Călătoriile celor trei roșii

Parca zilele s-au lungit de cand cu toamna asta. de fapt de cand cu noaptea de la ora 5. Am scos parcul din ecuatie, asa ca dupa gradi ori venim direct acasa, ori facem un ocol pe la piata si apoi acasa. Ne aducem prieteni in vizita, sa topaie fetele vesele prin casa. Astept primul ger ca sa beau vin fiert. acum il beau nefiert. Inventam jocuri si povesti. invatam litere, cate una la 2-3 saptamani, cam asa:d. Nu e graba. E in faza taietoare acum, decupeaza si forfeceste in fiecare seara cate ceva. Asa ca stocul meu de hartii si cartoane s-a injumatatit. Lipim bucatele de hartie creponata si construim casute pentru pinguini. pictam coloram. facem briose. des. si le mancam repede. Augmentin si Aerius, combinatia serilor noastre acum:d. Si catina cu miere dimineata. Si pic pic in nas. Pentru ca are nevoie de un nume sa-i spunem otita saptamanii. Seara la culcare are un nou ritual. Din cauza/datorita (inca nu m-am decis:d) lui tati. Dupa baie si poveste...

Aseara am reusit sa printez si sa pregatesc tot ce aveam nevoie pentru micul teatru facut dupa carticica Vrei sa fii prietenul meu, de Eric Carle. Ideea am vazut-o la micul atelier si mi-a placut mult. Din pacate nu am gasit cartea, asa ca a trebuit sa printez fragmente din poveste, iar restul am adaptat din cap:d. Dupa ce am fost eu "papusarul" o data, Andreea a vrut sa conduca si ea spectacolul, iar pe mine m-a pus sa fiu spectator. Povestea s-a repetat de 4-5 ori, asa ca eu declar ca primul nostru teatru de papusi de acasa a fost un succes.

In sfarsit, dupa o luna si ceva de asteptari, o greseala din partea celor care l-au facut, comandarea unei alte saltele, a sosit. Noul pat al matzei. Si a doua varianta are o mica eroare, dar am carpit-o prin forte proprii ca sa nu mai asteptam inca nush cat dupa reparatii... So, iata-l:d  

Pe invatatoarea mea o chema Maria Dandareanu. Nu o sa uit niciodata numele asta. Si nici pe ea. Este educatorul meu cel mai drag si care m-a marcat cel mai mult. In mod ciudat este si singurul om care m-a batut vreodata. In primii patru ani de scoala am luat un numar nemasurat de rigle si bete la palma, am fost ciufulita si trasa de urechi, pusa la colt si certata. Nici nu mai stiu de ce. Pentru ca nu stiam ceva la lectie, pentru ca vorbeam neintrebata, pentru ca...cine mai stie. Si asta desi eram unul dintre preferatii ei, caci, sa recunosc, eram o tocilara:d. Pe vremea aia disciplina cu rigla si batul erau absolut normale, singurul mod de a tine copii in frau, de a-i invata cu regulile si “cumintenia”. Ori de cate ori povesteam acasa ca am mai luat niste rigle peste degete ai mei considerau ca am facut eu ceva de am meritat asta. Desi ei nu m-au atins niciodata. Si niciodata nu au protestat la scoala, nu au pus la indoiala alegerile invatatoarei mele. Asa se facea atunci. Asa ...

Halloween nu inseamna nimic pentru noi, e o sarbatoare importata, fara radacini in traditia sau mitologia noastra. Nu am sarbatorit-o niciodata pana la Andreea, pentru ca varianta extrem de comerciala si stralucitoare pentru adulti, cu petreceri ametite si vrajitoare afumate prin cluburi nu ma atragea deloc. Dar de cand cu Andreea am descoperit ca poti folosi orice motiv pentru a face ceva impreuna, haios si interesant. Chiar si halloween-ul. Caci pana la urma, sa cioplesti dovleci e amuzant, sa le faci ochi si guri caraghioase, sa aprinzi lumanari mici si sa-i privesti pe intuneric. Si ideea unui carnaval costumat la gradi nu e nici ea rea. Ok, are ca fundal aceeasi sarbatoare, dar pana la urma e un carnaval. Copiii se imbraca haios, isi aleg un personaj, se joaca...   Deci, dincolo de adevarul ca e o prostiuta de import, halloween-ul nu e neaparat ceva rau:)

