Despre libertate si limitele ei

Exista zilele astea o discutie pe facebook despre cum o familie a primit avertisment de la politie dupa ce vecinii i-au reclamat ca nu-si stapanesc prea bine copiii, ii lasa sa se joace si deci fac galagie. Oribil!:))

Toata copilaria am fost stresata de un batran de la parter (noi stand la 1) care batea in teava sau venea la usa cu scandal pentru ca eu faceam galagie. Expresia lui favorita era "se joaca cu bile prin toata casa". Nu mai stiu ce spuneau ai mei sau cu ce ma jucam eu, presupun ca alergam, aruncam pe jos, bocaneam. Au trecut anii si a aparut Andreea, iar noi am ajuns sa stam in acelasi apartament, cu acelasi batran dedesubt, ajuns la venerabila varsta de 96 de ani. Din fericire pentru noi, domnul nu mai auzea asa ca ne-am permis sa o lasam pe matza sa faca toata galagia din lume.

Cred insa ca libertatile noastre nu ar trebui sa incalce drepturile altora. Am fost mereu de parere ca exista niste ore de liniste, dupa pranz, si niste ore de seara de la care ar trebui sa termini cu galagia. Undeva pe la ora 11 cred ca e limita de bun-simt sa lasi vecinii, mici si mari, sa doarma. Noi am extins limita la 12, ora la care, daca se intampla sa fie party deasupra, il pun pe Dan sa ii roage sa fie mai atenti pentru ca cea mica doarme.

Reciproc, daca sub noi stateau oameni cu urechi normale, as incerca sa o fac pe Andreea sa se joace chestii mai pasnice intre 2 si 4 si dupa ora 11. N-a fost cazul pentru ca ea oricum doarme la orele alea sau e la gradi. But just saying. Ma refer la joaca, nu la situatiile necontrolabile in care copilul plange sau tipa si asta e.

Pornind de la actuala discutie despre reclamatiile vecinilor si lipsa de intelegere a romanilor fata de copii si dreptul lor la joaca, o sa spun cam care e parerea mea depsre libertati si limite in diferite locuri. E adevarat ca nu poti trata un copil ca pe o masinarie, cu buton de on si off, dar cred ca il poti creste in spiritul respectului pentru ceilalalti.

- parc (alergatura, tipatura, galagie,dar cand galagia lui deranjeaza un bebe, opreste-l, sau cand joaca unui copil mai mare reprezinta un pericol pentru ala mai mic)
-avion/tren - e dreptul tau sa calatoresti si e imposibil sa ceri unui copil sa stea nush cate ore nemiscat pe scaun. Din pacate pentru ei, cred ca ceilalalti pasageri ar trebui sa inghita deranjul pentru ca e genul de situatie in care parintele nu-si poate lua copilul si sa plece in alta parte...

 - ceainarii, cafenele, restaurante - accept sa misune, sa vorbeasca mai tare, sa danseze, dar nu mi se pare ok sa se catere pe masa, sa stea sub masa sau sa deranjeze oameni care e clar ca nu vor sa aiba de-a face cu copii.

- muzee/teatre/cinema - da,da, du-l la chestii potrivite varstei, dar daca nu-i place/se plictiseste/plange/tipa, pleaca. E clar ca nu e momentul. Revii alta data.

- magazine - daca e magazin de jucarii sau alte chestii care nu se sparg/nu sunt valoroase, poti sa-l lasi sa se plimbe si sa studieze; daca sunt farfurii si alte fragilisme in zona mai bine stai cu ochii pe el. PS: oricat ar fi de exagerat, vanzatorul are dreptul sa iti interzica sa lasi copilul sa puna mana. Atata timp cat nu le-ai platit, produsele sunt ale lor, nu ale tale...

- localuri fancy, trendy, romantic candle light:)). Unde se duce omu cu iubita sa ii sopteasca dulce la lumanare. Sau unde evadezi cu sotul cand lasi copilul acasa. Acolo nu e un loc de mers cu cei mici, pentru ca nu e ok fata de ceilalti consumatori de liniste

- spectacole nepotrivite varstei sau la ore la care copilul doarme/mananca de obicei. Un copil de 2-3 ani care plange la teatru sau la balet pentru ca e plictisit de moarte sau flamand sau obosit e ultimul lucru de care vrei sa ai parte. E un chin pt el si pentru cei din jur. Sa nu mai zic de bebelusii de pana intr-un an carati de parinti la spectacole..

Multi zic ca romanii sunt mai putin toleranti fata de copii fata de alte natii. Cred ca exista mai putina disponibilitate de a accepta copii in societate si persista ideea ca ar trebui sa stea daca se poate in parc, acasa sau in spatii destinate lor. Mai putin la teatru si mai putin la muzeu si daca se poate deloc la restaurant:d.

Mie mi-a placut la nebunie sa vad copii de 4-5 ani in muzee pe afara, stand pe jos si desenand dupa vreo pictura celebra, fara ca nimeni sa se uite ciudat sau sa comenteze. As vrea sa vad aceeasi deschidere si la noi. 
Eu pe Andreea o las in principiu sa faca aproape tot ce vrea ea acasa, sa se catere, sa topaie, sa arunce cu jucarii pe jos, sa alerge, etc. Dar i-am explicat mereu ca atunci cand mergem intr-o vizita sau in oras, trebuie sa ne purtam mai linistit decat acasa. Nu escaladam mobila, nu ne urcam pe mese, nu luam lucruri de pe mesele altora, nu cantam in gura mare in ceainarii, etc. Cand era bebe nu o lasam sa arunce cu jucarii sau mancare in oamenii din jur, pe principiul e copil, nu stie...
In rest, am lasat-o sa misune pe jos la terase si restaurante, de-a busilea, apoi biped, sa danseze, sa topaie, sa se imprieteneasca cu alti copii din jur, sa vorbeasca cu ceilalti clienti cand ei pareau dornici, sa alerge pe strada cat vrea ea, sa studieze obiecte in magazine, dar am incercat sa limitez luarea lor din raft si mutatul de colo colo. 
Nu o tin lipita de mine pe unde mergem si nu o oblig sa stea la masa pana terminam toti de mancat:d. Cand era bebe si plangea in restaurant, ieseam un pic cu ea afara pana se linistea. Cand simteam ca s-a plictisit intr-un loc sau e obosita, plecam inainte sa devina maraita si scartaita. Ma gandesc mereu ca exista situatii acceptabile, in care pot cere celor din jur sa tolereze un pic de galagie, dar si limite care nu ar trebui depasite. Un bebe care urla 10 minute in restaurant sau la teatru, fara sa fie scos afara, un copil care alearga non-stop in jurul mesei mele, ar trebui sa fie atentionat de parinti ca deranjeaza, un copil care se distreaza copios daramand toate jucariile de pe un raft, trebuie oprit, cu calm si explicatii, sunt doar cateva exemple de situatii in care mie mi se pare ca parintii gresesc neintervenind. 
Inchei spunand ca da, copii trebuie crescuti liber, nestavilit, sa fie lasati sa se exprime. Dar nu trebuie crescuti fara limite, cu impresia ca lor li se permite totul.