Despre bataie, palme si curele
Am fost ieri martora unei situatii care ma face sa imi creasca tensiunea de fiecare data. Batutul unui copil...Ala mic cred ca avea sub 2 ani, era cu maica-sa la Bebe Tei, ea nervoasa, obosita, plina de sacose, el plictisit, obosit, satul de mers. Fix combinatia necesara ca sa iasa totul prost.
Intotdeauna mi s-a parut ca a bate un copil este de neacceptat, in capul meu nu exista niciodata motive bune, nici explicatii, nici grade de a judeca bataia. Bati un om fara aparare. Punct. Nu conteaza ca ii dai o palma, il tragi de urechi, il smucesti de brat, il tragi de par, il lovesti cu cureaua, cu rigla, cu batul, cu pumnii sau picioarele. Toate variantele se cheama bataie. Si nu exista o data. Caci daca ai pornit pe drumul asta, daca ai trecut de bariera aia psihica si umana care zice ”nu lovi un copil” totul devine tot mai usor, motivele se gasesc mai repede si efortul de a te abtine, de a gasi alte solutii tot mai dificil.
Intotdeauna mi s-a parut ca a bate un copil este de neacceptat, in capul meu nu exista niciodata motive bune, nici explicatii, nici grade de a judeca bataia. Bati un om fara aparare. Punct. Nu conteaza ca ii dai o palma, il tragi de urechi, il smucesti de brat, il tragi de par, il lovesti cu cureaua, cu rigla, cu batul, cu pumnii sau picioarele. Toate variantele se cheama bataie. Si nu exista o data. Caci daca ai pornit pe drumul asta, daca ai trecut de bariera aia psihica si umana care zice ”nu lovi un copil” totul devine tot mai usor, motivele se gasesc mai repede si efortul de a te abtine, de a gasi alte solutii tot mai dificil.
Un copil mic care urla si nu te asculta nu face asta ca sa te enerveze pe tine, ci pentru ca e obosit, plictisit, nemancat, nedormit, pentru ca a fost pus, de tine, adult, intr-o situatie care nu ii place si pentru ca este prea mic pentru a-si gestiona frustrarile si a intelege de ce trebuie sa....
Un copil mare care nu face ce ii spui are dreptul la o opinie, are dreptul sa fie ascultat de ce nu vrea sa faca lucrul ala si poate sa gasiti impreuna un compromis.
Un copil nu este un caine pe care il tragi de lesa si te impui pentru ca tu esti mai puternic si deci el trebuie sa faca mereu ce zici tu. Relatia parinte-copil nu e relatia stapan-subaltern, ceea ce multi inca nu inteleg.
Un copil nu este un caine pe care il tragi de lesa si te impui pentru ca tu esti mai puternic si deci el trebuie sa faca mereu ce zici tu. Relatia parinte-copil nu e relatia stapan-subaltern, ceea ce multi inca nu inteleg.
Un copil care te sfideaza, care ti se opune non stop, care nu te intelege, care nu accepta ca trebuie sa faca ceva chiar daca poate nu are chef a ajuns asa din vina ta, a adultului care nu a stiut sa il asculte, sa tina cont de parerile lui, sa il invete sa negocieze, sa accepte si pareri contrare. Este un copil care a ajuns sa se lupte cu tine pentru ca tu te-ai luptat mereu cu el.
Bataia nu e niciodata o solutie. Ea nu intareste relatia, ci o subrezeste. Nu da incredere, ci invata copilul sa se ascunda de parinti, sa minta, sa isi arate si el forta in fata altora, mai mici, mai slabi.
Un parinte care isi bate copilul nu este un parinte care nu iubeste. Aici e drama. Il iubeste, dar nu mai are rabdare, nervi, timp sa rezolve momentele dificile prin vorbe. Nu abordeaza cauza problemei, ci doar efectul.
Ce e dureros este ca un copil batut nu devine neaparat un adult calm, echilibrat si anti-bataie, ci, de multe ori, perpetueaza aceleasi obiceiuri, aceleasi drame.
Si mai dureros este ca oameni care cred in Dzeu si vorbesc despre iubirea lui gasesc normal sa loveasca un copil, tot din iubire...
Doamne... Dacă ar gândi măcar un sfert din populația pământului ca tine... s-ar schimba lumea! Mda, știu că cer spre multe. Dar sufletul meu tot speră la o schimbare. Mă bucur că mai există și oameni deștepți care gândesc așa. Bătaia nu este o acțiune care definește iubirea. Bătaia nu este decât cea mai potrivită formă de manifestare a urii și a disprețului pentru o persoană. Părinților chiar le este greu să înțeleagă asta? Dacă le este silă să-și îngrijească copilul, să-l ducă mai bine la orfelinat. Măcar așa trăiește cu trauma că a fost bătut de niște străini, nu de proprii PĂRINȚI, singurele persoane de la care ar fi putut aștepta afecțiune și mângâiere. În viața mea nu aș fi în stare să dau în propriul meu copil, care nu este decât o parte din mine și din persoana pe care am iubit-o și am ales-o pentru a trăi veșnic împreună. Dacă ar ști să-și educe copilul cum trebuie și să se impună ca un om matur, nu ca un dobitoc, prin bătaie și jigniri, copilul nu ar mai face nazuri. Păcat că mulți nu au dobândit această inteligență și consider că cea mai bună alegere ar fi să renunțe la dorința de a mai da viață unor suflete chinuite. Și faptul că plâng și sunt agitați este cauzat tot de agresiunea cu care sunt tratați. Cei care primesc un astfel de comportament din partea copiilor ar trebui să se bată singuri, pentru că nu au avut capacitatea necesară pentru a le oferi o educație corespunzătoare. Nu cred că un copil de 2 ani merită mai multă bătaie decât un adult păcătos. Cred că părintele ar trebui să devină întâiul dascăl al copilului, plăcerea de a fi părinte constă în îndreptarea copilului prin blândețe și iubire. Comportamentul lor nu te face decât să crezi că devi cel mai mare deranj în viața lor și că mai bine nu te mai nășteai. Sau poate există și bucuria diabolică trezită de suferința celuilalt. Unii se hrănesc cu asta. Au o plăcere deosebită în a chinui suflete nevinovate. De ce nu ar face asta și cu proprii lor copii? Faptul că spun că sunt credincioși îi face și mai prefăcuți, și mai smintiți. Dumnezeu e iubire, nu ură și bătaie.
RăspundețiȘtergere