Călătoriile celor trei roșii

De cateva zile ne-am extins balconul. Nu, nu ne-am mutat intr-o vila majestuoasa, cu piscina, terasa spre mare si multe flori in curte:d. Pur si simplu am aruncat o lada antica (eu cred ca era acolo si cand eram eu mica:d) si am castigat vreun metru patrat. Donsoara era incantata si inainte de acest eveniment sa-si fataie funduletul prin balcon si sa se converseze cu oameni nevinovati de pe strada. Dar acum e si mai si. Se plimba dintr-o parte in alta, striga, bombane, se aseaza pe jos, pe sus, se mai cearta cu masinile galagioase. Noroc ca e inca soare:)

Nu o cunosc pe Maria, nici pe parintii ei. Am citit despre cazul ei pe un alt blog. Nu pot insa sa nu ma gandesc ce as simti daca as fi mama ei, daca as afla ca are cancer si nu as avea bani sa o vindec. Cat de neputincioasa m-as simti si cum m-as intreba "de ce". De ce un bebe de nici un an trebuie sa treaca prin asa necaz. Stiu ca sunt sute, mii de cazuri de copii bolnavi care au nevoie de ajutor. Si alti multi copii care au primit o sansa prin ajutorul unor necunoscuti. Poate o putem ajuta si pe Maria! Mai multe despre cazul ei aici

Nu stiu cum sunt nemtii, englezii, francezii, etc...cand traiesti printre ei. Ii stiu doar din concedii sau relatii la munca, momente in care vezi doar anumite aspecte ale personalitatii lor. Dar ceea ce stiu cu siguranta este ca tare multi romani sufera de o groaznica boala interioara. Nu interna, nu a vreunui organ, ca aia s-ar trata. Ci de o combinatie ingrozitoare de prostie si invidie, care rabufneste uneori la suprafata si te lasa cu gura cascata si o senzatie de greata. Saptamana trecuta dl. Boc s-a trezit prost dispus si s-a apucat sa isi dea din nou cu parerea despre indemnizatii si cat de rasfatate sunt femeile astea de s-au apucat sa faca plozi. Trec peste tembelismul frazei pe care a scos-o pe gura si care sper sa ramana doar declarativ. Ce m-a socat a fost reactia unor conationali, in comentariile aparute pe site-uri. Dau doar trei exemple: "Carmen Sa imi aratati si mie pe fluturasul de salariu unde scrie: contributie pt indemnizatia de crestere a copilului. m Nu mai...

A venit toamna pe bune. E frig, nor si in principiu naspa. Matza s-a trezit dimineata mucoasa. Am auzit-o azi-noapte tusind de cateva ori si se mai smiorcaia un pic asa ca ma asteptam. Lumea vorbeste de Revelion. Oau, Revelion...aveam impresia ca mai e o gramada pana la el si de fapt uite-l colea, dupa colt. Cel mai mic membru al familiei vrea de la o vreme dimineata cereale Fitness de la mine din farfurie(da, tin la silueta:)) ). Le prefera fara lapte sau iaurt, dar nu refuza nici d-alea inmuiate. De asemenea, la pranz rade un castronel de ciorba acrita cu suc de corcoduse. E clar fata lu tata, eu urasc ciorba acra. Aseara am fost in oras, la o cafea la Romana. Normal ca a participat si donsoara:). In premiera, am petrecut 4 statii de metrou cu ea in brate pentru ca nimeni nu s-a ridicat. Inteleg ca aratam foarte tonica si entuziasta:d. Data viitoare imi iau la mine si fatza disperata. M-am saturat de Vigantol! Andreea nu mai vrea sa-l ia cu apa si trebuie sa caut tertipuri ca sa bage...

Mi-e lene.Ceva teribil. E un fel de astenie de toamna, dar fara depresia de rigoare. Pur si simplu zilele astea mi-e lene. Sa scriu. Sa ma gandesc la ce sa scriu. Sa fac de mancare. Sa mananc. Sa fac orice. Asa ca va las un pic cu matza. Ea nu are treaba cu lenea.

