Amintiri din primul an

Sau din epoca de piatra. 

Cam asa mi se pare mie primul an din viata Andreei. Si pentru ca am tot citit povesti despre bebelusi, mai mult sau mai putin terifiante, am zis sa fac o trecere in revista a lucrurilor care se intamplau in capul si viata mea pe atunci.

Pentru ca privind acum in urma am tendinta de a-mi aminti numai lucrurile bune si frumoase, iar pe cele grele si urate le pot rememora cu usor amuzament.

Citind ce scriam atunci imi dau seama insa ca am supravietuit primului an pentru ca am reusit sa rad si cand era nasol, pentru ca nu m-am panicat desi au fost momente dificile, stiind ca daca eu nu ma descurc sigur pediatra mea e mai desteapta, si pentru ca am cerut si acceptat ajutorul atunci cand am avut nevoie. Si pentru ca am iesit mult, foooarte mult din casa, singura sau impreuna cu mamicile mele prietene dragi:). Si pentru ca am calatorit, am baut cocktailuri la terasa, am stat cu orele in parc, am citit, am copilarit si eu cu Andreea. 

Primele 2 luni eram cam buimaca si nu stiam cu ce se mananca blogul asa ca am scris putin. Sa zicem ca a fost vremea colicilor, care la noi au insemnat urlete si plansete cam in continuu.

Dar si prima iesire la munte, al 1,5 luni. Si a doua, pe la 2 luni:d

3 luni

“Mama lu Andreea:

De cand ma tot plimb cu picea prin parc, am ajuns la concluzia ca unele mame o iau razna cand bebei lor dorm. Eu ma numar printre ele. Sa ma explic.1. Am ganduri criminale sau cel putin foarte vatamatoare pentru copiii mici care tipa pe langa caruciorul meu cand doarme pitica.2. Am aceleasi ganduri si fata de mamele si bunicile respectivilor copii.3. Urasc copiii care merg in spatele meu si bat mingea. Andreea nu suporta si se trezeste, de cele mai multe ori plangand.4. Urasc mosii care stau pe banci si asculta radio la maxim.
In acest timp, tati sta un pic cu picea.
8.30-9 - ii dau sa pape
9.00 - ma duc la baie, picea sta cu tati
9.30-10.00 - tati pleaca. Eu o imbrac pe Andreea si ne jucam un pic
10.00  - vine bunica (asta in saptamanile cand e in bucuresti) si o ia pe pitica pe afara
10.00-12.00 liber :D (net, tv, cumparaturi, maturat, sters praf, spalat rufe)
12.30-13.00 - masa de pranz
13.00-14.30 - ne jucam
14.30 - dus picea la culcare
14.30 -15.30/16.00  - liber, picea doarme
16-16.30 - jucat
16.30 - gustare
17.00-18.30 - daca se poate, pe afara, daca nu , ne jucam in casa
18.30 - Andreea da semne de somn....culcat
19.00-19.30 - picea se trezeste, se mai joaca. Pe la ora asta apare si tati. Yupppy!
19.30-20.00 - masa de seara
20.00-20.30 - baita si culcat
Dupa 20.30 suntem liberi. Si franti de oboseala de cele mai multe ori. :d
PS: Cand zic ca "ne jucam" nu inseamna ca ma joc cu ea non-stop. De cele mai multe ori se joaca singura, misuna prin casa, se ridica pe mobila, trage de perdea, se lipeste de tv. Dar trebuie sa stau mereu pe langa ea,   sa am grija sa nu cada/sparga/rupa/loveasca...”

....”

Da, aveam probleme majore cu nervii:)).

Asa ca am plecat sa ne relaxam:d 

 Cumva acum am ajuns eu mama copilului care alearga si tipa pe langa bebelusi care dorm. It’s payback time:))

4 luni

“Astazi am ramas singura acasa cu mami pentru ca tati a plecat la munte cu bunicu. Asa ca noi doua am decis sa ne facem de cap si sa plecam la shopping.

