noi macar un pic:)..


"Propunerea este să îi ajutăm pe copiii cu deficiențe de vedere din Buzău. De ce să îi ajutăm? Pentru că: 
- trei sferturi din elevii de la Scoala de Nevăzători din Buzău au o situație financiară grea. Mulți dintre ei merg acasă doar în vacanță, pentru că părinții nu își permit să o facă în fiecare weekend. 
- foarte mulţi părinţi săraci care au un copil cu deficienţe de vedere preferă să nu-l dea la şcoală, pentru că pierd ajutorul de la stat, în valoare de 600 de lei sau îl trimit foarte târziu. Din acest motiv în clasa a treia de exemplu, vârstele copiilor variază între 9 şi 16 ani.
- în momentul în care copiii sunt înscrişi la această şcoală specială nu mai primesc nici alocaţia lunară, de la stat. Ea intră într-un cont la care au acces în momentul în care împlinesc 18 ani. 
-şcoala are nevoie de cărţi scrise în braille. O astfel de carte se poate face la comandă, la Asociaţia de Nevăzători din Bucureşti. O carte care are să spunem 20, 30 de pagini în mod normal, în braille are cam 100. Dar e nevoie de bani pentru asta. 
-pentru a uşura viaţa unui copil nevăzător el are nevoie de un laptop cu sinteză vocală. (este vorba de un laptop obişnuit, pe care se pune un dispozitiv prin care informaţia scrisă este transformată în audio).

Ce vrem să facem:

1. Sunt în total cam 40 de copii, de grădiniță plus clasele primare. Pentru fiecare dintre ei, Nico propune să facem un pachet cu dulciuri, fructe, eventual jucării și hăinuțe. Încercăm să găsim o fabrică ce ar putea face o donație, ca să fie lucruri noi, dar e puțin probabil (evident, dacă aveți vreo idee, e binevenită). Oricum, dacă nu, le ducem haine mai vechi. 
Rugămintea noastră ar fi să fie doar haine în stare bună și spălate și călcate, dacă nu e prea dificil. Știu că pare dificil, dar copiii nu stau cu părinții lor și nu va avea cine să li le pregătească. Ei sunt la internat și se descurcă așa cum pot. 
Strângem și haine și încălțăminte și jucării, pentru copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani. 

2. Dacă aveţi idei, sugestii despre cum am putea ajuta pe termen lung aceşti copii sau dacă cunoaşteţi firme dispuse să-i sponsorizeze cu haine noi, laptop-uri sau cărţi braille daţi-mi vă rog de veste.

Termenul limită: 20 noiembrie. În funcție de câți bani strângem, facem și cumpărăturile ".


Se apropie Sarbatorile...hai sa facem cumva ca si acesti copii sa aiba un motiv de bucurie. 
Multumesc

De pe la teatru

Am ajuns din nou la teatru, ba chiar la Festival International de Teatru pentru Copii. Pentru ca in titlu aparea si titulatura de international am zis hai sa profitam si sa vedem ce fac strainii in materie de evenimente pentru copii.
Am ales doua piese, una joi si una vineri, ambele dedicate categoriei 1-4 ani.
Cea de joi, Domnul Satie, adus de o trupa din Polonia, ne-a placut mult de tot. Cele doua personaje s-au jucat practic cu hartie, creand valuri, dealuri, batai de vant, avioane si barci, coifuri si bulgari de zapada. Copiii au fost atrasi imediat de dinamismul si logica simpla a actiunii, iar la final s-au bucurat de joaca cu hartia rupta. Matza a stat practic nemiscata 40 de minute, uitandu-se atenta la ce se intampla chiar in fata ei, la doar un metru. Caci atat copiii, cat si parintii au fost pe scena, unii pe pernute, unii pe bancute, dar oricum in miezul actiunii.

Piesa de vineri, Gradina Gaiei, la care matza a fost cu tati, n-a mai fost asa adaptata varstei ei. In primul rand povestea parea mai complicata un pic, cu anotimpuri si ce se intampla in fiecare din ele, dar partea si mai nasoala a fsot ca actorii au inceput sa vorbeasca in italiana, iar povestea era tradusa apoi in romana...Asa ca pentru un copil de 2 ani treaba s-a aburit brusc, limitandu-se la a urmari miscarile, dar neretinand nimic din sirul povestii..Probabil ca cei mai maricei, de 4-5 ani erau mai in tema.
Una peste alta ideea a fost foarte buna, logistica bine pusa la punct si programul destul de variat din ce am vazut eu pentru ca fiecare categorie de varsta sa gaseasca macar un spectacol potrivit.
Asteptam editia de la anul:)

PS: am reusit sa o filmez pe matza in timpul uneia din desele sesiuni de hranirea a "copilului" ei, Pisi. A si vorbit putin, muuult mai putin decat palavrageste de obicei...dar ma rog, o mostra. Ignorati ma-ul din final, e adus de curand acasa, probabil de pe la gradi sau din alta parte...lucram la el:d.

