Trei tări în 7 zile: Letonia, Estonia, Lituania și înapoi
Tările Baltice sunt genul de destinație despre care oamenii știu una-alta, dar nu prea multe, și atunci când le spui că te duci în vacanță acolo te întreabă de ce, cu diferite grade de mirare în glas.
Foste țări sovietice, Lituania, Letonia și Estonia se promovează ca țări nordice, dar rămân puternic ancorate în estul european, cel puțin în mintea celor din regiunea asta. Mulți le văd ca un tot unitar, dar odată ajunși acolo am descoperit că ele sunt destul de diferite, chiar dacă, evident, au multe în comun. Istoric vorbind, Lituania a fost într-o vreme un mini-imperiu, parte dintr-o alianță cu Polonia, Estonia a fost sub stăpânire suedeză, înainte de a face parte din Imperiul Rus, iar Letonia a fost inițial ocupată de triburi germanice, doar pentru a trece apoi de la un cuceritor la altul. Nici limba nu este comună celor trei, ba chiar nouă ni s-a părut că vorbesc foarte diferit unii de alții. În plus, în zonă există o minoritate rusă importantă așa că identificarea limbajelor era și mai dificilă la fata locului.
In final, am pornit la drum cu extrem de multă curiozitate și cu un anumit tip de entuziasm, pe care îl simt când ajungem în zone mai puțin familiare.
La final am rămas cu o impresie foarte bună despre micile tări, acoperite în mare parte de păduri și câmpuri, cu ieșire la Marea Baltică și la o aruncătură de băt de Rusia. Oamenii sunt foarte liniștiti, pe drumurile dintre orașe, dar și în localităti se circulă foarte, dar foarte cuminte, cu niște limite de viteză uneori enervante, dar pe care le respectă toată lumea. Peste tot sunt camere și înteleg că amenzile nu sunt mici.
Deși pe statistici, Estonia și Lituania mai ales, sunt peste noi ca venituri medii, la fata locului nu am văzut nici lux, nici vreo plăcere de a arăta ce ai. E un fel de asezare, o anume modestie și atentie la ce e și în jurul tău.
În toate drumurile noastre, ba la est, ba la vest, nu am văzut niciun gunoi, niciun PET sau pungă pe câmp, nimic pe malul răurilor. E curat pe jos și aer curat pe sus.
Dintre toate trei, Lituania mi s-a părut cea mai industrializată, în timp ce celelalte două par mult mai rurale, cu suprafete imense acoperite doar de păduri. Tot în Lituania, cea mai la vest tară din cele trei, Dan a remarcat o ușoară grabă la șoferi, o anumită familiaritate cu obiceiurile noastre.
Pentru ca zborul de la Air Baltic Bucuresti-Riga era cam scump, am decis să folosim LOT, chiar daca am avut o scurta escala la Varșovia. A fost o varianta foarte ok, cu ore bune de zbor și la dus și la întors. Singura mică problemă este că Riga, pe care zboară LOT, este fix in mijlocul traseului așa că a trebuit să facem un road trip în formă de 8..
Inainte să luăm cazările, am lansat o întrebare si pe Reddit, despre ce locuri mi-ar recomanda niște locuitori din Baltice să văd în zonă, chestie care a dus la o lungă listă de destinatii posibile, plus certuri despre ce tări să aleg. Sfatul celor de acolo a fost să alegem ori Letonia+Estonia sau Letonia+Lituania, dar în niciun caz toate trei pentru că nu e timp. Eu însă mi-am dat seama că e putin probabil să mai facem o altă călătorie în zonă în curând, doar ca să vedem și a treia tară, rămasă nevăzută, și privind în urmă aș fi regretat dacă nu le vedeam pe toate trei acum.
Pe foarte scurt, vacanta a arătat așa: Riga-Cesis-Tartu-Tallinn-Parnu-Riga-Kaunas-Vilnius-Trakai-Riga.
Cu câte 2 nopti în Tallinn și Vilnius, plus 3 nopti în Riga, dar separate.
In afară de aceste locatii principale, cred ca am mai oprit în 3-4 locuri de pe drum.
Masina am închiriat-o din aeroport, cu rezervare online, iar pe lângă costul închirierii am plătit 100 euro pentru a putea iesi cu ea în alte două tari.
Înainte să ajung la detalii și poze, să mai zic care a fost impresia mea generală după o săptămână: toate trei tările sunt frumoase, cu peisaje de toamnă minunate, foarte rurale, cu putine localităti și multă zonă de padure (mai ales Estonia și Letonia). Tallinn are un vibe nordic foarte puternic, cu arhitectura specifică, și cel mai frumos centru vechi din toate trei, în timp ce Riga este ca o mică bijuterie ce trebuie descoperită cu răbdare, și dincolo de centrul istoric, acceptând trecutul dificil și bucurându-te de aerul ei pe alocuri regal. Vilnius este un oraș făcut parcă din bucăti, în care se amestecă blocuri sovietice, clădiri de birouri moderne, zona veche, cu străzi mici, pietruite și urme de ziduri medievale. Dintre toate, Vilnius pare să poarte cele mai multe cicatrici, dar în același timp, exact asta poate fi farmecul lui.