In fine, pana la urma, mami a decis ca meritam si noi o pauza la terasa. Asa ca am ales una cu scaune comode, mami si-a luat un frappe ( yammy...ce bine arata...), iar eu am inceput sa ma conversez cu oamenii de la celelalte mese. Radeau intruna la mine, asa ca le-am zambit si eu din politete si le-am aratat limba ( mi se pare un gest foarte simpatic asta..).”

Well, aici vorbea Andreea pe blog. Precoce copil. Anyway, in principal a fost perioada iesirile foarte dese in oras si la terasa, pentru ca era vara si tocmai cumparasem un marsupiu. D-ala criticat acum de toata lumea...

5 luni

“Draga mazi,

Te rog frumos sa o inveti pe mama sa imi prepare si mie ceva comestibil de mancare. Se chinuie saraca de cateva zile cu tot felul de variante de piure de fructe. Le rade, le stoarce, mai nou le baga si la storcator si la blender asa ca iti dai seama cum arata bucataria. In plus a descoperit foarte tarziu ca daca pui banane si mar ras in blender nu se intampla nimic. Asa ca a turnat apa si mi-a dat sa mananc o porcarie fara gust. Astazi a decis sa foloseasca un morcov”

Minunata etapa a diversificarii, datatoare de nervi si dureri de cap. Sa zicem ca pana pe la 1 an Andreea nu a apreciat prea mult retetele mele, mesele erau un chin, plansete si nervi, iar la final manca jumatate din portia recomandata la varsta ei. A fost foarte frustrant pentru mine, dar in acelasi timp am avut revelatia ca nu poti forta un copil sa manance. Nici macar daca el are 5 luni si tu muuult mai mult:d.

“De cateva zile, m-am gandit ca noaptea atmosfera e cam sumbra in casa. Bezna, liniste, noroc cu muzica din camera mea ca altfel e tare morocanos. Asa ca am zis sa o inveselesc pe mami si ma trezesc din ora in ora, iar cand vine langa patut, incep sa rad si sa dau din picioare doar doar o pricepe ca e timpul sa ne jucam. Dar mami tot nu pare multumita. Iar ma rasuceste, ma inveleste si pleaca. Iar trebuie sa ma culc...pentru o ora :d”

Prost, prost rau cu somnul. Putin, chinuit. Se trezea la 6 si statea treaza pana la 8. Intre 6 si 8 era in grija lu tati si eu motaiam letargic in pat.

“Am 5 luni si 10 zile. 6,700 kg. 66,5 cm. “ – grasa rau, ce sa zic:d

Succes ! Reteta minune

“Dupa cateva zile in care am tipat la ea la fiecare masa de pranz doar doar o pricepe, ieri mi-a dat ceva bun bun. Cartofi, mar, morcov si avocado fierti un pic, amestecat cu pui perpelit in unt si totul diluat pe gustul meu cu laptic. Excelent! Am papat tot si as mai fi vrut :)”

6 luni

“Am racit! prima mea raceala. Nu-mi place si nu mai vreau. Ieri am facut si prima mea febra. 39.4. Mami mi-a bagat ceva in fund sa treaca. Dimineata aveam 37.5.”

Parca incepe sa se vada luminita???

A fost perioada in care somnul de dimineata se facea afara, indiferent de temperatura. Asa dormea cel mai bine. Si se si bronza:) Un octombrie insorit :d

“Peste cateva zile o sa fac 7 luni. Am deja o varsta. Am trecut cu bine de vaccinurile din primul an. Am inceput sa pap chestii serioase. Stau in fund. Ma fatai pe podea intr-un fel de taras, dar nu chiar taras ci mai degraba rostogol”

7 luni

 “Nu-mi vine greu sa cred ca are 7 luni si jumatate. Adica bate spre opt. Cand naiba au trecut? Imi aduc aminte ce imagine idealizata aveam pe la 3 luni despre perioada de dupa 6 luni :))

Speram ca o sa doarme toata noaptea. No way. Ba mai mult, mai nou are nopti, cam toate, in care plange din ora in ora. Sa zicem ca e doar o faza si sa speram ca va trece. 

