Unele scoli de stat si oamenii din spatele lor

M-am sucit si rasucit daca sa scriu sau nu despre scoala de stat. Pentru ca nu mai avem momentan treaba cu ea si ma bucur ca am gasit o alternativa de care suntem multumiti.

M-am gandit apoi ca lucrurile nu sunt neaparat rele la nivel national, nici macar de oras, ca inca sunt scoli normale si profesori minunati in multe locuri. Scoala din Romania nu este rea de la un capat la altul. E ca un copac cu multe fructe putrede, care risca sa le strice si pe celelalte. 

Si, desi toata lumea stie ca avem o problema si ca trebuie sa reparam sistemul, in fiecare an, la fiecare generatie, lucrurile raman neschimbate. Sau se schimbă în rău.

În fiecare an se repeta discutiile intre parinti despre scoala ideala si cum faci sa ajungi acolo. Putini mai vor sa isi inscrie copilul la scoala de langa bloc, varianta cea mai normala pana la urma, si tintesc macar la cea mai ”buna” scoala din sector. 

Si lucrurile au sens. Pentru ca diferentele dintre cartiere si scoli sunt mari in Bucuresti, iar mediul are un rol extrem de important in felul in care te formezi. Problema este ca renumele este mentinut de multe ori artificial, iar dedesubt gasesti multa mizerie. 

Daca tot incepe un nou an scola, iata o poveste dintr-o scoala ”buna”:

Primul pas spre succes se face in clasa zero. Exista pe fiecare serie un numar redus de invatatoare vanate de parinti, cele care au renumele ca se poarta frumos cu copiii, dar si muncesc cu ei, sau cele care poate sunt un pic mai dure, dar sigur la final de ciclu primar copilul tau va fi as la mate. 

Inscrierea in clasa zero e o loterie. Ori ai noroc si ajungi la cine trebuie, ori te trezesti in clasa la doamna care urla la fiecare ora sau la cea care vorbeste cu greseli gramaticale. 

Caci iata prima problema. In scolile de la noi gasesti tot felul de invatatori. Mai ales in cele ”bune”, unde ai si 10 clase pe serie si unde ai nevoie de un numar mare de invatatori in fiecare an. Unii sunt chemati inapoi de la pensie, altii au luat doar note de 5 la ultimele examene, dar nu conteaza, important e ca exista. 

In aceste conditii, e greu sa lasi lucrurile la intamplare. S-ar putea sa pierzi la loterie. Si atunci exista reteaua de prieteni, de relatii, care te pot ajuta sa ajungi cumva pe lista scurta din clasa dorita. 

Urmeaza cinci ani primari in care cerintele si asteptarile cresc exponential, odata cu varsta copiilor si pretul cadourilor oferite. Caci descoperi de foarte devreme ca scoala ”buna” inseamna multe culegeri, multe teme, multa munca suplimentara, multe jigniri, multe comparatii intre copii. Rolul claselor primare nu este sa creeze relatii, sa stimuleze dragostea pentru citit si pentru a afla lucruri noi, sa invete copiii sa comunice, sa colaboreze, sa se poarte frumos unii cu altii, sa se respecte. Pe ei si pe cei din fata lor.

Rolul scolii este sa evidentieze diferentele, sa stimuleze competitia, sa ridice varfurile si sa aseze in spatele clasei ce nu corespunde asteptarilor. Imparte copiii in categorii si explica-le clar ce nu e bine la ei, fata de altii, iata o reteta perfecta pentru a reduce la zero încrederea în sine la 10 ani. 

Dar parintii sunt ok cu toate astea, caci si ei au trecut prin scoala si uite ce bine au ajuns. In plus, e bine copiii sa fie invatati de mici cu greul, ca asa e viata. Si sigur doamna/domnul stie ce face, ca doar e in scoala de atatea generatii. Asa ca eforturile trebuie recompensate, chiar generos. De Craciun, de Paste, de ziua de nastere, de 1 Martie, de 8 Martie, de final de an. Un simplu buchet de flori ar fi o jignire, asa ca plusam cu un voucher. 100-150 de lei de copil nu pare mult, dar inmultit cu 30 da o suma rotunda si utila in viata. Care se imparte si cu doamna directoare.