Cartile de seara

Am inceput sa frunzarim carti cu Andreea cu mult timp in urma. Intai ne uitam la culori, apoi la obiecte. Le cautam numele. Incet am inceput sa povestim ce fac obiectele din poze. Si asa am ajuns sa citim cam in fiecare seara cate o poveste.
Intr-o vreme mare hit era, normal, Alba ca Zapada, urmata indeaproape de Pisicile Aristocrate. E adevarat ca a contat mult si faptul ca Andreea se uita aproape zilnic la aceleeasi desene animate. Pana la urma am pus punct la desene seara, am decis ca "desenele s-au culcat si hai mai bine sa citim o poveste".
Am descoperit atunci o mare lipsa in biblioteca noastra. Carticele cu povesti scurte, logice, simple, cu imagini clare. Pentru un copil de 2 ani si aproape jumatate care nu are rabdare sa urmareasca o intamplare care se desfasoara pe 20 de pagini. Si nici timp, caci lectura de seara precede spalatul pe dinti si culcatul, o etapa care tinde sa se cam lungeasca de la o vreme....
Revenind la carti, am cumparat intamplator trei carticele si nu ne mai despartim de ele acum.
Sunt frumos colorate, cu povesti simpatice si simple, cu personaje atractive si pe intelesul celor mici. (una de la Lucia Munteanu si doua de la editura Infodar)

Gentuta rosie ne-a insotit primele zile de gradi, caci povestea fetitei care a primit o gentuta de la bunica si se duce la gradinita a fost foarte folositoare...

Urmatoarele doua au ca personaj Micul Arici, care trece prin tot felul de peripetii, in care ajuta, face cadouri sau e salvat de prieteni.

Toate trei carticelele sunt destul de lungi ca sa te prinda firul povestii, dar suficient de scurte sa poate fi citite intr-o seara. De 2-3 ori:d.
Am incercat sa evit fixarea interesului pe povesti Disney, cu printese si zane, fara a le evita insa de tot. Ma cam saturasem insa de istoria repetata a saracei printese care e salvata miraculos de un print...Micul Arici e muuult mai simpatic:)

O poveste despre scoala

Am citit zilele trecute un material super interesant in New York Times, pe care cred ca ar fi util sa-l citeasca toti parintii la un moment dat. Nu neaparat pentru a face la fel ca protagonistii povestii, ci pentru a vedea lucrurile dintr-o perspectiva la care multi nu ne-am gandi. Si mai ales nu am avea destul curaj si destula incredere in capacitatea de adaptare a unor copii pentru a o aborda.
Este povestea unui jurnalist american detasat la Moscova si care a decis sa-si inscrie copiii la o scoala privata, dar cu predare in rusa. Nu o scoala internationala, pentru expati, ci o scoala moderna pentru localnici. Ati avea curaj? Sa duceti copilul la o scoala unde cel putin in primele luni nu intelege nimic? Unde nu poate comunica decat prin semne, unde nu isi poate face prieteni? Unde fiecare ora e plina de frustrari si dileme?
Si totusi, povestea nu e trista. Evolutia celor trei copiii, de 4 si 5-6 ani e surprinzatoare si pentru proprii parinti, dar si pentru noi, obisnuiti sa le oferim ce e mai bun, mai simplu pentru ei. Sa le dam cat mai mult pe tava...Sa nu-i stresam, sa nu-i punem in situatii dificile...
Daca aveti rabdare (articolul e lung), cititi povestea asta
Pe mine m-a dus la niste intrebari, catre mine insami.
Recunosc ca nu as avea curaj sa fac la fel. Sau cine stie, pusa intr-o situatie similara, ce as fi ales.
Dar imi dau seama ca omul in general si copii in special au capacitati de adaptare la mediu mult mai subtile si
mai puternice decat lasa sa se vada in banalitatea vietii de zi cu zi...

http://video.nytimes.com/video/2011/09/15/magazine/100000001040165/an-education.html

Cum e mai bine?