Pentru ca serile afara incep sa fie scurte si serile in casa tot mai lungi, am inceput sa gospodarim prin dulapul cu artisticareli. Am facut o casuta pentru Clopotica si Vidia, zanele mici. Cu castane, tartacute, pietre pictate si copaci de plastic. In mijloc troneaza cadoul de la zane (da, suna obsesiv asta cu zanele dar nu reusesc sa o scot pe Andreea din lumea lor inca...), o cutie cu praf magic, scrisoarea de la Peter Pan, o bagheta minuscula si niste aripi mici de zana.  Noi am preluat ideea de la alte mamici si am adaptat-o la ideile matzei. Practic se poate face orice "lume" in cutia de pantofi, in functie de preferintele piciului. Eu am lasat-o pe ea sa puna acolo ce a vrut si am adaugat la final pietrele pictate. Pentru ca, desi de multe ori am tendinta de a ma baga in treaba ei si de a veni cu propuneri, ma abtin si o las pe ea sa decida. De cele mai multe ori:d. Chiar si atunci cand am impresia ca ideea mea ar fi mai draguta:)) Ele sunt papusile de hartie...

Andreea nu prea ne povesteste mare lucru de la gradi, asa ca nu  mi-e mereu clar ce face ea acolo. Se pare insa ca invata sa cante:d. Doar ca si cu asta e destul de secretoasa. Canta doar cand are ea chef. Aseara am fost pe faza. Deci buni Ani, uite cantecelele:)

Sau din epoca de piatra.  Cam asa mi se pare mie primul an din viata Andreei. Si pentru ca am tot citit povesti despre bebelusi, mai mult sau mai putin terifiante, am zis sa fac o trecere in revista a lucrurilor care se intamplau in capul si viata mea pe atunci. Pentru ca privind acum in urma am tendinta de a-mi aminti numai lucrurile bune si frumoase, iar pe cele grele si urate le pot rememora cu usor amuzament. Citind ce scriam atunci imi dau seama insa ca am supravietuit primului an pentru ca am reusit sa rad si cand era nasol, pentru ca nu m-am panicat desi au fost momente dificile, stiind ca daca eu nu ma descurc sigur pediatra mea e mai desteapta, si pentru ca am cerut si acceptat ajutorul atunci cand am avut nevoie. Si pentru ca am iesit mult, foooarte mult din casa, singura sau impreuna cu mamicile mele prietene dragi:). Si pentru ca am calatorit, am baut cocktailuri la terasa, am stat cu orele in parc, am citit, am copilarit si eu cu Andreea.  Primele 2 ...

V-ati obisnuit deja cu escapadele noastre scurte si neasteptate la Predeal. Acolo unde ne asteapta mereu casuta bunicii. Si veveritele infometate. Si ursu.... Am tot studiat in ultimele saptamani site-urile meteo in asteptarea unui weekend cu soare si pana la urma l-am gasit. Asa ca vineri seara am fugit dupa munca si gradi direct la munte. Pe Valea Prahovei s-a mers relativ civilizat fata de alte dati cand am stat, pe loc adica, bucati bune de drum. Am ajuns pe la 7 juma acolo, in casuta incalzita si dornica de vizite:d. A doua zi, soare soare soare si un cer albastru puternic, incredibil. Imi venea sa-i fac poze in continuu, iar daca mai prindeai si frunzele galben-portocalii in prim-plan era deja un vis. Am decis sa nu parasim curtea decat pentru un drum scurt pana la paine. Matza e super incantata sa stea in curte la Predeal si nu simte nevoia sa mearga la leagane sau alte distractii. Am montat casuta, am scos o masuta si un scaun mic, hartii, acuarele, plastilina, carticele si...