Prin clasa a patra incepe agitatia pentru pregatirea gimnaziului și e bine ca doamna directoare sa fie si ea multumita de colectivul de parinti al clasei tale. Pentru ca asa cica iti cresti sansele ca cel mai bun prof de mate din scoala, poate si de romana, dar sa nu fim lacomi, sa ia ore la clasa in care este copilul tau.

Clasa a cincea inseamna pentru multi elevi intrarea in roata meditatiilor. Asta daca nu au intrat deja din a treia sau a patra.

Din diferite motive, ce tin de profesori, de elevi, de programa, orele de scoala nu sunt suficiente pentru predarea materiei la un nivel care sa asigure ca toti cei din clasa au inteles. Unii au sincope mai mici, unii mai mari. Asa ca, de cele mai multe ori, meditatiile reiau materia, intr-un ritm mai apropiat de ce are nevoie un copil. 

O scoala ”buna” se tine cu meditatii si munca suplimentara din partea elevilor. Nu cu munca suplimentara si eforturi mai mari din partea profesorilor. 

Mediile mari de la finalul anului nu inseamna de obicei nimic. Notele se dau cum trebuie ca scoala sa ramana in top. Notele de admiterea la liceu se iau pe meditatiile facute acasa, nu pe orele de la scoala. 

Nu conteaza ca niste copii de 8,9...10, 11 ani ajung sa se poarte urat unii cu altii, sa se jigneasca, sa se injure. Rolul scolii nu e sa sudeze echipe, sa educe bunul simt si toleranta. 

Gimnaziul vine la pachet cu bullyingul si depresia, fuga de scoala, lipsa de interes, senzatia ca nu intelegi, ca nu iti place nimic. Pentru ca, la randul lor, prea putini profesori mai depun efortul de a preda intr-un mod atractiv pentru generatia de acum. Cei mai multi repeta aceleasi fise, acelasi metode dintotdeauna. Elevii care fac suplimentar acasa se plictisesc in clasa si arata asta destul de clar, uneori mult peste limita de bun simt, iar cei care nu fac meditatii simt ca sunt deja in urma si nu mai au chef de nimic. 

Profesorii se fac ca predau, copiii se fac ca invata, mediile oscileaza intre 9.50 si 10, toata lumea e fericita. La final de an se impart cu darnicie coronite si se inventeaza premii suplimentare pentru cei cu 10 pe linie. Toata clasa e cumva premianta, dar unii sunt totusi mai premianti decat altii. 

Politica de cadouri se mentine evident, si la profesori si la directori, ca sa fie bine pentru toti. 

Si prinsi in acest malaxor de minciuni si frauda, copiii cresc fara repere morale, fara cultura generala, obsedati de note, invidiosi si prea putin toleranti sau empatici. Lipsiti de respect pentru profesori si pentru ce ar putea invata. 

Evident, nu toti. Nu peste tot. Dar multi. In multe locuri. 

Ne plac scolile de afara, ne place sistemul lor, dar nimeni nu ar permite acolo unui parinte sa intervina, sa dea spaga, sa discute pe ascuns cu un profesor. Nimeni nu ar accepta negocierea unor note sau intrarea la o anumita clasa. Ne-ar placea sa fie si la noi ca la ei, dar sa mai putem umbla pe la reguli pe ici pe colo. 

Cu siguranta problemele sistemului de invatamant sunt multe si nu tin doar de profesori si parinti. Tin de programa, de stilul de predare, de diferentele mari dintre scoli, dintre profesori, tin de mediu si de asteptari. Dar ele tin in mare parte de noi. 

Criticam coruptia la nivel de stat, dar promovam in continuare cadourile excesive si meditatiile, in loc ca presiunea pentru calitatea orelor din scoala sa fie principala noastra preocupare.