E mai bine sa alaptezi sau sa hranesti copilul cu lapte praf?
E mai bine sa o imbraci in body sau sa o infesi?
E mai bine sa o culci langa tine in pat sau in patutul ei?
E mai bine sa o culci cu un bec aprins sau pe intuneric?
E mai bine sa o legeni sau sa nu?
E mai bine sa o lasi un pic singura sau sa urli la ea?
E mai bine sa plangi cu bebe in brate sau sa o inveti sa doarma?
E mai bine pentru copilul tau sa iti sacrifici fericirea sau sa fii fericita?
E mai bine sa ii dai fructe sau legume?
E mai bine sa ii dai doar bio sau deloc?
E mai bine sa o cresti doar tu sau sa o imparti cu altii?
E mai bine sa o duci la gradi sau sa iei o bona?
E mai bine sa ai un servici sau sa stai acasa?
E mai bine sa o duci la scoala aici sau afara?
E mai bine sa o ridici mereu cand cade sau sa o lasi sa se ridice singura?
E mai bine sa o iei in brate la fiecare plans sau sa o lasi sa se aline singura?
E mai bine sa o certi cand a gresit sau sa crezi ca un copil nu greseste niciodata?
Cum e mai bine?
Banuiesc ca reactia e sa alegi o varianta si sa decizi ca cealalta e gresita. Si daca nu e neaparat asa? Daca exista 2, 3, ...10, 100 de posibile variante, unele bune pentru tine, altele nu? Daca am alunga reactia initiala de a alege? Daca am alege sa nu mai judecam asa usor alegerile altora?
Caci fiecare alegere pe care o faci ca om, nu doar ca mama, depinde de o infinitate de mici detalii, de context, de ziua in care ai facut alegerea, de starea ta din acel moment, de ce ai invatat, de ce stii despre situatia in sine. Si alegerea ta e doar a ta, pentru ca este creata pe baza acestor zeci, sute de detalii care difera de la om la om de la mama la mama.
Si atunci, cum putem spune ca o anumita alegere e cea mai buna pentru toata lumea?

Alegerile pe care le-am facut eu sunt cu siguranta altele decat cele facute de alte mame. Sunt mai bune? Mai rele?
Am lasat-o pe Andreea sa planga cand era bebe? Da. Pentru ca atunci cand ii era somn plangea si in brate si in carucior si oriunde in alta parte. Plangea cateva minute si adormea. Asa ca o plimbam cu caruciorul prin parc, cand incepea maraiala, pe niste piatra cubica. Acolo era singurul loc unde, dupa vreo 5-10 minute de maraieli si plans, adormea. E groaznic? E inumat? Am traumatizat-o pe viata?
Am culcat-o cu noi in pat? Da, de 2 ori. A fost nasol. Noi n-am dormit deloc, iar ea a dormit iepureste, trezindu-se de cateva ori si foindu-se in cautare de spatiu. Am culcat-o apoi la ea in pat, fara becuri aprinse, fara maimutoi care lalaie un cantecel adormitor, imediat dupa baita si biberon si a dormit minunat. Se mai trezea noaptea, manca, se foia ca nu-i placea pozitia, sau patura sau cine stie ce, mai scancea. Ma duceam la ea, rezolvam problema si adormea la loc. Am privat-o de dragostea materna? Am lasat-o sa se simta abandonata?
Am crescut-o mereu impreuna cu bunicii, am lasat-o cu ei, am avut incredere in ei. Au fost situatii in care ne-am certat, in care am trasat reguli, in care am criticat, dar una peste alta, am crescut-o impreuna. Si cred in continuare ca un copil care are bunicii prin preajma e un copil fericit.
Am trasat limite. Putine, dar stricte si am certat-o cand le-a depasit. Nu am lovit-o. Nu am tipat la ea. Am ridicat tonul, da. I-am aratat ca sunt suparata, ca nu imi place ce a facut. Am facut rau? Bine?
Cred ca orice copil are nevoie de limite si de un program. Nu sunt de acord ca a-l lasa sa face ce vrea, oricand, oriunde, inseamna sa-l face fericit. Nu sunt de acord ca lipsa oricaror limite stimuleaza creativitatea si curiozitatea. Dar repet, am impus foarte putine limite si cred ca este esential sa ii lasi suficienta libertate de alegere pentru a invata sa traiasca frumos. Am fost prea dura? Prea toleranta? O sa am un copil razgaiat? Sau unul timorat?
E usor sa alegem ce e bine pentru noi. E infinit mai greu sa acceptam ca si alegerile altora pot fi la fel de bune.

PS: nu ma refer aici la situatiile extreme, cu parinti care nu isi iubesc copii, care sunt prea saraci sau prea insensibili ca sa le pese, nu vorbesc de cazurile de copii abuzati, batuti, malnutriti. Desi poate ar trebui sa ne ocupam putin si de alea...Pentru ca exista o diferenta intre un copil tinut in lanturi si unul care plange in carucior 10 minute, nu?