Destinatii de weekend: Varful Moldoveanu

Cand eram mai mica (:d) si auzeam de Vf. Moldoveanu imi imaginam un fel de Everest, un munte urias, greu de cucerit. Stiam de la tata ca Fagarasii sunt ceva special, ca nu te duci acolo in joaca, ci pregatit, antrenat si chiar si asa trebuie sa fii prevazator si sa nu te arunci la riscuri inutile. Imi tot povestea de intamplari de pe munte, de oameni care nu s-au mai intors...Pasionat de natura, tata trata muntele cu mult respect, ca pe un animal salbatic care te tolereaza in anumite limite pe langa el.. 

Intre timp am invatat ca toti muntii sunt frumosi si ca toti trebuie abordati cu respect si atentie. Dar Fagarasii au ramas cumva speciali in inima mea.

In ultimii ani am mai ajuns pe varfuri de-ale dansilor, si pe Laitel, si pe Buteanu, dar Moldoveanu ramanea cumva de neatins in mintea mea. 

Am aflat insa ca exista un traseu spre varf mai putin solicitant, mai scurt si pe care am putea sa il incercam si noi la un moment dat...Weekendul asta s-a dovedit un moment bun pentru asta.

Pe scurt, etapele traseului, varianta Rosilor (unii fac tot traseul intr-o zi, dar noi am impartit in doua si cred ca e cea mai buna varianta):

Stana lui Burnei-Iezerul Triunghiular (din Valea Rea) - 3 ore (urcare continua si sustinuta vreo 2.5 ore)

Iezerul Triunghiular -Varful Moldoveanu - 1.5 ore (doar urcare)

Varful Moldoveanu-Iezerul Triunghiular - 1-1.5 ore (doar coborare)

Iezer-Stana lui Burnei - cca 2 ore - coborare continua

Si acum mai pe lung:

So, traseul porneste de la Stana lui Burnei (e pe google maps), la vreo 4 ore de Bucuresti si 2.5 ore de Pitesti. Problema este ca ultimii 30 de km se fac pe un drum forestier pe alocuri nasol, cu paraie si gropi. Teoretic merge orice masina cu garda mai inalta, practic o cam chinui pe unele portiuni. Dar merge:d. Noi am inchiriat un Duster pentru asta si am mers mai relaxati. Dar tot am facut vreo ora juma pe portiunea asta...

(Sambata pe dupa pranz, coada de masini parcate incepe la vreun kilometru si jumatate de Stana, deci de locul in care incepe efectiv traseul...)

Stana lui Burnei si muntele din spate, cu tot cu cascada uriasa, sunt un soi de landmark pentru Moldoveanu. Am vazut poza asta replicata de zeci de ori. Ce nu stiam exact si am aflat acum e ca poteca urca pieptis fix muntele ala din spate, cu tot cu cascada lui :d.. Apa de la cascada vine din Iezerul Triunghiular, un lac mic, in forma de triunghi, langa care am campat si noi.

(Stana lui Burnei si minunata cascada pe langa care urca poteca... ) 

(Cascada aceasta este chiar la intrarea pe traseu, in stanga. Era sa o ratam cu ochii la peisajul din fata)

Poze prea multe din partea asta de drum nu am, pentru ca urcarea cu rucsacul in spate m-a ucis un pic :d. Stiam insa ca sunt doar 2-2.5 ore de mers pieptis la deal si ca asta e partea cea mai grea din tot traseul asa ca m-am concentrat doar pe asta. Sa scap de ele:)) 

(Dupa prima ora...undeva jos, in valea ingusta, e si masina noastra:d)

Dupa cele doua ore si un pic de urcare, poteca iese in aceasta vale larga, pe mijlocul careia curge un fir de apa ce vine de la lac. E prima data cand iti apare in fata si Moldoveanu. Chiar el e, acolo in spate...

De la iesirea pe platou pana la Iezerul Triunghiular poteca merge drept inca vreo 20-30 de minute.

(In zona e si o stana de oi, de unde au venit 4 magarusi simpatici..)

(Pregatirea cinei: supa de taietei la plic, crackers cu pateu si nutella la desert)

Pe seara, langa lac erau vreo 10 corturi si toate cu oameni foarte ok. Nimeni nu a simtit nevoia sa puna muzica sau sa faca galagie. Traseul este insa foarte aglomerat in weekend, fiind multi care urca pana pe varf si apoi coboara de tot pana la masini. De la lac se vedea spre seara coloana de oameni sus pe creasta si o mare inghesuiala chiar pe Moldoveanu. Din fericire, toti au coborat apoi si au plecat mai departe spre casele lor. 

