Călătoriile celor trei roșii

Prima poza e fara caciula cool:d. E de la buburuzele din Herastrau. Dap, le-am bifat si pe alea. Andreea incercand sa calareasca un catel de piatra Un fel de cusma:D Trecerea peste obstacole Mami, tu imi faci cumva pozeee??? PS: multumim Mariuca pentru caciula cool:). Asa ne simtim si noi in trend cu moda. Muaaahhh

In sfarsit cateva zile cu soare si cer senin care te indeamna la plimbari racoroase prin parc si la placerea simpla de a juca o leapsa. Andreea e foarte atrasa de copiii mai maricei, de peste 3 ani, si ii urmareste cu mare atentie cand intra in raza ei vizuala. Daca rad, rade cu ei, daca se alearga, incepe si-i fugareste cu chiote, daca se prefac ca se bat si stau cap in cap pe bancuta, isi baga si ea capul intre ei. Si asa mai departe. E imposibil sa o iei de langa dansii, iar cand o vezi cat de tare o bucura joaca nici nu-ti vine sa o duci in alta parte. Noroc ca pana acum am dat peste copii toleranti cu "bebelusii" asa ca Andreea nu a fost "invitata" sa plece. Ma gandeam zilele trecute cat de mult se schimba copiii dupa 1 an si mai ales cat de vizibile sunt salturile lor acum. Daca e sa o compar pe Andreea de acum 3-4 luni cu cea de azi, par sa fie doi copii diferiti. La 1 an si un pic era inca un bebe. Da, mergea si manca bucatele, dar in esenta era un bebe cu ...

mai multe aici

Toamna trecuta pe la noi prin parc se plimba tractorul Alex. Rosu si simpatic, Alex mergea incet, agale, fara fum, si strangea de pe alei gramezi de frunze si saci de gunoi. Nu facea galagie prea mare si de cele mai multe ori aparea si disparea fara sa trezeasca micul monstru din carucior. Acum parcul a fost cotropit de Nelu. Nelu e tot rosu, dar foarte galagios si afumat. E mereu pe fuga, ia curbele in viteza, galopeaza pe aleile inguste cu o furie de neinteles, loveste crengile mai joase ale copacilor, se opreste brusc si pleaca cu scart. Tractorul Nelu e fioros. Eu banuiesc ca stapanul lui, pe care il cheama evident tot Nelu, e un pilot de curse ratat. Omu se visa Schumacher cand era mic si a ajuns adunator de frunze in parcul Tineretului. Eu inteleg frustrarea lui, e dramatica. Dar macar sa renunte la remorca. Asa sansele sa ne trezim cu un sac de frunze in cap dupa ce tractorul Nelu a luat o curba ar scadea semnificativ. De la o vreme matza pare sa vrea sa vorbeasca. Pe langa bana...

Update: v-am spus ce ciudat apar dintii Andreei. Subit. Peste noapte. Fara anunturi. Si va spuneam ca ne-am trezit cu o masea. Si ca urma sa ma uit daca nu cumva are chiar doua:d. Nu, nu are doua. Are trei. Ca i-au iesit doua sus, pe langa aia de jos. Si mai asteptam una ca are gingiuta umflata rau in stanga. Nu ma plang. Doamne fereste. Dar nu pricep. Pana acum toti dintii Andreei au iesit pe sest, neanuntati de plansete sau alte nemultumiri. Cred ca de obicei sparg noaptea, dar nu bag mana in foc. Ideea e ca tot timpul ii descoperim cu intarziere, cand deja colturile sunt vizibile bine peste gingiuta:d. Acum ne-am trezit cu o masea. Nush cand a spart. Avea gingiile umflate de vreo luna si ceva, dar nu reuseam sa vad nimic mai mult. Si acu pitica are o masea:)). Diseara trebuie sa o chinuiesc sa vad daca nu cumva are chiar doua.

Deja o cunoasteti pe MAriuca, prietena Andreei. Ei bine, matzele sunt foarte pupacioase una cu cealalta. Nu conteaza ca la aproape fiecare intalnire ajung sa se certe, fie pe carucioare, fie pe creta, in fine, pe ce le casuna lor in ziua aia. Urmatoarea data cand se vad se iubesc la fel. Alearga una spre cealalta, vocifereaza ca niste pasarele si se pupa. Cazatura de la final a fost o greseala de calcul:d (multumim mamicii Mariucai pentru imortalizarea pupacelilor)

..from the rest of my life... Prima zi la munca a fost ametita, bulversanta, ciudata, lunga, interesanta, amuzanta...in fine ca orice prima zi. Matza a fost cuminte, relaxata, a mancat, a dormit ca de obicei. Seara, cand ne-am revazut, s-a suprapus aparitia mea cu trecerea rapida prin raza ei vizuala a unei pisici. Nu am castigat eu:d. Andreea a fugit dupa matza si abia dupa ce a mangaiat-o un pic m-a bagat si pe mine in seama. Si-a luat insa revansa mai tarziu cand nu s-a mai lasat data jos din brate:). Asa ca una peste alta a fost bine, mergem inainte. Precum banuiam mie pare sa-mi fie mai greu decat ei

De luni ma intorc la munca. E o decizie destul de brusca, avand in vedere ca aveam de gand sa revin abia in ianuarie, dar sper ca va fi ok. Programul e relativ bun (adica el e minunat daca nu ar fi si un copil la care sa ma gandesc), de la 12 la 6. Mai multe o sa vad la fata locului. In ceea ce priveste sentimentele mele, ele sunt extrem de impartite. As vrea sa ma pot rupe in doua , sa fiu astfel si acasa si la munca. Pe de-o parte mi-e dor de activitate, de agitatie, de colegi, de barfe si cafelute :p, pe de alta parte regret deja orele pe care le voi pierde cu Andreea. Stiu ca era inevitabil si ca fie ca se intampla acum, fie ca se intampla peste cateva luni, sentimentele sunt aceleasi. E greu, foarte greu sa te rupi. E si mai greu sa nu simt ca gresesc cumva fata de ea. Cel mai ciudat e ca in urma cu doar cateva luni, cand Andreea era bebe mic, abia asteptam sa ma intorc la munca. Acum, cand e fetita (:D), haioasa si fitoasa, e mult mai greu. Dar ma bucur ca o putem lasa cu bunici...

Va puteti imagina asa ceva la noi? Pe orice stadion. La orice meci. Eu nu:(