Călătoriile celor trei roșii

Weekendul trecut matza a participat la primul concurs de inot. A fost o chestie la care si-a dorit sa mearga si pe care o astepta cu mare nerabdare, declarand sus si tare ca ea o sa castige si o sa ia medalia.  Eu am temperat putin entuziasmul si i-am zis ca important e sa participe si sa faca tot ce stie si ce poate. Nu neaparat sa castige...M-a deranjat putin ca tot insista sa ma intrebe daca o sa fiu mandra de ea, daca o sa castige, si am incercat sa intorc subiectul spunandu-i ca sunt oricum mandra de ea si ca ma bucur ca ii place sa inoate si bla bla bla. N-a mers. Tot insista ca o sa fiu mandra daca castiga...Probabil chestii auzite la gradi pentru ca noi nu am adus niciodata in discutie ideea de a fi mandru de ceva sau daca ai castigat ceva. Deocamdata prefer sa pun accentul pe bucuria de a face ceea ce iti place si abia dupa aia pe ideea de a si castiga. Dar, dupa concurs, imi dau seama ca trebuie sa ii explic, calm, cu rabdare, in timp, ca scopul unei competitii, spo...

Saptamana trecuta am cumparat pentru Andreea o carte tare frumoasa, despre arta. Desi e un pic prea avansata pentru varsta ei, mi-am dorit de mult sa o avem in casa, pornind de la ideea ca orice lucru poate fi discutat pe mai multe niveluri. Arta pentru Copii, de la editura Gama, este un prim pas in lumea picturii si a pictorilor celebri. Este o trecere in revista, cronologica, a marilor stiluri, cu accent pe cate un tablou reprezentativ.  Textul face o descrie succinta si destul de usoara a tabloului, detaliind apoi stilul si elementele caracteristice. Plus, propune o "joaca", o activitate pe care sa o incerce si copilul. Pentru 5.5 ani, descrierea stilurilor poate fi un pic dificil de inteles, mai ales pe masura ce te apropii de epoca moderna.  Dar chiar si asa, fara sa intram in detalii dificile, a fost o joaca frumoasa. Am studiat intai plansele cu tablouri si am pus-o sa povesteasca ce vede, ce e in tablou..A fost foarte atenta la detalii si a observat tot fe...

Ieri am ajuns, dupa aproape 30 de ani, in sala de pictura de la Palat. Nu stiu daca e chiar aceeasi cu cea in care aveau loc lectiile cand eram eu mica, dar sigur asa pare. Cand intri, ai brusc impresia ca timpul s-a oprit in loc acolo. Scaune carpite si instabile, mese jupuite, pereti nevopsiti de decenii, intr-un colt o chiuveta veche, odata alba, o masa cu hartii si pensule, cateva tablouri cu pionieri, porumbei si flori uitate pe pereti si sevalete. Din tavan vine o lumina obosita, galbuie, si toti parem bolnavi in umbra ei. Profesorul este un domn in varsta, cu pulover si camasa. Toata ora a stat la masa si a citit, rugandu-i pe copii sa picteze ce vor ei. "Azi e la liber! Vreau sa picteze fiecare ce vrea!".  M-am asezat pe un scaun cu hainele in brate si am lasat-o pe Andreea sa isi vada de treaba. Ea evident ca nu avea nicio problema cu mediul prafuit din jurul ei. SI-a ales un scaun, a deschis caietul de desen si s-a apucat de pictat.  Cand termina, fiecare co...