La pas usor spre cabana Valea Sambetei
Primul traseu pe la munte pe 2021 a fost in Fagarasi, de fapt pe la poalele lor, caci mai sus e inca zapada si cred ca va mai fi o vreme de acum inainte...
Am profitat de plecarea la Avrig, unde Andreea a participat la un concurs de MTB, ca sa lipim in weekend si o plimbare pe la munte si am ales Valea Sambetei. Zona este foarte frumoasa, chiar la poalele Fagarasilor, iar traseul este destul de scurt si usor ca sa mearga dupa o iarna lunga fara prea multe urcari si dupa o zi de concurs la pice.
Traseul porneste de la Complexul Sambata de Sus (foarte foarte aglomerat aici in weekend, nu placut...), care este la vreo 3-4 km de satul Sambata de Sus, si tine un drum forestier spre Pastravarie, aflata la 1,5 km. Imposibil de ratat, e ditamai complexul pe partea stanga.
De la Pastravarie, drumul forestier mai merge vreo 4 km, apoi traseul continua pe poteca marcata cu triunghi rosu.
Problema e asta: pana la Pastravarie merge orice masina, de aici, inca vreo 1-2 km se poate continua cu masina dar cu grija. Am vazut masini de toate felurile parcate pe marginea drumului mai sus. Dupa astia 1-2 km devine nasol si continua doar ala cu 4x4 sau fara mila de masina lor. Noi am parcat la vreo 100 de metri de pastravarie, din dragoste de masina:)). Eu am regretat un pic la intoarcere, ca ar fi mers sa avem masina un pic mai sus, dar aia e. So, fiecare cum crede si vede drumul.
In total, de la Pastravarie pana la cabana noi am facut pe jos 2.5 ore. Deci nu e asa tragic nici daca lasi masina la inceputul drumului. De la pucntul unde parasesti drumul forestier si intri pe poteca, am facut cred vreo 1-1.5 ore.
Drumul forestier urca lin, prin padure, pe marginea Sambetei. Vara cred ca e si zmeura pe aici ca am vazut tufe:).
Poteca incepe cu o urcare abrupta, care te sperie un pic, dar e doar o mica panta, dupa care continua mult mai linistita, aproape drept. Poteca e traversata in perioada asta de an de zeci de paraie, ca se topeste zapada de sus, iar paraul de langa ea este super agitat si involburat. Pe la mijlocul traseului am ajuns intr-o zona pe unde a trecut in iarna o avalansa, asa ca o panta intreaga de munte era raschetata si plina de brazi daramati.
Cu vreo 15 minute inainte de cabana, apar in fata Fagarasii, mai exact Marea Fereastra a Sambetei, o culme asezata intre doua varfuri (pe care,, recunosc, nu stiu cum le cheama..). Peisajul este minunat, mai ales acum cand totul e verde si plin de flori in jurul tau, iar muntele din zare e inca acoperit de zapada.
La cabana am mancat clatite bune si am pus pe noi toate hainele din pachet, caci zapada aia de pe culme se simte jos ca un vanticel congelat:))
SI cam asta a fost. La intoarcere am facut vreo 2 ore cu totul, pana la masina.
De la cabana, traseul poate continua pana sus, in saua Fagarasilor, la Fereastra Mare a Sambetei, pana unde faci cam 2 ore cica. Alta data, fara zapada.














Comentarii
Trimiteți un comentariu