Gânduri la cald despre Coreea de Sud (1) : Seul, Busan, Jeju

Coreea de Sud este cred cea mai îndepărtată destinație în care am ajuns până acum, senzația fiind întărită și de organizarea puțin ciudată a drumului, cu zbor spre vest, la Frankfurt, și apoi spre est, la Seul. Am ales zborul cu Lufthansa pentru că la momentul la care am făcut rezervarea era cea mai ieftină variantă cu o singură escală, iar problemele din Iran ne-au făcut să evităm Qatar. Una peste alta a fost ok, dar foarte obositor totuși și cred că tot Turkish sau Qatar rămân cele mai comode variante pentru călătorii în Asia.

Long story short, ne-a plăcut această destinație. Cu toată pregătirea mea în organizarea vacanței, tot am fost surprisă de unele lucruri și m-am bucurat de fiecare zi cu noi descoperiri. 

Pe lângă faptul că a fost cea mai îndepărtată destinație, Coreea ni s-a părut și cea mai ”străină”, în sensul că nu am avut senzația din alte locuri că tradiția locală s-a combinat binișor cu occidentalizarea adusă de turism. Asta nu înseamnă că în Coreea nu sunt turiști, ci că prezența lor nu e așa pregnantă și vizibilă ca în alte destinații (ca Thailanda sau Bali de exemplu). Senzația este întărită și de faptul că adeseori oamenii nu știu engleză, ceea ce face ca discuțiile să fie limitate la informații de bază. În plus, coreeenii sunt persoane destul de rezervate și nu inițiază neapărat discuții cu străini. Au fost totuși două excepții, una în Busan, unde un domn ne-a abordat pe stradă, foarte curios ce credem despre orașul lui, și un nene simpatic de la un restaurant, cu care am discutat prin semne despre utilizarea bețișoarelor.

În același timp a fost prima destinație în care am fost rugați să facem poze cu ei sau i-am prins făcând poze cu noi pe furiș, ceea ce a fost ... neașteptat. Tot ca funny info, când auzeau că suntem români, imediat pomeneau de Hagi sau Nadia, care rămân, evident, cele mai cunoscute personalități de la noi din țară.

Prima impresie despre Coreea a fost că se simte influența culturală a Japoniei, explicabil dacă ne gândim că o bună parte din istoria locală este legată de țara vecină. Japonia a atacat și cucerit Coreea de mai multe ori de-a lungul istoriei, cel mai recent, fiind ocupată și colonizată timp de 35 de ani, între 1910 și 1945. 

În acest timp, mare parte din vechile palate au fost distruse total sau partial. În plus, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o parte din temple si satele vechi au fost la rândul lor distruse. Asta face ca în prezent, mare parte din patrimoniul Coreei să fie o replică a celui original. Asta nu înseamnă că nu am apreciat stilul și cultura locală, dar am înțeles că țara a trecut prin multe momente dificile în trecut și a fost destul de aproape de a-și pierde identitatea. 

Mai aproape de timpurile noastre, Coreea este cunoscută ca unul dintre cei patru ”Tigri Asiatici” , alături de Taiwan, Singapore și Hong Kong. Această poreclă descrie statele care au trecut printr-o industrializare ultrarapidă și o creștere economică excepțională între anii 1960 și 1990. Astăzi, este principalul producător global de cipuri, cu investiții masive în AI, și cu un sistem de educație performant. Coreea este și țara k-pop, stil care se vede deseori în moda de pe străzile din Seul, dar și o piață uriașă pentru operații estetice și produse cosmetice.

Dacă femei ”aranjate” nu am prea remarcat pe străzi (dar poate nu am umblat eu pe unde trebuie), recunosc că am dat și eu iama în faimoasele magazine Olive Young, de unde am plecat cu câteva tuburi de creme și măști. De fapt, cred că Coreea a fost destinația cea mai prietenoasă pentru shopping, atât la haine, cât și la cosmetice. Asta așa, ca să mergeți pregătiți:) .

Tot legat de prețuri, restaurantele sunt foarte accesibile și sincer merită câteva experiențe locale, pentru că mâncarea este excelentă. Și mai ieftin este în zonele de street food, foarte populare și în Seul și în Busan.

Ca exemplu, o masă la restaurant, cu fripturi și băuturi era cam 200-300 lei pentru noi trei, o masă cu noodles sau ramen se oprește pe la 150 de lei, o masă cu un platou imens de pești și fructe de mare a fost vreo 400-500 de lei, iar cina pe street food ne-a dus la vreo 40 de lei.

Un drum cu metroul sau busul era 4-5 lei. La fel o pereche de șosete:d ....

Cazările au fost de asemenea mai ieftine decât în Europa. De exemplu, o cameră dublă în Busan a fost 55 euro pe noapte, pe insula Jeju 37 euro, iar cea mai scumpă cazare, în Seul, a fost o cameră triplă de 160 euro pe noapte.

Cu totul, ne-a cost 1400 de euro/12 nopti de cazare, cu mentiunea că în Seul am fi găsit și mai ieftin, dar am preferat să fie hotelurile în anumite locații, iar in Busan și Jeju am ales să luăm 2 duble, ca să stea Andreea separat. 

Mașina închiriată 3 zile pe insulă a fost 600 de lei, zborul intern Seul-Jeju/Jeju-Busan a fost cam 40 de euro de persoană sau trenul rapid Busan-Seul 34 de euro de persoană.

Alte gânduri:

În Coreea, o fată poate avea oriunde între 13 și 30 de ani. Nu te prinzi. La fel, o doamnă poate fi oriunde între 45 și 65. Ridurile cred ca apar după 70 de ani. Asta pentru că foarte mulți nu își arată niciun pic de piele la lumina zilei. Totul e sub mască, mâneci și umbrelă.

Friptura de porc e vis. Iar korean fried chicken nu e ceva prea popular.

Prima provocare în vacanță a fost sa descopăr cum se trage apa la wc pentru că sunt tot felul de butoane și display-uri.

Dacă nu știi sa folosești bețișoarele, o să fie complicat. În unele restaurante nu au opțiunea de furculiță. 

Seul și Busan sunt uriașe. Seul are vreo 600 km2, iar Busan 700 km2. În Seul trăiesc 9-9,5 milioane de oameni, iar în Busan 3-3,4 milioane . Orice călătorie cu metroul sau busul în cele două orașe pornește de la minim 10 stații.

Coafura clasică la băieții mici e aia stil castron. Jumătate din adolescenți poartă crocși sau papuci cu ciorapi.

Puține lucruri sunt mai neplăcute decât sa te plimbi prin magazinele cu haine în care există doar mărimea unică