Doua luni de stare de urgenta

Hai ca de la ultima postare a trecut o luna. Si 6 zile. Stiu asta pentru ca m-am uitat pe calendar. Ca altfel habar n-am in ce zi suntem si ce data. Ar putea fi luni, dar si vineri. E fix acelasi lucru:)). 

De fapt e miercuri, dar who cares...

Ma simt ca intr-un film semi-apocaliptic. Genul ala de filme la care ne uitam BEFORE si ne gandeam ”bai ce tras de par este..”. Si acum traim fix filmul ala. Cu virusul  care se imprastie peste tot, de la om la om, si ajunge din China in Italia si Anglia si SUA si peste tot. La noi primul caz a fsot pe 25 februarie, la un roman intors din Italia. Apoi au urmat romani veniti din Germania, Norvegia, Israel...

Anyway, a trecut si aprilie. Si acum avem finally un AMR: 15 mai. Cand se ridica primele restrictii, adica o sa ma pot duce la Piata Victoriei sa imi iau o cafea de la Starbucks si apoi o sa iau la picior toata Calea Victoriei si poate pe drum gasesc si o inghetata...Asta e planul meu pentru 16 mai :))

Unii zic sa nu ne miscam din casa nici de pe 15 mai incolo, dar eu zic ca ne putem misca un pic si o sa fie bine. 

Citesc destul de mult in ultima vreme diferite pareri si reactii ale oamenilor la pandemie. E ca un studiu psiho-socio-pandemic live. E foarte interesant cum abordeaza oamenii crizele, cum se adapteaza si cum se schimba. 

Initial am crezut ca schimbarile vor fi temporare, dar cred ca pentru multi ele vor fi permanente...sau oricum de lunga durata. 

Foarte multi oameni par foarte speriati si au dezvoltat o fobie in a iesi afara din casa. Isi gasesc echilibrul in spatiul mai mic sau mai mare al propriei locuinte si vad ”afara” ca pe un loc prea periculos pentru a se aventura in el acum.

Foarte multi nu au iesit afara de doua luni. Sau au iesit de 2-3 ori. Si nu pentru ca nu ar avea voie, ci pentru ca le e frica.

Altii isi tin copiii doar in casa, de teama sa nu ia sau sa dea virusul. Sunt copii care nu mai vor sa iasa afara pentru ca le e frica. Frica asta la copii mie nu mi se pare ok, pentru ca ea vine de la parinti. Nu e neaparat a lor, ci a celor din jur...Poate nu ar trebui sa transmitem panicile noastre copiilor. 

Poate nu ar trebui sa fim nici noi asa panicati, ci mai degraba ingrijorati, atenti, prevazatori. 

Mai ales ca pana acum la noi in tara lucrurile au mers relativ cuminte. Cresterea cazurilor, desi constanta, este lenta, fara varfuri si fara mii si mii de morti. O sa vedem de acum incolo cum va fi.

Cred ca aceasta pandemie ii va schimba pe multi oameni. Cred ca vor cauta obsesiv siguranta in multe aspecte ale vietii lor, mai mult decat pana acum. Cred ca multi se vor teme sa isi mai asume riscuri, oricat de calculate ar fi ele. 

Cred ca cel mai greu va fi sa depasim frica si sa invatam sa traim din nou in afara spatiului sigur, dar limitat al propriei locuinte.

Dar de fapt nu stim cam nimic despre ce si cum si cand va fi. E pentru prima data in viata cand nu ne putem face planuri pentru ca nu stim mai nimic despre viitor. 

E luna mai si nu stim daca in iulie putem pleca in vacanta. E mai si nu stim daca in septembrie copiii merg la scoala. E mai si nu stim daca in decembrie vom fi din nou blocati in casa de valul 2. 

Asa ca am invatat mult mai bine decat inainte sa ne bucuram de azi. De mici bucurii de azi. De noi trei impreuna. De bucatareala si barfe. De discutii cu prietenii si jocuri pe laptop. Am descoperit ca ma simt foarte bine citind in hamac pe balcon chiar daca as vrea sa ma legan undeva la munte sau la mare.

Cel mai dor imi e de colegi si de prieteni si de libertatea de a ne urca in masina oricand si a pleca oriunde.

Cel mai tare ma deranjeaza lipsa libertatii de miscare. Si parerile radicale din online.