Călătoriile celor trei roșii

Weekendul trecut am dat o fuga la mare, pe ideea, uite e soare, se anunta vreme faina si oricum e ultimul weekend de vara deci ar fi momentul pentru o ultima baie...Evident, planurile de acasa au trebuit regandite cand sambata dimineata am prins fix o baie apoi s-a dus naibii soarele si au aparut niste nori oribili pe langa mare... Ce poti sa faci cand se intampla asta si se dovedeste ca omul de la meteo bause ceva optimism cand a dat prognoza? Pai te urci frumos in masina si o iei spre sud unde descoperi niste locuri foarte faine si insorite...Dar sa o luam metodic. Pentru ca am oroare de statiunile de la Marea Neagra, indiferent daca sunt la sud, centru sau nord, am ales sa ne cazam in 23 August, un sat cumintel, la o aruncatura de bat de Olimp. Ca si acu vreo doi ani, am stat la Pensiunea Rosu, o casa cu curte plina de verdeata si oameni ok. Detalii prea multe despre cazare nu am pentru ca am stat acolo fix cat sa dormim, dar pot spune ca paturile sunt comode :).  Din 23...

Spoiler alert: urmeaza un post lung si usor dezlanat, ca o concluzie neclara a posturilor anterioare:)) Excursiile la munte, adica pe munte, nu la Sinaia sau Predeal, nu erau in lista noastra de prioritati pana de curand. Am fost mereu o familie plimbareata, dar preferam cumva orasele si plajele din Grecia, catedralele occidentale, stradutele inguste cu case colorate, terasele cu vin si scoici...Cam o data de doua ori pe an mergeam intr-o excursie pe munte, la cabana. Ideea de a dormi la cort ne-a evitat cu desavarsire.  Apoi a aparut Andreea si am indesit plimbarile pe munte mai degraba pentru ca ma gandeam ca ii fac bine la sanatate, ea fiind mare amatoare de tuse in primii ani de viata. Asa ca o puneam in marsupiu si hai frate pe poteca, la oxigen si floricele sa respire copilul aer curat. Incet ne-am prin ca ne cam place. Sa evadam din oras, noi trei, sa balaurim singuri pe coclauri. Plimbarile au devenit tot mai lungi, pe poteci cu tot mai putini oameni, pe masura ce d...

Desi concediul in Franta a fost mai mult pe coasta, deci la un pas de mare, ne-am intors de acolo cu un dor nebun de o baie in valuri calde. Asta pentru ca litoralul breton, desi frumos rau, are o mare hiba: apa rece sloi.. Asa ca vineri seara am aruncat in masina cortul sacii de dormit, saltelele, lada frigorifica si niste haine si am fugit la mare.  Prima oprire a fost la Constanta, unde am refacut sambata mare parte din gasca de copii din parc. Plajele din Constanta arata mai nou tare bine, sunt largi, cu nisip, intrare domoala in mare. Apa a fost exact cum trebuie, calma, curata si calda. Rezultatul este ca picii au stat aproape doar in apa, iar noi astia mari am apucat sa mai povestim de una de alta.  Sambata dupa pranz am pornit insa spre Vadu, plaja noastra de o noapte, cam de 2 ani incoace. De data asta am convins-o si pe Mari sa incerce o noapte la cort cu Mariuca:). Fata de anii trecuti, la Vadu era full, asa ca am renuntat la ideea de a ne pune corturile la ju...

Marele concediu din aceasta vara s-a terminat luni, dupa un traseu de 12 zile in Normandia si Bretania. De fapt, doar un pic de Normandia si multa Bretania, plus o bucatica de Valea Loarei si o firimitura de Paris.  Pe scurt, drumul nostru a pornit de la Paris-Beauvais, unde am aterizat si am inchiriat o masina, apoi Caen (de unde am vizitat Etretat, Omaha Beach, cea cu debarcarea americanilor in al Doilea Razboi Mondial si Mont St Michel, cel cu manastirea-castel de pe insula), Cancale (de unde am facut excursii in Dinan, Saint Malo si Fort la Latte), Lannion (cu vizite la Treguier, Morlaix si zona de coasta), Vannes (cu o oprire pe drum pe peninsula Crozon, fatz cu barca pe Ile aux Moines si plaja in Carnac), apoi o fuga de juma de zi in Nantes , doua nopti in Saumur (de unde am balaurit o zi pe Valea Loarei) si un drum de patru ore inapoi spre Beauvais, cu scurt pit-stop la Paris. Cam asa arata intr-o fraza vacanta noastra in Franta:).  2500 de km, circa, cinci caza...

Intotdeaua mi-a placut sa merg la munte, pe munte mai exact, sa stiu ca merg merg si mor de oboseala si ma vait si zic ca nu mai pot, dar apoi ajung pe varf si totul a meritat. Dintre toti muntii, cel mai darnic cu senzatiile mi s-a parut mereu Retezatul pentru ca te chinuie destul de tare, te pune serios la munca, dar te recompenseaza apoi cu cele mai misto peisaje si fascinante varfuri. Spre deosebire de alti munti, unde varful este de fapt mai mult un platou, in Retezat varfurile sunt pe bune, ascutite, inguste, cu prapastii de-o parte si de alta, unite de creste subtiri si poteci serpuite. Si ca sa ajungi acolo, apoi sa cobori inseamna sa te cateri pe bolovani rostogoliti unul peste altul. Prima data am ajuns acolo in facultate, apoi acu vreo doi ani, doar cu Dan. Dar mereu am avut in cap ideea sa o aducem și pe Andreea, mai ales ca ea este super incantata de orice catarare. O mare problema cu Retezatul este vremea, iar anul asta cu atat mai mult pentru ca este foarte schimbato...