Letonia
Riga : must see? Centrul Vechi și Cartierul Art Nouveau. Plus Castelul Rundale, care e la vreo oră de mers cu mașina. Cea mai neașteptată experientă? Vișinată caldă!
Cesis - este un mic orașel aflat la vreo oră de Riga, într-un parc natural, în care mai sunt vreo 2 cetăti medievale, alături de multe trasee de alergare și hiking. Castelul este micut, dar foarte simpatic și am primit o lampita cu lumânare ca să nu orbecăim pe scările răsucite din turn.
White Dune of Saukrasti - este chiar o dună de nisip, de 18 metri, aflată la vârsarea râului Incupe în Marea Baltică. De fapt este o plajă vara și un loc frumos de popas, respirat răcoare și admirat un aproape apus toamna.
Estonia
Tallinn - ce mi-a plăcut cel mai mult aici? Orașul vechi, absolut delicios, deși am citit și păreri că e prea turistic. Dar e frumos și în afara zonei istorice. Este un amestec de nou, nordic și medieval, alături de baroc și gotic. O zonă care ne-a plăcut mult este cartierul Kalamaja, cu case de lemn, colorate, dar și clădirile clasice, ca Opera. Portul este de asemenea o zonă de văzut, cu tot felul de nave și bărci, lângă care se construiște un cartier nou, cu mici blocuri interesante.
Tartu - este primul oraș eston pe care l-am vizitat, chiar dacă rapid. Centru universitar, Tartu este al doilea oras ca mărime din Estonia și locul unei foste catedrale impozante, cu origini in secolele 12-13, din care se păstrează astăzi o mică parte, folosită de universitatea din oraș.
Parnu - înainte să părăsim Estonia am făcut o mică oprire în Parnu, o cunoscută statiune de litoral de la ei, dar foarte singură și vântoasă în octombrie. Ne-am bucurat însă de soare și mai ales de refluxul destul de impresionant de la Marea Baltică.
Lituania
Vilnius - prima impresie despre oraș a fost OMG, intrăm în București? Căci am fost întâmpinati de la intrare de un cartier clasic de blocuri comuniste, identice cu ale noastre. Plus aglomeratie pe stradă, ceea ce ne-a dat un sentiment familiar, ca atunci când te întorci acasă prin Militari. Apoi dai de zona lor de clădiri de birouri, aerisită, curată, cu constructii frumoase, de sticlă. Iar doi pași mai încolo ești în plin centru istoric, un fel de Brașov, cu străzi pietruite și case mici, cu restaurante și magazine la parter. Vilnius pare un oraș format din bucăti separate de istorie, ce încearcă să facă pace unele cu altele. Are multe cicatrici și povești, un anumit soi de tristete, dar și entuziasm, culoare, curaj.
Muzeul Ocupatiei, o vizită de neratat în Vilnius , folosit , pe rând, de KGB și naziști
Trakai Castle - aflat la o oră de Vilnius, pe o insulă de pe lacul Galve. Castelul a fost construit în secolul 14 ca reședință pentru Marii Duci ai Lituaniei
Hill of Crosses- loc de pelerinaj aproape de granita cu Letonia, dealul are un număr necunoscut de cruci, estimat la peste 100.000
Kaunas - al doilea cel mai mare oraș ca și populație, după capitala Vilnius, nu ne-a spus prea multe..Dar poate de vina a fsot ploaia și frigul de afară.
Kaunas - al doilea cel mai mare oraș ca și populație, după capitala Vilnius, nu ne-a spus prea multe..Dar poate de vina a fsot ploaia și frigul de afară.
Între cele trei mari capitale din zona baltică, domină pădurile și câmpurile plantate cu ceva cereale, multe de un verde crud la final de toamnă. În Estonia și Letonia am mers adeseori cu orele fără să dăm de vreo localitate mai populată, cel mai des fiind vorba de mici comunităti de 4-5 case, înconjurate de pâlcuri de copaci. În rest, păduri de foioase, galbene acum, și câmpii. Din loc în loc am mai zărit câteva căprioare sau vaci. De multe ori, vedeam alei pentru biciclete sau plimbări. Peste tot e foarte curat, extrem de curat. Și verde. Aer, spatiu.
La plecare, spre aeroport, am trecut pe sub două curcubee, așa, de La revedere!

























































Comentarii
Trimiteți un comentariu