Visam ca o sa manance cu pofta toate bunatatile pe care i le fac eu. De fapt, fiecare masa e o lupta, un razboi al imaginatiei in care trebuie sa ma chinuiesc sa inventez cantecele, jocuri, pacaleleli. Totul condimentat cu multe urlete.

Speram ca la 7-8 luni deja se va juca singura si va sta singura mai mult timp. Mai asteptam inca momentul cand nu va incepe sa planga daca iesim din raza ei vizuala prea mult timp. Adica mai mult de 3-4 minute. Uneori 10 de secunde. Exceptie fac diminetile, cand se trezeste si sta singurica pana isi aduce aminte de noi.

La 3 luni credeam ca dupa 6 luni bebele nu mai plange, doarme, se joaca si e cuminte. Vorbeste si e foarte simpatic. De fapt, se dovedeste ca Andreea, la 7 luni jumatate, e mai plangacioasa si mai mofturoasa decat la 3 luni. Cel putin asa mi se pare mie. :)

In schim e si mult mai simpatica, rade, gangureste, zice ta-ta, se joaca si te priveste uneori atat de dulce ca uiti si ii ierti toate urletele isterice cu care imi umplu multe ore din zi.”

8 luni

Program de mamica

“8-8.30 - ma trezesc, imi fac repede nesul si eventual niste cereale; Apoi piureul si sucul de fructe al Andreei

“E minunat, dar si foarte foarte greu sa fii mamica. Cine isi imagineaza ca e ca in filme, ca piticotii dorm si mananca si zambesc frumos toata ziua isi face iluzii. Fiecare zi e o lupta cu tine insati pentru ca nu te poti lupta cu un omulet de 70 de cm. Esti obosit dincolo de inchipuire, frustrat, singur si sunt momente cand simti ca nu mai poti zambi, cand te-ai saturat de jucat, de cantat si mers de-a busilea prin casa. Cand visezi la o cafenea parfumata si un capuccino aburind. Inghiti in sec si gasesti undeva puterea de a continua sa zambesti, sa te joci, sa o linistesti cand urla, sa ii faci de mancare si sa nu o iei razna cand nu mananca, sa incerci sa o convingi sa doarma cand plange de oboseala si nu vrea in patut, sa te mai joci un pic, sa te mai strambi, sa mai canti.

Eu si Andreea suntem ca doi luptatori. Ne testam limitele, ne studiem reciproc, ne privim si vedem pana unde putem intinde coarda. Apoi ne zambim, ne mangaiem si ne cuibarim in brate. Si o luam de la capat. In fiecare zi.”

Ce luminita nene?:))

9 luni

 "Azi e ziua mea. Implinesc 9 luni. Sunt foarte bucuroasa si am vorbit toata ziua despre asta cu mami. Nu mi-a tacut gura deloc. Am fost atat de ocupata incat am refuzat si sa mananc si in plus aseara, in febra pregatirilor, mi-a crescut brusc temperatura la 39.3. Mami mi-a spus ca o sa primesc cadoul diseara: o vizita la doctor. Yuppyyy!

De asemenea, astazi am fost cantarita si, sa vezi mirare, am slabit. Foarte ciudat avand in vedere ca eu pap (exceptia face ziua de azi) si ma dolofanisem un pic in ultimele saptamani. In fine, va pup pe toti si multumesc de urari!”

Parfum:d

10 luni

 “De ieri, adica din ziua in care a implinit 10 luni, Andreea nu mai vrea sa manance la pranz. Brusc. Ieri am zis ca e un accident. N-a vrut la 12.30, cand manca de obicei, am incercat din nou la 13.00 si la 13.30 cand am cedat si am pus-o in pat sa doarma pentru ca urla. Asa ca a mancat pranzul la ora 15.00 odata cu gustarea de iaurt de la ora 16.00.