Ieri am inceput sa citesc o carte numita Unconditional Parenting, de Alfie Kohn. Tot auzisem de el sau citisem pareri ale unor mamici din strainatate despre autor, asa ca pana la urma am zis ca putina lectura nu strica. Din ce am prins pana acum, omul propune o alta metoda de crestere a copilului decat cea cu care am fi obisnuiti in mod traditional. El considera ca sistemul de pedepse si recompense produce mai mult rau decat bine pe termen lung, invatand practic copilul ca trebuie sa se supuna dorintei parintilor pentru a fi iubit. Ca atunci cand "greseste", parintii nu il mai iubesc la fel de mult. In final, cel mic ori devine excesiv de obedient si retras, ori incepe sa se ascunda de parinti, limitand dialogul cu ei si indepartandu-se treptat de familie. In schimb Kohn ne propune sa renuntam la pedepse si recompense, sa discutam cu cel mic orice nemultumire a acestuia si sa aflam de ce a urlat/plans/lovit/etc. El crede ca pana la urma copiii nu fac ceva ca sa testeze limite...

Oameni buni, recunosc, n-am mai fost la circ de cand eram tanca. Dar acolo animalele nu sunt de obicei vii? Sau din cand in cand mai scot in ring un urs mort? O pasare impaiata... De cateva saptamani in spatele Palatului Copiilor se instaleaza in weekend un circ ambulant. Cica sunt italieni. Dar ala de urla zilnic in megafon prin fata blocului meu pare arab. Trec peste nervii pe care mi produce ca se fataie pe bulevard dupa-amiaza, cand copilul vrea sa doarma. Trec si peste repetarea obsesiva a aceluiasi text. Si accept si accentul arab care vrea sa para italian. Dar. Cum adica "veniti sa vedeti rechinii vii"??? Adica ar putea fi morti? La circ?

Cam asa terminam de obicei masa de pranz. Legumele, aka zacusca, le mananca in scaun, dar bucatelele de carne o plictisesc ingrozitor si dupa ce ia cateva arunca faimosul "gataa". Asa ca ne mutam pe dulap, unde ea mananca, iar eu spal vasele. Economisim timp:d.

Exista o categorie de mame foarte panicate. Extrem de panicabile. Le-am remarcat prin parc, de la distanta. Sunt mamele care se albesc la fata daca cel mic a cazut, sar si-l iau in brate cu fata ingrozita, speriindu-l si mai tare pe bietul copil. Mamele care se reped la nefericitul care a reusit sa bage in gura mana murdara de nisip si incep sa tipe la el, incercand in acelasi timp sa indeparteze rapid orice milimetru de murdarie. Mamele care se isterizeaza daca al lor copil a urcat pe topogan prea sus sau e dat in leagan prea tare sau s-a indepartat cu 5 centrimetri de limita acceptata, sau sau. Eu nu zic sa stai pe banca si sa ignori ce face piciul. Asta de fapt e alta chestie care ma enerveaza, dar despre ea intr-un episod viitor:d. Dar, poti sa reactionezi calm, sa nu sari ca un arc si sa roiesti in jurul celui mic ca o hiena. De multe ori ma sperie pe mine, asa ca ma gandesc cam ce simte bietul pitic.. Astazi insa am avut bucuria sa fiu luata in vizor de una dintre aceste mame. Er...

In weekend am zis sa variem putin iesirile in parc si sa mergem prin alte parti. Nu sunt foarte multe locuri unde poti merge cu un toddler agitat, dar pana la urma am ales t erasa de pe Uranus si Ferma Animalelor. Casa Vesela a fost o premiera pentru noi si imi pare rau ca nu ne-a venit ideea mai devreme, pe la inceputul verii:d. Am fi putut merge acolo mai des. E o terasa foarte simpatica, cu nisip, sezlonguri si masute de lemn, dar, cel mai important, cu loc de joaca pentru copii imprejmuit cu gard. Acolo sunt tot felul de zdranganele, topogane, casute, leagane, etc. Copiii mai maricei, de 3-5 ani, stateau singuri pe acolo si se jucau, supravegheati de o tanti ( e pe bani, 20 de lei), dar noi am facut cu randul pe langa Andreea. Ea se joaca singura o vreme, apoi isi aduce aminte de noi si ne striga. Daca nu ne vede, incepe sa se agite, se agata de gard, iar in final plange. Asa ca o scanam de la o mica distanta si la nevoie interveneam. Dar si asa a fost dragut si merita mers. Dumin...