Discutii pe marginea patului

Discutiile dintre mine si Andreea au devenit in ultimele luni din ce in ce mai incarcate, mai dificil de gestionat unele dintre ele sau, dimpotriva, haioase si pline de culoare. Presupun ca acelasi lucru se intampla si in celelalte familii pe la varsta asta. Pe mine insa recunosc ca ma iau uneori prin surprindere, imi pun la incercare imaginatia si chiar imi pun probleme legate de directia in care ar trebui sa indrept discutia.

Cele mai dificile sunt cele legate de D-zeu, un subiect pe care noi nu l-am initiat, l-am lasat cumva in umbra, in ideea ca e cam devreme pentru discutii si explicatii religioase sau filosofice de orice fel. Dar el a fost introdus incet de bunici:D si acum ne cam bantuie...

Ultima discutie pe aceasta tema a fost aseara, pe marginea patului, inainte de culcare. O redau exact si va las pe voi sa-mi spuneti ce parere aveti ca ar trebui sa fac in continuare:d

-Mami, ma mai iubesti? (tocmai ma ratoisem un pic la ea pe nush ce motiv...)

-Da, mutzi (asa o alint eu:D),normal ca te iubesc. O sa te iubesc mereu, asta nu dispare. Te iubesc si cand suntem vesele si cand ma supar. Mereu mereu

- O sa ma iubesti si cand sunt mamica?

- Pai da. Uite mama mea ma iubeste inca, chiar si dupa ce am devenit eu mamica. Nu?

- Dar o sa fiu mamicaaaaa.... (aici se pare ca e o problema de intelegere, ca dupa ce devine mamica nu mai e cumva copilul meu..in fine, neclar ce e prin capu ei).

- Pai o sa fii mamica, dar o sa ramai si copilul meu. Si mamicile isi iubesc mereu copiii, indiferent daca sunt mari sau mici.

- O sa ma iubesti si cand plec la Doamne Doamne? (zbang! mi se strange mereu inima cand aud asta, dar imi dau seama ca nu intelege ce ar insemna asta asa ca ma linistesc si incerc sa continui...)

- Da, normal. Dar mai e mult mult pana te duci la Doamne. Intai trebuie sa cresti, sa faci un bebe, apoi imbatranesti din ce in ce mai mult si abia dupa aia te duci la Doamne Doamne. Mai e foaaarte mult pana atunci.

- Dar eu nu vreau sus, nu-mi place la Doamne....(aici aproape a inceput sa planga, avea lacrimi in ochi si era suparata)

- Mutzi, dar nu pleci mami la Doamne, acum esti cu noi si stai cu noi. Nu pleaca nimeni la Doamne. Doar oamenii foarte batrani.

 - Ca bunicii?

-  Nuuuu, mai batrani. Bunicii inca nu sunt destul de batrani, nu pleaca, stau cu noi (am incercat sa insist pe ideea ca nu pleaca nimeni, ca stam toti impreuna pentru ca parerea mea este ca teama ei este legata de plecarea oamenilor dragi, de a nu ne mai avea alaturi, de a fi undeva singura..)

- Hai sa ne dragalim! ("dragaleala" este o chestie a noastra, cand ne luam in brate si ne strangem tare tare si stam asa imbratisate pana se linisteste. E un moment de iubire si reasigurare ca suntem acolo pentru ea si ca ne avem unii pe ceilalti).

Si asta fuse. Ne-am dat pupicii de somn usor, i-am urat sa viseze frumos si s-a culcat.