Weekend la munte: Cabana Curmatura-Vf. Turnu-Vf. Ascutit

In ultimii ani, am incercat ca in fiecare vara sa ajungem si pe un traseu de munte mai serios. Cu stat la cabana, la refugiu sau cort, cu catarat si coborat si transpirat pana visezi rauri si lacuri glaciare in fata ochilor. Asta pentru ca intotdeauna, dupa efort, vine si recompensa.  Un peisaj de vis, o experienta pe care ne-o tot amintim dupa aia, o surpriza, o intamplare neasteptata. Si pentru ca ne place sa iesim un pic din zona de confort si sa vedem locuri greu accesibile, dar pline de minuni.

Pentru noi, cele mai nasoale etape de traseu sunt alea prin padure, cand urci si urci si nu vezi niciun final. Sau cobori pana iti ies genunchii din picior si visezi macar o panta mica, ca schimbare. 

Iar cele mai misto, cele care ne raman in minte, sunt alea cu stanci de catarat, cu lanturi de apucat, cu poteci inguste, pe creasta, sau mers lin pe o culme de unde vezi pana departe, sate mici si alte creste.

De mult timp tot voiam sa ajungem pe creasta Pietrei Craiului, dar ba era Andreea prea mica, ba era vremea urata, ba nu se aliniau planetele in program. In plus, voiam un traseu care sa nu depaseasca 5-6 ore, asa ca aveam nevoie de o cabana de unde sa pornim. 

Cea mai buna varianta mi s-a parut Cabana Curmatura, dar pe cat de mult imi place mie locul asta, pe atat de mult urasc urcarea prin padure de la Fantana lui Botorog...

Primul pas a fost sa gasim locuri libere la cabana, ceea ce nu e asa usor vara, in weekend. Apoi am decis sa evitam "panta mortii", cum a botezat-o Andreea acu niste ani, si sa ocolim un pic prin Prapastiile Zarnestiului, pana spre finalul lor, de unde porneste o alta poteca spre cabana, cu urcare muuult mai lina. 

Asa ca sambata pe la 10 am plecat din Bucuresti si tot sambata, dar pe la 3, am ajuns la Fantana lui Botorog, unde este locul de lasat masina pentru traseul spre Prapastii sau Curmatura. Tot de aici continua un drum forestier de vreo 5 km spre satul Magura, dar aia e alta poveste. 

Am lasat masina intre cele alte sute de masini si am pornit incet, fara graba, cu trei rucsaci in spate, prin Prapastiile Zarnestiului. 

Dupa vreo jumatate de ora, dupa ce am trecut de Salvamont si de peretele de escalada de langa el, am ajuns la inceputul potecii spre Cabana Curmatura, pe partea dreapta a drumului. 

De fapt, cam din acelasi loc (la vreo 2 metri unul de altul) pleaca doua trasee, unul cu banda albastra (1,5-2 ore pana la cabana) si unul cu punct galben (2-2.5 ore), care se reintalnesc inainte de cabana. Nu stiu cum e cel cu banda albastra, ca noi am pornit pe ala galben....caci a fost primul care ne-a iesit in cale.

Asta cu punct galben este destul de usurel si cred ca am facut mai putin de 2 ore pana sus. La inceput, parte destul de amenintator caci sunt vreo 2 pante mai sustinute, dar apoi poteca devine lina si urca si coboara foaaarte usor pana la ultimele 10-15 minute de cabana cand iese intr-o poiana cam inclinata. Dar ma rog, sunt 10 minute de urcare..scapi si de ele.

Si asa am ajuns la Cabana Curmatura. Unde ne-am cazat. Conditiile sunt ok aici, camerele sunt curate, cu 6-12 paturi, mancarea buna, oamenii foarte misto. Noi am avut si sacii de dormit la noi, dar asternuturile de pe pat mi s-au parut ok. Patura era insa cam aspra si m-am bucurat ca am stat in sac. Singura problema este ca toaletele sunt afara, la vreo 20 de metri, langa padure, si tot pe acolo e si izvorul de unde iei apa si te speli. 

A doua zi, cu forte proaspete si cu un singur rucsac, in spatele lui Dan, am pornit spre creasta. 

Cabana Curmatura-Varful Turnu-Varful Ascutit-Cabana Curmatura = 6 ore

Cabana Curmatura-Varful Turnu = 2 ore

Poteca porneste pe punct rosu si urca prin padure, vreo 30 de minute, pana cand iese intr-o zona de grohotis. Aici urmeaza cea mai challenging etapa de pe traseu, cel putin pentru noi. Este vorba de vreo 30-40 de minute de urcare pe stanca, sau mai bine zis de catarat, cu ajutorul unor lanturi. Este destul de obositor pentru ca trebuie sa te folosesti mult de brate ca sa te urci, dar ajuta mult si sa te impinga cineva de la fund uneori :D.

Pentru Andreea si pentru mine a fost partea de traseu preferata totusi. 

