Călătoriile celor trei roșii

Am primit o leapsa haioasa de la Cristina si o sa incerc sa fac o lista scurta a lucrurilor care ma amuza la Andreea:). Oarecum cronologic... 1. privirea chiorasa din primele saptamani, de parca pupilele se tineau cumva doar intr-un surubel, si ala era cam slabit. Asa ca uneori fugeau haotic de colo colo. 2. primele incercari de zambet, stirb, cu cate un colt de gura ridicat 3. asta :d. A tinut cateva luni si ne-am distrat copios pe seama ei 4. incercarile chinuite de a se rasuci de pe spate pe burta, aruncatul picioarele, impinsul suparat in manute, blocatul intr-o pozitie nefireasca, jumatate intoarsa, jumatate pe spate 5. bicicleta in carucior. Practic ea nu statea intinsa in landou decat daca dormea, in rest facea in continuu bicicleta cu picioare. De unde si muschii timpurii de la burtica, de unde si dorinta precoce de a se ridica in fund... 6. rasul. Desi multe s-au schimbat, rasul a ramas la fel. Contagios, putin ciudatel, aducand uneori cu un magarus. Ihaiha-ha-ha-iha :d 7. p...

Am preluat si eu povestea , sperand ca in final aceasta va avea un happy end, banii se vor strange, Cosmin va trece peste acest impas. E trist, groaznic de trist sa citesti astfel de povesti. Si sunt atat de multe. Am fost extrem de fericita ca micuta Eva a fost ajutata de atatia oameni si uite ca parca incepe sa fie si un pic de soare in viata ei. Dar poate il ajutam si pe Cosmin. "Din păcate, după ce medicii au făcut o biopsie a tumorii au stabilit că există celule canceroase și în sistemul lui limfatic. Mai mult decât atât, acest copil are nevoie de două transplanturi și de încă o intervenție chirurgicală dar și de mai multe ședințe puternice de chimioterapie. Pe lângă toate necazurile, asta înseamnă și bani în plus. Mulți. Cel puțin 45.000 de euro, față de cei 77.800 de euro, care nu s/au strâns nici aceștia ăn totalitate. Părinții lui sunt dărâmați. Mama lui, doamna Dănilă a plâns ore în șir după ce a aflat vestea. Iar Cristina Dragos , de la Asociatia Bubulina, spune ca e i...

Avand in vedere soarele de afara, trezirea timpurie a matzei, lipsa de idei si dorinta de a evita parcul invadat de sute de copii si parinti, am pornit astazi spre Zoo. Nu singuri, normal, ci cu Mariuca si Mari. Spre mega bucuria Andreei care toata dimineata a repetat obsesiv Uca Uca si mutza mutza ( pentru ca i-am promis ca mergem la maimute).Am ajuns acolo pe la 10 jumate, numai bine ca sa putem vedea cateva animale fara imbulzeala de mai tarziu.Deja pe la 11 era full, multi copii mici, dar si elevi "cu clasa", extrem de agitati si galagiosi, spre mirarea donsoarei. Una peste alta a fost tare dragut si am vazut si ceva animale:d, desi multe erau ascunse sau lipsa. Dar, cel mai dragut a fost sa le vedem pe cele doua pice plimbandu-se de mana sau luandu-se in brate, inghiontindu-se la sotii si "vorbindu-si". Mi se pare ireal sa le vad fetite, cand eu am in minte inca imaginea lor in carucior, dand din picioare si privind frunzele... In alta ordine de idei, multumim ...

Nu stiu daca a devenit clar pana acum, dar eu nu prea sunt o mare bucatareasa. In fapt, talentele mele se rezuma la niste tocanita, carnuri la cuptor, o mamaliga, o salata si cateva briose. Cat sa nu murim de foame si sa-i ofer matzei un mix de legume si carne relativ stabil. Dar.... de cand a dat coltu' ierbii mi-a venit asa o pofta de rosii cu branza si paine calda de nu va inchipuiti. Asa ca am facut o paine. Supeeer simplu si amuzant, mai ales ca matza a ajutat la framantat si mai ales la tapetat bucataria cu faina. Asa, sa nu se lipeasca.... Tot anul asta m-am decis sa ma alatur macar partial curentului bio si am plantat rosii si capsuni in ograda marelui apartament. Rezultatul sunt (deocamdata:D) niste frunze lesinate la capsuni si niste bete inalte la rosii...dar eu sunt optimista. Mai nou am scos plantele pe balcon sa faca o baie de soare, desi s-ar putea sa le traga un pic curentul.. Si ca sa nu fie un post doar despre mine, sa va arat cum arata donsoara dupa ce o barbiere...