Dimineata, pe la 6, am scos nasul din cort si am descoperit un cer senin si un munte rosiatic de la proaspatul rasarit. Stiam ca nu o sa fie liniste si liber pentru mult timp, caci alta serie de omuleti urmau sa urce de la Stana lui Burnei spre noi cat de curand. Asa ca am bagat niste ness cald si batoane de cereale si am pornit spre varf pe la ora 7.

De la lac, se urca intai circa 30 de minute pana intr-o sa, care se numeste Portita Vistei. De aici, in dreapta se ajunge in vreo 10-20 de minute la un refugiu.

Poteca spre Moldoveanu urca insa spre stanga, mai pe stanci, mai pe pamant, iar in 45 de minute ajunge pe Vf. Vistea (2527 m). De aici ea continua pe creasta inca vreo 20-30 de minute pana pe Vf. Moldoveanu. Exista un punct pe aceasta portiune, o strunga ingusta, unde intai cobori pe stanci, apoi urci, dar exista lanturi si daca nu te panichezi de la imaginea prapastiilor dimprejur zona e depasita destul de usor. |Totusi, e insa un punct care necesita atentie si mai ales incaltari potrivite si vreme buna. Oricum, per total, nu as vrea sa ajung niciodata in zona de creasta pe ceata sau ploaie...

(pe poteca de la lac spre Portita Vistei)

(de la Portita Vistei, poteca urca spre Vf. Vistea. Dar exista si o varianta care ocoleste un pic varful si merge direct spre Moldoveanu. Noi am ales asa, si am bifat Vistea la intoarcere)

(pe creasta. Ultimul varf este Moldoveanu, iar pana la el mergem doar asa, pe culme)

(In spatele nostru se vede Vf. Vistea, dar noi mai avem cativa pasi pana pe Moldoveanu)

(Pauza de pe varf. Jos, in vale, langa lac, se vede mic mic si cortul nostru)

(Strunga dintre Vistea si Moldoveanu...In poza pare mai pic mai scary decat e de fapt, dar e un loc care trebuie traversat cu grija)

(Inapoi spre Vf. Vistea Mare)

Dupa ce am stat o vreme pe cel mai inalt varf din Romania si ne-am bucurat ca am reusit sa fim aproape singuri, sa ne bucuram de el si de tot ce era in jur, am pornit inapoi, spre Vf. Vistea Mare, unde am ajuns dupa vreo 20 de minute cred eu. 

Anyway, in total, de la lac la Moldoveanu si inapoi am facut 3 ore.

Asa ca pe la 10 pregateam un soi de mic dejun, tot cu pateu, cereale si ness...Si ne uitam la coloana de oameni ce venea deja dinspre Burnei si urca spre varf.

Dupa ce am strans cortul si ne-am luat la revedere de la munte, am pornit din nou cu sacii in spate,d e data asta la vale. 

De la lac la Stana am facut vreo 2 ore, cu pauze de respirat si de balacit picioare in parau. Ultima ora a fost grea pentru ca deja simteam genunchii in cap si nici Andreea nu a fost prea happy pentru ca o durea un picior. Coborarea e foarte obositoare, mai ales daca ai si greutate in spate. 

Dar cand am scapat de ultima panta, ne-am oprit langa parau si ne-am racorit. A fost perfect. 

De acolo pana la masina am mers lejer, si mult mai inviorati. 

(pornire vesela de la lac spre masina)

(bagam niste viata la loc in picioare)

(final de traseu....)

Cam asa a fost weekendul nostru pe Vf. Moldoveanu. Nu e un traseu usor, dar nici imposibil de facut daca ai mai fost pe niste munti. Nu l-as face totusi intr-o zi...Sincer, nu ma vad in stare si mi se pare si cam alergatura, fara timp de savurat si stat pe iarba. 

Pentru Andreea cel mai frumos a fost statul la cort, cataratul pe stanci, mersul pe creasta, balacitul in parau. Cel mai nasol, panta de la inceput, cu rucsacul in spate, si ultima ora de coborare, cand ne-au murit genunchii...

Ne bucuram mult ca l-am vizitat pe urias si mai ales ca l-am vizitat in liniste, pe-ndelete, cu soare si cer senis, aproape singuri. Cred ca asa si merita varful asta sa fie vazut.