Călătoriile celor trei roșii

Cand era Andreea mica, dilemele noastre erau legate de mancare, somn, pampers, creme...Din cantitatea uriasa de informatii si recomandari, am selectat ce ni s-a parut noua ok, ce ni s-a potrivit. La fel si atunci cand a venit vorba de metode de crestere si educatie. Am citit, am selectat, am testat, am vazut ce merge si ce nu la Andreea.  Acum, am ajuns la varsta problemelor mari. Sau mai mari. Si din nou ne trezim in situatia de a face alegeri.  Andreea este foarte fascinata de dinozauri, vrea sa citeasca despre ei, sa vorbim despre ei, sa-i desenam. Asa ca i-am tot povestit in ultimele luni despre formarea pamantului, despre vremea cand traiau dinozaurii si cum au disparut ei, despre asteroizi si despre ce s-a intamplat dupa ce au disparut dinozaurii. Asa a venit vorba despre mamifere, despre maimute si alte vietati care fac pui.  Si eventual despre oameni... Ea stia ceva de la gradi despre oamenii preistorici, cum traiau ei in pesteri si vanau animale. Asa ca ...

Pentru ca e sambata, nu facem nimic. Andreea a decis ca sambetele sunt doar pentru nimic. Adica nu cursuri, nu spectacole, nu fugit afara, nu program. S-a trezit la 9, ceea ce pentru ea este rarisim. S-a uitat la desene, a mancat, a ciopartit vreo 20 de hartii in forme franjurate, s-a jucat pe tableta cea noua, acu se uita la ceva dansuri la tv. si mananca un mar.  Dupa aia voi incerca sa o conving sa mergem pana la piata sa luam fructe. Apoi vine pranzul si dupa pranz iar ne pitim sub plapuma si motaim. Si uite asa va trece sambata asta :d.  Pentru ca toata saptamana alergam. Si noi si ea. In  fiecare dimineata repetam aceleasi fraze(hai, mutzi, sus, trezirea! Hai mutzi mananca mai repede! Hai mutzi pune hainele ca trebuie sa plecam! hai, haihai...). La gradi ei ii place, dar totusi e cu program, cu reguli, cu repetitii de serbare si fise si stat la masuta. Au si momente de joc liber, dar tot nu e ca acasa, in camera si lumea ei.  Seara o luam de la capat cu...

In ultimii ani am fost de mai multe ori cu Andreea la spectacole de balet la Opera Romana si intotdeauna am luat bilete la lojele de langa scena. Asta inseamna pret mai bun, eram aproape de dansatori si oarecum izolati de restul salii, asa ca daca pitica se foia sau se plictisea puteam iesi elegant afara. Nu a fost cazul, ea fiind foarte mare amatoare de spectacole de balet. Dezavantajul statului la lojele laterale este ca vezi practic jumatate de scena, restul fiind obstructionat de un mare balcon.  Duminica, in premiera, am luat bilete jos, in sala, in fata scenei. Pretul a sarit considerabil, dar macar am vazut toata scena si eram chiar langa orchestra.  Spectacolul a fost Motanul Incaltat , opera pentru copii. Decorurile si actorii mi-au placut, costumele la fel, povestea clara si bine pusa in scena. Cel putin pentru adulti si poate copiii mai mari. Pentru aia mai mici a fost un pic dificil sa urmareasca actiunea pentru ca nu intelegeau aproape nimic din ce se canta p...

Vineri Andreea si Dan au fost impreuna la expozitia Egiptul Antic , de la Hanul Gabroveni. Stiam mai demult de eveniment, care mai tine pana la sfarsitul lui decembrie.  In eventualitatea in care va ganditi sa mergeti, iata cam ce am inteles eu despre expozitie, din relatarile celor doi. Pretul e cam piperat, adica 55 de lei un adult cu un copil. Plus 10 lei o amuleta de lut pe care sigur si-o va dori. Plus 8 lei parcarea la Universitate daca nu ajungi acolo pe jos:d. Expozitia in sine a avut elemente interesante, desi Dan zice ca in banii astia puteau sa faca mai multe lucruri.  Ce au retinut si le-a placut la amandoi au fost: piramida in care intrai si studiai cu lanterna picturile de pe pereti, tronul de faraon, povestea despre imbalsamare (inclusiv partea cu scos organele si parfumat cu scortisoara), stampilele cu hieroglife cu care puteai sa iti scrii numele si amuleta din lut. Concluzia? Merita mers pentru ca din pacate nu sunt multe expozitii de gen in Buc...

Negociere, recompensa, pedeapsa. Unde incepem si unde ne oprim? Iata o dilema cu care banuiesc ca se confrunta multa lume. Cat negociem cu un copil de 3,4,5, x ani si unde ne impunem si ii dam de inteles ca, desi ii asculti parerea si tii cont de ea, totusi tu esti adultul si ca discutiile pot continua doar pana la un punct. Cat si cum recompensam. Si ce? De ce?  Ce pedeapsa aplici? In ce momente? Care e ea?  Noi am decis cu niste ani in urma (:d) ca recompensele si pedepsele sunt niste tampenii si ca, desi te pot scoate din necaz in acel moment, pe termen lung sunt nocive. Caci daca astazi recompensezi copilul cu o bomboana, maine o sa fie nevoie de doua. Daca azi il pedepsesti cu interzicerea desenelor, maine va trebui sa inventezi o noua pedeapsa pentru o alta situatie. E o strategie care mie mi se pare neproductiva si care escaladeaza foarte usor in promisiuni imposibil de realizat si in lipsa de reactie din partea copilului la argumente de bun simt.  Caci...

În ultima vreme Andreea nu a mai dezvoltat pasiuni acerbe pentru nicio carte de povesti. Fata de anii trecuti, cand obsesiile pentru Alba ca Zapada, aristocrate sau colindele de craciun ne faceau sa ascundem cartile dupa a nu stiu cata suta citire, acum isi alege cu oarece relaxare povestea de seara, fara sa para prinsa cu adevarat de vreuna.  Asculta ce ii citim, mai pune intrebari, mai citeste si ea, dar la final am impresia ca nu a contat prea mult daca am citit povestea cu ursul sau cea cu uriasii. Uneori pare sa se rupa de poveste cu totul si mintea ii pleaca prin alte parti. Ma opresc si o intreb despre ce am citit. Habar n-are, evident. Incearca sa relateze ce a auzit ultima data, 1-2 pagini in urma. Reiau, o rog sa fie atenta, pana cand o pierd din nou in ganduri.  Chiar si asa, ii place sa citim seara. Mai ales dupa ce am convenit ca e doar decizia ei cat citeste singura. Un rand, o fraza, jumatate de pagina...cat are chef in momentul ala. Restul povestii il c...