Road-trip prin Slovenia: trei zile cu mare, munte și peșteri gigant. Plus niște Prosecco la final

Slovenia e genul de tara despre care stii ca e draguta, dar nu prea ajungi sa iti faci concediul acolo. Vara te tenteaza mai mult Grecia, iarna cauti locuri de schiat. Apoi e problema drumului, caci biletul de avion pe Ljubliana nu e chiar ieftin, iar cu masina e prea departe. Asa ca, desi stiam ca e frumos la ei, mereu am ocolit-o. 

Anul asta a decis insa sa petrecem o parte din vacanta de Paste a Andreei la sloveni si bine am facut.

Slovenia, fosta tara comunista ca si noi, e o mica bijuterie. Mica la propriu. Practic cele 4 zile ne-au ajuns sa bifam cam toate locurile importante, mai putin zona de est. Evident, ar fi de stat mai mult in anumite locuri, de plimbat si biciclit, caci au o infrastructura dedicata oamenilor care vor sa petreaca timp in aer liber. Pentru ca am strabatut tara de la sud la nord si de la nord la vest pot sa zic ca Slovenia e gandita pentru stat afara. Satele au trotuare si poteci de mers pe jos de colo colo, peste tot sunt benzi de biciclete si trasee de trekking si hiking. Iar oamenii, de toate varstele, se fataie de colo colo pe jos.

Chiar si in Ljubliana, foarte multi merg cu bicicleta de colo colo. Sportul pare sa fie un obicei national, mai ales ca muntii sunt la doar 2 ore de capitala, iar marea cam tot asa.

Si daca tot am cutreierat tara destul de mult, sa zic ce am inteles din ea. Slovenia este frumoasa, verde si foarte curata. Infrastructura de transport e foarte bine pusa la punct, cu autostrazi si drumuri expres in toate partile (chiar din perioada comunista unele inteleg). La fel de bine plasate sunt si traseele de bicicleta, care leaga diferite orase.

Satele sunt ingrijite, cu case vopsite in culori calde, gradini cu flori, iarba tunsa, gardul aranjat. Ai senzatia aia din Austria sau Germania de exemplu, ca oamenii sunt atenti nu doar la casa lor, ci si la ce e in jurul ei. 

Agricultura nu prea am zarit, doar niste petice de pamant cultivate pe ici pe colo, dar nimic pe suprafete mari. Asta si pentru ca o treime din angajati si doua treimi din veniturile tarii vin din servicii, nu din agricultura sau industrie. 

Venitul mediu este mult peste noi, undeva la 1400 de euro pe luna, vs 800 euro la romani, iar asta face ca preturile sa fie mai degraba vestice decat estice. 

Alpii de la granita cu Austria si Italia sunt spectaculosi si sunt si cateva statiuni de schi pe acolo. Zona de litoral insa e foarte mica si destul de putin dezvoltata, ceea ce face ca inclusiv slovenii sa prefere Croatia pentru plaja si baie. 

Deci ce ar fi neaparat de vazut :

Pentru ca avionul pe Ljubliana era cam scump, am ales varianta mai ieftina, prin Italia. Am zburat cu Wizz la Treviso si ne-am intors tot de acolo cu Ryanair. Cu totul ne-a costat vreo 280 euro/3 bilete. Apoi am inchiriat o masina, cu vreo 440 de euro. 

Prima oprire a fost la mare, in Piran, un orasel mic mic mic, cu o arhitectura apropiata de orasele de coasta din Croatia, ambele tari fiind la un moment dat ocupate de venetieni. Din Treviso in Piran faci cam 2 ore, ca sa intelegem distantele :d.

Dupa Piran, neaparat trebuie o vizita la cele doua pesteri spectaculoase aflate la vreo 50 de km de Ljubliana: Postojna, cea mai populara si vizitata dintre ele, si  Skocjan, aflata un pic mai aproape de granita cu Italia. 

Pentru ca ne era la indemana, le-am vazut pe ambele si ne-au placut teribil. Am mai vazut pesteri la viata mea, dar astea doua sunt altceva. Skocjan este mai mica, dar deloc mai putin impresionanta. Iar Postojna este un mastodont de 25 de km, din care se viziteaza vreo 5, partial cu trenuletul. Ambele au niste sali imense, cu stalactite si stalagmite gigant. E greu de povestit in cuvinte, iar pozele nu redau neaparat dimensiunea reala.

