Cătunele de pe Valea Cernei: Ineleț, Prisăcina și Scărișoara

 In ultimii ani am tot auzit de cătunele izolate din Valea Cernei, ascunse între dealuri cu păduri și pășuni, departe de zgomot și agitație. Tot plănuiam să ajungem la ele, dar nu se așezau niciodată lucrurile, căci drumul e destul de lung. De când cu Via Transilvanica, micile așezări au devenit și mai populare, loc de popas și somn pentru cei care călătoresc pe traseu. 

Weekendul trecut însă am ajuns și noi pe acolo. Am dormit o noapte la Casa Valea Cernei, o pensiune aflată la câțiva km de Băile Herculane, foarte aproape de poteca ce urca spre destinația noastră. De aici am pornit a doua zi, de dimineață, spre Ineleț, cel mai cunoscut cătun din zonă, căci aici există, pe lângă cele 3 case zărite de noi, și o biserică și o fostă școală, acum punct de prim ajutor . Căci, dacă în trecut, pe dealurile de deasupra Văii Cernei locuiau zeci de familii, acum abia mai găsești câțiva oameni rămași pe sus. 

Ca să ajungi la Ineleț, sunt 2 variante: pe triunghi roșu, pe la Scările Ineleț (care apar si pe google maps), sau pe Via Transilvanica, urcând intâi în Scărișoara. Noi am ales să le facem pe amândouă, una la dus, una la întors.

Traseul cu triunghi roșu pornește din D67, la circa 25 km de Herculane, în dreptul unei statii de autobuz. Există și un panou cu informatii acolo așa că e greu de ratat. Poteca coboară ușor spre Cerna, traversează un pod și începe să urce pieptiș prin pădure și poieni, vreo 20 de minute. Apoi ajungi la faimoasele scări de lemn. După ele, poteca merge tot la deal, tot pieptiș, prin poiana și pădure, încă vreo oră, până când zărești acoperișul bisericii din Ineleț. Urcarea asta ne-a stors de toată vlaga, fiind foarte abruptă și prin soare. De la biserică, unde intri pe drumul principal ce leagă satele, comun cu Via Transilvanica, încă vreo 15 minute, pe drum drept, și ajungem la fosta școală, iar de aici încă puțin și dăm de o casă și oameni. Pentru cei care vor, se poate înopta și în Ineleț, la Casa Luca de exemplu, într-un peisaj de vis, cu căpițe adunate și Valea Cernei liniștită la picioare. 

Noi însă am pornit mai departe, pe Via Transilvanica, spre Prisăcina. Drumul merge unduit, cu urcări și coborâri destul de domoale, cu zone drepte, unde iti tragi sufletul, aproape tot timpul prin pădure, pe la umbră. Intr-o zi caniculară de vară a fost de vis. 

Intre Ineleț și Prisăcina sunt vreo 5 km, pe care i-am făcut în vreo 2 ore, urmărind bornele sculptate și semnele de pe copaci. Nu că te poți rătăci pe drumul forestier. 

In Prisăcina, ne aștepta Căsuța lui nea Talpeș, cu camere noi, curate, duș și mâncare cât pentru toate burțile din lume. Berea rece a fost cea mai bună bere băută vreodată, după drumul destul de obositor. La căsuță, viața are ritmul ei. Una din vaci tocmai fătase, pe deal erau oamenii la coasă, tanti Ioana avea grijă de vițel, soțul pregătea o ciorbă de fasole la foc de lemne, pisicile țopăiau pe masă, niște bărzăuni imenși se ascundeau prin flori.. Spre seară am mai venit și alți drumeți, ne-am pus la masa din curte, la mâncare și povești. Mămăligă din mălaiul făcut la moara de la pârâu, sarmale, brânză, roșii din curte, ciorbă de fasole cu afumătură, prăjitură cu mere...

A doua zi, altă văcuță a făcut alt bebe. Muncitorii s-au dus din nou pe deal la fân. Tanti Ioana ne-a adus platouri cu brânzeturi, ouă și șuncă la micul dejun. Cățelul olog voia să se joace. 

Spre ora 9 am pornit la drum, inapoi spre Ineleț și de acolo mai departe, pe Via Transilvanica, spre Scărișoara, și la vale spre Valea Cernei. Din Ineleț drumul continuă mai mult la vale, dar uneori o ia și la deal puțin, vreo 7-7.5 kilometri. Din loc in loc sunt mese cu miere, dulceață, brânză sau sirop de cumpărat. Lăsați banii în cutie. Inainte de Ineleț am găsit și cafea caldă, cu pahare de carton. 5 lei. Peste tot dai de corcodușe, mure sau pere. Apă nu e pe drum așa că porniți pregătiți. In Scărișoara am dat de niște câini, dar după ce ne-au lătrat de la distanță, s-au liniștit și ne-au lăsat în pace. 

Și așa, după vreo 4.5 ore de la plecarea din Prisăcina am ajuns înapoi în șosea, chiar lângă Casa Valea Cernei. 

De aici, am luat mașina și am pornit spre Rânca, să vedem puțin și Transalpina. Altă frumusețe care merită un drum. Spre casă, am oprit și la Peștera Muierilor, care ne-a plăcut mult de tot. Și pe seară am ajuns și noi înapoi acasă.