Călătoriile celor trei roșii

Cam asa arata lumea mea zilele astea:D. Motivul? Micul toddler a prins curaj si misuna prin casa.Pleaca de una singura si exploreaza camerele, mai cade, se ridica, mai da cu capu de mobila..nu-i nimic, cucuiele se poarta anul asta. Dar eu fac sute de atacuri de panica pe zi. Pentru ca matza nu suporta sa umble cu mainile goale. Asa ca pleaca cu sticla de suc, cu batzu cu rata sau cu ditamai lingura, toate in gura. Eu o privesc ingrozita de la distanta cum merge ca Charlie Chaplin si se mai impiedica de diverse, se balanseaza inainte si inapoi, se redreseaza...In fine, astept ingrozita sa o vad cum cade cu diverse chestii in nas si ramane fara dinti. Altfel, asteptam sa ne treaca mucii si sa ne revina entuziasmul cu privire la mancare.

Matza a facut mai nou o pasiune pentru pernele din sufragerie. Seara, inainte de baita, cand e lenea mai mare, se ascunde pe sub ele si se amuza cand ridici una ca sa o gasesti:d. Cred ca ii place ca sunt moi si se poate cuibari la intuneric ca un pui de pisica. Uneori mai mai ca ai zice ca vrea sa toarca.

Care e solutia ca Andreea sa stea nemiscata 10 minute? In liniste. Fara nicio miscare. Fermecata. O cursa de masinute teleghidate!

Andreea explicandu-i lui David ca nu vrea sa fie luata in brate si nici nu accepta mana lui in parul ei. Discutia a durat cateva minute si s-a incheiat cu Andreea plecand tacticoasa in patru labe. Hm...baieti feriti-va. E mica, dar are gura mare:d

Ieri am fost la Mariuca, la prima mea petrecere de 1 an. Mariuca e foooarte simpatica si prietenoasa si ma lasa mereu sa ma joc cu jucariile ei. Avea fustita si camasuta roz si mi-au cam placut pantofiorii ei rosii. Plus ca in par avea o floricica alba pe care mama m-a rugat sa nu o mananc. Nici nu aveam de gand pentru ca eu mananc doar flori galbene. ( V-am spus ca David are o obsesie pentru parul meu:d) Acum ca am vazut ce e aia o petrecere de pitici abia astept sa implinesc 1 an si sa ma distrez iar cu fetele. La Mariuca a venit si David, care e taaare inalt si mare si are deja 1 an si 17 zile. I-am explicat de cateva ori ca nu vreau nici sa ma pupe, nici sa ma ia in brate si mai ales sa nu se mai atinga de parul meu. In rest mi-a placut de el, mai ales ca mi-a aratat care e treaba cu mersul singur. Eu sunt inca destul de impleticita, desi dupa ce am studiat bine perimetrul am decis ca sunt in siguranta si am inceput sa ma fatai si eu prin camera. La un moment dat mamele si tatii ne...

Andreea face chestia asta de pe la 5-6 luni. De fapt atunci ne-am prins noi ca se poate si ca mai ales o amuza. Normal ca eu radeam isteric de fiecare data cand taica-su ii face asa ceva... Mai nou incearca sa faca si singura, dar nu-i iese si atunci cere ajutor. De asemenea, de vreo 2-3 zile se pare ca a uitat de cazatura si a inceput sa prinda curaj la mers. Deocamdata doar 4-5 pasi, mai mult in casa, mai rar afara. Dar pe noi ne amuza ca merge cam ca o ratusca si e foarte incantata de ea.

Inca de anul trecut, cand Andreea era o piciulina de cateva luni, mi-am dat seama ca pentru multe mame evolutia copilului este un fel de cursa contra cronometru cu alti bebei. E un fel de mandrie ciudata fata de cat de avansat e copilul, cat de mult mananca, cat de devreme isi tine capul singur, cand a inceput sa stea in fund, sa bea apa, sa mearga de-a busilea, sa mearga singur, sa faca la olita, etc. "Al meu sta in cap de la 2 luni" ma aspteptam sa imi zica cineva intr-o zi. Andreea mea inca nu sta in cap:d. Care e ideea? De ce graba asta de a-l vedea facand ceva ce altii inca nu fac? Pana la urma fiecare bebe are ritmul lui, preferintele lui, temperamentul si posibilitatile lui. Eu am lasat-o mereu pe pice sa se dezvolte in ritmul ei. Nu am pus-o in fundulet decat cand am vazut ca se chinuia sa faca asta singura si apoi era foarte incantata sa vada lumea mai de sus. Nu am fortat-o sa se rostogoleasca si m-am amuzat sa o vad cum se cauta solutii pana a reusit. Nu am indopat...

Nu am inca un an, dar ma apropii si deja ma simt maricica:d. Mai ales ca prietena mea Mariuca se pregateste de petrecere asa ca mi-a facut si mie pofta. Am terminat cu jucarelele de bebelusi si acum sunt gata sa fiu si eu copilas. Asa ca ... iata un miiic fragment din ce am facut eu in ultimul an. Ok, ok, aproape un an..

Asta a zis domnu doctor ca am. Am o fisurica de clavicula. Nu ca as stii ce e aia clavicula, dar cred ca are de-a face cu umflatura care mi-a aparut pe langa gat. Mami si tati au studiat-o foarte atent aseara si azi-dimineata au zis ca hai sa facem o vizita la spital. A fost prima mea vizita la un spital de stat. Nu mi-a placut. Singurul lucru dragut a fost un baietel de 3 ani pe care l-am urmarit pe holuri. In rest, domnu doctor a venit dupa o ora, o tanti asistenta cu halat alb s-a ratoit la mami ca o tot intreba cand vine doctoru, iar alta tanti cu halat verde urat l-a suparat pe tati cand a zis ca sa fac radiografie ca sigur e fractura. Tati a zis ca nu ma iradiaza degeaba si ca sa ma vada intai domnu doctor. Domnu doctor a fost tare simpatic, m-a lasat sa ii rod pixul, dar in schimb m-a cam apasat pe umflatura si m-a durut un pic. Totusi mi-a placut de el. Acu dilema mea e ce e aia fisurica?

Exista o serie de intrebari repetate obsesiv de mamici, la adresa altor mamici. Ele marcheaza fiecare noua etapa in viata bebelusului si, insiruite, sunt o dovada amuzanta a felului in care se schimba prioritatile unei mamici pe parcursul unui an. 1. Alaptezi? 2. Ii dai suc? 3. Sta in fundulet? 3. Ce-i mai faci de mancare? 4. Merge de-a busilea? 5. Ii dai carnita? 6. Merge singur? Banuiesc ca urmeaza: 7. Face la olita? 8. Vorbeste? 9. Merge la gradi? ... Are prieten?.... Cand e nunta? :d