Hotul de energie

Charging batteries. Cam asta am facut in weekend. Si nu ma refer la laptopul mort in misiune. El e inca in aceeasi stare.

Ci la noi.

Am auzit ceva la vreme despre soare si zapada, am facut un plan rapid si am fugit la munte, sa testam Drumul Rosu prin Poiana. Andreea a ramas cu bunicii de sambata seara pana duminica seara. Niciun stres, nicio suparare. De cate ori aude ca vine bunicul la ea, topaie ca o caprita. E adevarat ca nu imi place prea mult ca o lasam in urma, weekendul ideal la zapada fiind in capul meu toti trei la schi:d. Dar deocamdata e complicat. Ar insemna sa caram un bunic dupa noi pe partie, sa-i inchiriem Andreei un monitor pentru vreo 2 ore si apoi inca vreo 2 ore sa stea cu bunicul...Complicat. Am invartit planul pe toate partile, in diverse variante, si tot n-a iesit. Asa ca am plecat noi doi, plus inca doi:).

Nu cred ca poate fi ceva mai frumos decat 4 ore pe partie in martie....A, ba da. 4 ore pe partie cu soare:)).

Probabil ca v-ati saturat de povestile mele despre schi si entuziasmul cu care am imbratisat noua activitate...Si eu ma mir uneori. Ma stiam mai tematoare, mai comoda....

Si apoi am stat si m-am gandit de unde imi vine nebunia asta si cred ca m-am prins. De la Andreea. Pentru ca entuziasmul si veselia si energia ei sunt molipsitoare. Bucuria cu care face lucruri, fericirea exprimata zgomotos, topaiala de dinaintea plecarilor, curajul de a incerca poteci noi. Orice mazgaleala pe hartie poate fi o zana, orice palc de copaci din parc poate fi o padure cu ursi, orice poteca e un motiv bun de a "merge in expeditie". Nimic nu e banal sau simplu. Si din entuziasmul cu care ea priveste viata ma hranesc si eu.

Am chef de plecari, de vazut, de citit, de auzit, de incercat.

Atunci cand ma gandesc la drumuri lungi cu masina nu ma deprim la gandul ca va vomita (aproape sigur:D), ca ii va fi rau, ca va trebui sa cant si sa vorbesc non-stop. Ci ma gandesc ca vom cauta pe geam masini rosii si vulpi si lupi si ma gandesc la lucrurile pe care le vom face la destinatie.

Cand ma gandesc ce sa ma facem seara impreuna, cad de multe ori in butoiul cu lene si imi imaginez ca as putea sa o las un pic la desene, pana lenevesc si eu pe canapea. Dar stiu ca asa e cel mai simplu, dar nu cel mai bine si ca din micile renuntari zilnice vin indepartarile de mai tarziu.

Cand ma gandesc la viitor, imi doresc sa nu raman in urma. Sa nu ma plafonez, sa nu cred ca sunt prea batrana ca sa fiu la curent cu preferintele Andreei, cu pasiunile ei, sa nu pierd conexiunea cu ea optand mereu pentru confortul casei. Cred ca de multe ori parintii pierd relatia cu copiii pentru ca inceteaza sa invete lucruri noi. Ai un copil care asculta doar heavy metal, da-ti si tu interesul sa fii la curent, macar un pic. Ai un copil care vrea sa faca scuba? Fa cu el. Ai un copil care face graffiti pe ziduri? Citeste si tu cu ce sa mananca treaba asta. Si tot asa. Nu decide ca nu iti place, ca nu intelegi si ca e treaba lui. Nu te indeparta pentru ca e ceva nou. Arata-te interesat, intreaba-l, incurajeaza-l.

Dar pentru noi mai e pana atunci:d.

Deocamdata eu o ghidez pe ea. O invat sa aiba curaj sa incerce (nu ne iese la partea cu mancarea:d), sa aiba curiozitate, sa isi imagineze mereu ca lucrurile nu sunt doar ceea ce par la prima vedere.

Si la randul meu fur de la ea. Energie, curaj, entuziam, bucurie nemascata.

Nu e mereu usor. Nu e mereu doar roz. Sunt si momente cu nervi, oboseala, lipsa de chef. Sunt certuri, suparari, lacrimi. Dar dincolo de ele ne e bine impreuna si nu simt ca imbatranesc. Dimpotriva:d.