Călătoriile celor trei roșii

Nu știu când am decis noi că ar fi fun să facem câte un vârf de peste 2.500 metri în fiecare vară, dar anul ăsta am fost din nou harnici și ne-am mișcat încă din iunie. Privind retroactiv cred că era mai bine să facem întâi niște trasee mai ușoare, așa, de dezmorțire din iarnă și abia după să ne avântâm la 2500. Dar pentru că așa s-au aliniat planetele și vremea și pachetul de oameni, am ajuns să urcăm pe Lespezi într-un weekend de iunie însorit.  Partea bună a fost că era plin plin de rododendroni prin Munții Făgăraș, ceea ce nu am mai prins până acum. Partea proastă, pentru mine exclusiv, a fost că așa febră musculară n-am avut în viața mea și nici așa unghie belită la picior. Dar, nevermind, a fost frumos și mă bucur că am supraviețuit:)) Acu că am terminat cu jalea, să ajung și la traseu.  Pe Vf. Lespezi poți ajunge în mai multe feluri, dar cea mai dreaptă și cică ușoară este de la cabana/hotelul Piscul Negru de pe Transfăgărășan. De fapt, ca să fim corecți, poteca începe ...

Vacanta asta scurta (4 zile) la New York a fost cea mai neașteptată și cu cele mai mari emotii deplasarea a noastră. Pentru că am luat decizia de a merge acolo cumva așa, într-o după-masă, crezând că nu vom mai avea nevoie de viză luată de la ambasadă, dar apoi lucrurile s-au complicat.   După ce spre final de martie era cam evident că România nu va intra în Visa Waiver, am intrat rapid pe siteul de la emigrări și am completat un ditamai documentul cu 20 de pagini de intrebări. Am făcut imediat și programarea interviului la ambasada și am avut mare noroc că ne-am mișcat mai repede decât altii căci am prins locuri in 2 zile. Noi aveam biletele de avion pe 23 aprilie si interviul a fost pe 5 aprilie.   Pana la interviu, curgeau știrile despre Trump și tot felul de intâmplări nebune din America.  Am  aflat de pe net că la ambasadă oamenii s-au făcut cam răutăcioși cu turiștii, că în aeroport în State ți se verifică telefonul și dacă ai zis urât de șefu ăl mare te tr...

După câțiva ani în care din diverse motive am petrecut vacanța de schi din februarie fie în țară, fie la bulgari, am decis ca 2025 să fie anul în care revenim pe pârtii mai îndepărtate și mai ales mai mari și mai libere. Pentru că în Dolomiti, locul care ne-a rămas în inimă la schi, nu am găsit cazare la un preț rezonabil, am mers pe varianta Austria și ne-am fixat pe zona Zillertal , în care nu mai fusesem. Valea asta, străbătută de râul Ziller, are 548 de kilometri de părtii, împărțite în patru mari zone (Hochzillertal-Hochfügen-Spieljoch, Zillertal Arena, Mayrhofner Bergbahnen, Ski & Glacier World Zillertal 3000), și 180 de instalații de transport pe cablu. Din toată zona, noi ne-am concentrat pe bucata din harta de mai jos, care înseamnă cam un sfert din total.  Am ales zona cea mai apropiată de ghețarul Hintertux, în capătul cel mai înalt al văii, pensiunea la care am stat fiind într-un mic cătun, cu câteva case, aflat între stațiunea Tux și Hintertux. De aici aveam acces...