Preturile sunt maricele: 45 euro la una, 74 de euro la cealalta (pentru 3 persoane). 

In Skocjan nu e voie sa faci poze asa ca o sa pun de la ei de pe site.

Postojna Cave

La mica distanta de Postojna, se afla  Predjama Castle, o cetatuie medievala sapata intr-o grota, la care insa ploua asa tare ca ne-am oprit doar de poza.

Am pornit apoi spre Ljubliana, ocolind autostrazile, ca sa vedem cat mai mult din zona rurala. Dupa cum spuneam, satele sunt mici, asezate pe dealuri, cu flori si meri, extrem de curate si ingrijite. Mai vezi si la ei cate o cladire darapanata sau o localitate mai saracacioasa, dar rar si in general senzatia e ca nu stau rau cu banii. Totusi, nu vezi nevoia de epatare si lauda. Lucrurile sunt facute de bun gust si ordine. Animale nu prea am vazut, doar rar niste gaini si vaci, deci nu asta pare sa fie sursa de venit. 

Ljubliana e ca un Brasov un pic mai mare ca suprafata, dar nu si la populatie. Centrul e mic, asezat de-a lungul raului Ljubljanica, unde se afla si o zona de promenada, plina de terase si restaurante. Pe dealul de langa este o veche cetate, dar azi e mai degraba un loc de promenada, mancat si facut poze, decat ceva istoric. 

Gastronomia pare sa se fi inspirat de la toti vecinii, asa ca ai si carnati cu varza sau snitel de la austrieci, si prosciutto cu branzeturi de la italieni, ba chiar si gulas nepicant, toate asezonate cu bere sau vin. 

La 50 de km de capitala se afla faimosul Lac Bled, cu mica lui insula instagramabila. Muntii cu zapada din spate completeaza frumos peisajul, iar satele de langa par niste mini Moieciu, cochete si linistite. Oamenii vin aici sa se plimbe pe langa apa sau sa se dea cu bicicleta, iar vara cred ca poti face si baie, dar altceva nu prea. Oricum locul e frumos si trebuie o vizita daca esti in zona.

\

La tara, in Slovenia

In final, am pornit spre vestul tarii, unde voiam neaparat sa vedem Soca Valley. Ca sa ajungem aici, planul era sa traversam Alpii Iulieni, prin Vršič Pass, dar zapada ne-a stricat traseul un pic. 

Drumul prin munti, un fel de Transfagaran construit de soldatii rusi luati prizonieri in Primul Razboi Mondial, era inca inchis asa ca a trebuit sa ne reorientam. Varianta de rezerva a fost sa mergem pana la granita de vest, sa trecem un pic in Italia, prin Pasul Predil, aflat la o altitudine un pic mai mica, apoi sa revenim in Slovenia si sa ajungem la Bovec, o mica localitate de vacanta aflata pe raul Soca.

Cu totul, drumul din Ljubliana in Bovec, via Italia, a fost 130 de km, iar cele doua granite nu s-au simtit deloc, ambele tari fiind in Schengen.

De ce am tinut mortis sa ajungem pe Soca Valley? Pentru apa aceasta de nedescris...

La circa 20 de km de Bovec, langa Kobarid se afla cascada Kosziak, pana la care e un drum de 30 de minute pe o poteca amenajata. E frumos rau aici. 

Si mai sunt si alte locuri faine in zona, trasee de hiking, cascade, rafting si cate si mai cate. Doar timp sa ai. Inteleg ca vara e destul de aglomerat, dar acum in aprilie era cald si liber.

Dupa cascada, am pornit din nou la drum, parasind din nou Slovenia si cotind spre Italia. Pentru ca zborul de a doua zi era din Treviso, am facut un mic ocol spre o zona viticola aflata la nord de Venetia, Prosecco Valley.  E frumos pe aici, cu dealuri acoperite de vii, sate mici, cu case de piatra, stradute inguste si miros de balega, folosita ca ingrasamant...Nu la fel de adorabil ca Toscana, dar frumos. Iar friptura de iepure, plus sticla de Prosecco facut la ferma au fost de neuitat.