Azi reluare. Am incercat direct la 1. Nimic. Cand vedea lingurita dadea din maini isteric. Ok. Ramanem calmi. Ne mai jucam pana la 1 juma, intrerupte de reprize de bazaiala de somn. La 1 juma incerc din nou. Isterie. Ok..cantitatea de calm a inceput sa scada. O pun in pat, plange 2 minute apoi liniste. Inca nu s-a trezit si e ora 3. “

Vedeti un pattern? Da, ala e. Andreea nu manca. De fapt am trecut prin primul an cu ea nemancata:)). Ciugulea, scuipa, rar, foarte rar manca ceva calumea. Sfatul meu acum? Relax. Medicii au dreptate. Copiii nu mor de foame, chair si atunci cand doar ciugulesc.

11 luni

“Micul toddler a prins curaj si misuna prin casa. Pleaca de una singura si exploreaza camerele, mai cade, se ridica, mai da cu capu de mobila..nu-i nimic, cucuiele se poarta anul asta. Dar eu fac sute de atacuri de panica pe zi. Pentru ca matza nu suporta sa umble cu mainile goale. Asa ca pleaca cu sticla de suc, cu batzu cu rata sau cu ditamai lingura, toate in gura.”

Yep, primii pasi. Misuna. Si ne pregatim de mare. La vecinii bulgari.

“De vreo 2-3 saptamani, Andreea face crize de isterie. Eu asa le numesc. Suficient de rar ca sa nu intru la banuieli, dar destul de des ca sa ma deranjeze. Se intampla cand e obosita sau foarte agitata, in situatii in care sunt multi copii si multe lucruri pe care ar vrea sa le faca. De exemplu sa manance nisip sau sa ia creioanele cu care se joaca niste copii mai mari sau sa roada ghetutele altora cand mergem in vizita.

A facut asa o data in parc si o data ieri, intr-o vizita unde erau vreo 7 copii de diferite varste. Nu o tine mult, dar e destul.

Incerci sa o impiedici sa faca ce vrea, se arunca pe spate si plange. Oribil:((.

A avut si prin casa cateva tentative, dar am calmat-o destul de repede.

Sper sa fie o faza, sa treaca, sa gasim o solutie...”

Au trecut. Au venit altele. Au trecut si alea. Au venit altele... :d

Nu mai dau sfaturi. M-am lecuit. E nasol sa dai sfaturi. Oamenii se supara, considera ca nu le intelegi problemele cu adevarat, cand de fapt le intelegi foarte bine. Am ajuns la concluzia ca pana cand nu inveti pe pielea ta, degeaba auzi in stanga sau dreapta ce trebuie sa faci sau cum o sa fie.

Dar exista tendinta de a descrie primele luni din viata copilului sau chiar primii ani ca pe o experienta traumatizanta, dificila, greu de depasit. Apar imagini apocaliptice cu prieteni care te parasesc si cu o viata singuratica intre 4 pereti. Eu am avut noroc ca nu am citit prea multe povesti d-astea inainte de bebe, altfel poate ma gandeam de 2 ori ianinte sa-l fac:d. Stiam ca o sa fie greu, dar ma asteptam sa fie si frumos. Am luat lucrurile dificile ca normale si am incercat sa gasesc un echilibru intre lucrurile la care renunti si cele pe care vrei sa le ai in continuare. Pentru mine a fost esential sa calatoresc si sa ma vad cu oameni. Asta a fost supapa mea. Poate pentru altele este cititul sau uitatul la un film sau mersul la sala sau altceva. Gaseste acel ceva care iti face maxima placere si nu renunta la el. Bebe supravietuieste fara tine cateva ore. Sau il iei cu tine daca se pupa cu activitatea respectiva. 

Si fa misto, des, de tine, de bebe, de situatie. Cand nu mai poti, suna o prietena si plange-te. Sau razi cu ea. Mai bine razi:)