Atentie insa, nu este traseul de copii mici sau de oameni neobisnuiti cu muntele! Traseul este greu pe zona asta, trebuie sa stii sa te tii bine de lanturi si sa ai forta in brate si picioare. In plus, ajuta sa ai picioare lungi, ca sa urci unele zone sau sa te intinzi de pe o piatra pe alta. Noi am studiat multe filme cu zona asta ca sa ne prindem daca ne bagam cu Andreea pe ea sau nu si chiar si asa eram pregatiti sa abandonam daca nu era pe puterile ei.

 

Dupa ce am trecut de aceasta zona, poteca merge inainte, in urcare pe stanci, dar mult mai accesibil, inca vreo 20 de minute, apoi intra intr-o zona cu mult jneapen si continua pana pe Varful Turnu, care marcheaza cumva ca ai ajuns pe creasta. 

Vf. Turnu-Vf. Padina Popii-Vf. Ascutit = 1.5 ore

Dupa pauza de baton de cereale si apa (Atentie, apa e doar jos la cabana, asa ca trebuie multa in bagaj ca sa nu ramai lesinat de sete pe sus...), am pornit din nou la drum, poteca tinand firul crestei, uneori ocolind un pic pe langa, prin padure, revenind apoi chiar pe stancile de pe varf. Dupa vreo 30 de minute, am ajuns la o intersectie de trasee, în Saua Padinei Inchise (cred ca asa se chema), de unde porneste o poteca de coborare spre Cabana Curmatura (1-1.5 ore), pe banda albastra. In partea opusa, banda albastra coboara spre Refugiul Diana, de cealalta parte a muntelui. Inca 3 pasi de aici si am ajuns pe Vf. Padina Popii, de unde privim in zare, undeva departe, Vf. Ascutit. 

Poteca merge de-a lungul crestei, alternand practic urcari si coborari, ca pe niste dinti de fierastrau. Unele portiuni au mult jneapan, ceea ce e usor enervant, dar multe alte portiuni sunt doar pe stanca. Peisajul este absolut fabulos, cu deschideri largi, pe ambele parti al crestei, si prapastii adanci pe ici pe colo, pe dupa colt. 

Chiar daca in pozele pe care le vazusem inainte cu traseul parea uneori ca poteca are maxim 30 de cm latime si este marginita de nimic, de fapt la fata locului nu e chiar asa..Este jneapan, mult, si zone destul de late pe creasta, alernand cu un pic de catarat sau coborat pe stanca. Daca nu esti beat sau complet bezmetic este safe. Totusi, noi am prins cer senin si vizibilitate perfecta. Nu as merge pe aici prin ceata sau ploaie...

Varful Ascutit-Cabana Curmatura = 2-2.5 ore

Dupa multe urcari si coborari, care ne pacaleau ca acusica ajungem pe varf, am atins in final si Vf. Ascutit. Chiar langa el este si un refugiu, iar poteca merge inainte, pe creasta Pietrei Craiului, pana la Varful La Om. Erau cativa pe traseu cu noi care acolo se duceau.

Noi insa de pe varf am inceput coborarea inapoi spre cabana. Primele 40 de minute au fost usor enervante pentru ca este grohotis si trebuie mers incet, cu mare grija, sa nu dai cu fundul de pietre la fiecare pas.

Apoi, poteca intra in padure si continua in coborare pana la cabana. Noi de sus pana jos am facut 1.5-2 ore, nu mai stiu exact.

Ideea e ca in total, tot  traseul dus intors a fost 6 ore. El se poate scurta daca de la Saua Padinei Inchise o iei direct in jos si nu mai bifezi si Vf. Ascutit.

(Andreea a visat tot drumul la Huba Buba, nush de ce...i-a dedicat si un cantec..Apoi s-a prins ca la cabana nu au asa junk food si mai are de asteptat)

Privire in urma

Si inainte, spre Vf. La Om, pe poteca de creasta

Noi am luat-o insa in jos

Inainte de intrarea in padure, cand visam toti la un Cooler rece si niste ciorba

Inapoi la Cabana Curmatura

Una peste alta este un traseu greu, destul de lung si obositor. Este spectaculos insa si iti ofera dese recompense, ca sa uiti ca te dor bratele si picioarele de nu mai poti. 

Aici este un film super misto facut de niste baieti pe acest traseu, ca sa vedeti ce frumusete de peisaj este sus. 

Cabana Curmatura-Fantana lui Botorog = 1.5- 2 ore

Dupa pauza de pranz si odihna la cabana, ne-am luat rucsacii din nou in spate, si am pornit in lunga coborare spre Fantana lui Botorog si masina. Cu aceasta ocazie, am jurat ca nu mai urc sau cobor ”panta mortii” cel putin 5 ani de acum incolo...Caci nu stiu ce spiridus rautacios ne-a pus sa o luam pe banda galbena spre Zarnesti, in loc sa fi coborat tot pe punct galben, pe unde urcasem..