Pana la urma se pare ca a venit si dansa. Primavara. Dupa asteptari, rugaminti, promisiuni neonorate... In fiecare zi scanez copacii din parc in cautare de muguri si frunze. Azi in sfarsit am vazut un copac infrunzit bine de tot. Restul incearca timid sa imboboceasca, dar inca sunt scheletici. Odata cu incalzirea si scoaterea de la naftalina a hainutelor mai primavaratece, am descoperit ca, desi nu pare, matza s-a lungit:d. Cel putin mainile ei par sa creasca intr-un ritm superior celorlalte parti ale corpului. Asa ca minunatul pulover rosu, cu gluga, pastrat pentru zilele semi-calde din martie si aprilie arata azi pe ea ca o hainuta furata de la un frate mai mare. Manecile se terminau prea devreme si gluga acoperea doar juma de cap. Asa ca se cere un mic shopping:d. In alta ordine de idei, dilema zilei (de fapt a saptamanii/lunii:D) este cat dureaza o obsesie la varsta de aproape 2 ani. Adica, daca un copil numit sa zicem Andreea dezvolta o pasiune extrema pentru Alba ca Zapada si mai...

De curand am descoperit cum evalueaza americanii evolutia greutatii si inaltimii copiilor. De fapt am impresia ca este o metoda brevetata de OMS si destul de raspandita prin lume. La mine a ajuns mai tarziu:d. Ei au niste grafice cu procente si calculatoare unde poti stabili cam pe unde te afli. In fine, ca sa nu va ametesc de tot uite un link. O explicatie in romana am gasit aici : " Graficele de crestere au fost dezvoltate din informatile obtinute in urma masurarii si cantaririi a mii de copii. Din aceste date au fost stabilite si desenate greutatea si inaltimea medie pentru fiecare varsta si sex, rezultand o linie curba. Aceasta a devenit a cincizecea curba a functiei de repartitie, ceea ce inseamna ca intr-un numar de 1000 fetite si baieti, 500 vor fi deasupra curbei si 500 sub ea. Apoi alte curbe au fost stabilite, reprezentand a zecea, a douazeci si cincea, a saptezeci si cincea si a nouazecea curba a functiei de repartitie. Un alt mod de a privi graficul este acesta: un cop...

Nu stiu daca am povestit pana acum ca mi-am pus seminte de rosii si capsuni in ghivece. Au iesit plantutele si erau cam inghesuite saracele asa ca aseara am decis ca e momentul sa le oferim o viata mai buna. Eu si Andreea :d PS: cantitatea de pamant care a ajuns in gura nu se cunoaste...sper ca spre deloc. In schimb nasul si restul fetei au testat la greu:d

Cand am aflat ca voi avea un bebe fetita, mi-am imaginat tone de rochii multicolore, fuste pastelate, pantofiori cu fundite si bentite asortate. Hainutele mici, in culori vii, aveau nasturi cu figurine si pliuri la moda. Eh...vise Fetita mea de aproape 2 ani refuza cu indarjire orice incercare de-a mea de a o imbraca in rochite, sarafane sau chiar fuste. Indiferent de croiala, material, culoare, reactia e mereu aceeasi. "Ponii mami, ponii". Adica pantalonii. Daca insist sa punem rochita cea draguta, o apuca cu manutele si trage de ea pana ii dau drumul, apoi o arunca expresiv pe jos si repeta hotarat "Nuuuu. Poniiii!". Asa ca scot din nou una din tot mai multele perechi de pantaloni si ma resemnez. Poate pe la 4-5 ani...cine stie... Ultima achizitie e un compromis. O pereche de blugi cu bentita elastica rosie in talie si buline rosii la tiv...

Cum a venit soarele, cum ne-a venit pofta de plimbarit si miros de natura.Asa ca ne-am dus duminica dimineata la Ferma Animalelor. Editia 2011:d. Aceeasi idee se pare ca au avut-o multi alti parinti, pentru ca numarul de mame, tati, bunici si copii il depasea cu muuult pe cel al bietelor animale invadate de galagiosi mai mici si mai mari. Fata de anul trecut, au aparut niste struti, bivoli (cred ca asta erau..), mai multe caprite si rate parca si 3 ciobanesti. A disparut insa calul mare, fiind inlocuit de niste ponei si un magar ragusit. Oricum noua ne place mult acolo pentru ca e aer curat (daca nu esti deranjat de mirosul de "la tara"), soare, loc de alergat si jucar,animale de hranit si mangaiat. Ceea ce am si facut. O dovada ca setea de cultura nu te paraseste niciodata:d

Lucrurile au mers bine o vreme indelungata cu partea culinara a vietii Andreei.(Slava Domnului pentru nervii mei si ai bunicii responsabile cu 2 din cele 5 mese ale picei:d). Manca multumitor, fara plansete si suparari din partea ei, fara nervi si emotii de partea cealalta a mesei. Apoi, pe la inceputul lui martie a inceput sa scartaie laptele. De la 270 a inceput sa coboare incet, la 250, 200...N-am protestat, n-am insistat. Era totusi suficient. Si restul meselor mergeau ca unse. Exceptia incepuse sa faca iaurtul, pe care bunica se chinuia sa i-l dea o data pe saptamana. Nu-i bai, am zis, suplimentam cu branza. Eeee, dar iata ca intr-o seara, cam prin weekend, matza a zis pas la lapte. A luat doua guri apoi a zmucit bibele din gura si mi-a aruncat hotarata un "gata". Gata?? Cum gata? Abia am inceput! Dar nu si nu. Am scos niste cascaval si am lasat-o in pace, crezând ca e un accident. Dar nu. Aceeasi poveste a doua zi dimineata. Si seara. Doua-trei guri si asta fuse. Am inc...