Călătoriile celor trei roșii

Vacantele sunt pentru mine cel mai frumos mod de a-mi cheltui banii. Imi place sa calatoresc, sa vad, sa gust, sa experimentez lucruri. Intotdeauna am vazut vacanta si concediile ca pe un mod de a evada din lumea mea si de a vedea alte lumi, de a-mi reincarca bateriile. Nu sunt capabila sa stau si sa zac la plaja 2 saptamani. Pentru mine ar fi un cosmar, as avea impresia ca am pierdut vremea:d. A fost o perioada, de vreo 3 ani, cand am redus partea de descoperire la minim si ne-am adaptat la bebele pe care il caram dupa noi, petrecand aproape tot timpul la plaja. Dar am revenit la obiceiurile noastre dupa ce Andreea a facut 3 ani. Iar acum a devenit si ea ca noi, abia asteapta sa mai plecam pe undeva, sa mai vedem ceva nou, sa mai incercam vreo nebunie. Practic, vacantele noastre sunt o combinatie de relaxare si explorare, in care incerc mereu sa gasesc ponderea potrivita din fiecare si cea mai buna organizare pentru a fi toata lumea fericita.  Cred ca am reusit in ultimii ani ...

Uneori ni se face pofta de pizza. Uneori o prepara Andreea...

Fiimea vorbeste foarte mult. Like...a looot!. Vorbeste si cand are ceva de zis si cand nu are si cand vrea sa relateze ceva si cand pur si simplu vrea sa ne tina atenti la ea si ne abureste. Uneori e simpatica, uneori imi vine sa ii pun un plasture prietenos pe gura si sa taca un pic. Dar daca tace prea mult mi se pare ciudat si incep sa banuiesc ca e ceva in neregula..Deci o lasa sa vorbeasca estimand ca la un moment dat va intra intr-o faza mai tacuta. Sau nu. Dar tinta nu este sa poti elibera niste cuvinte si propozitii insiruite, ci sa sa poti elabora un enunt, o poveste, o relatare, cu cap si coada, cu sens si cat mai atractiva. E, aici mai lucram. Ca uneori povestile au cap, dar se pierd in niste onomatopee si gesturi pe la mijloc, dansa presupunand ca toata lumea intelege ce ar vrea sa zica. Este clar pentru mine ca este o fiinta foarte gestuala si ca are mereu nevoie sa isi completeze vorbele cu gesturi. Nu poate povesti ceva fara sa scoata sunete si sa deseneze cu mainile c...

Vacanta din februarie inseamna intotdeauna pentru noi schi. Pregatim momentul de prin noiembrie, ne gandim unde sa mergem, cu ce, unde ne cazam, facem bugetul si punem bani deoparte. Anul trecut am fost in Austria , anul asta am decis sa mergem un pic mai la sud, in Dolomiti. Desi teoretic am fost in Italia, practic zona apartine Tirolului si auzi mai des germana decat italiana. Dar sa o luam organizat, ca poate mai tenteaza si pe altii experienta. Ca sa fie clar de la inceput, mie mi-a placut la nebunie. Pentru drum am ales varianta mai comoda a avionului si am zburat cu Ryanair pana la Bologna. Luate din timp biletele sunt incredibil de ieftine. Noi am platit cam 150 de euro pentru trei bilete si doua bagaje de cala mici (15 kg). Din aeroport am inchiriat o masina pe care am mai dat vreo 100 de euro si pe care am folosit-o doar ca sa ajungem la munte si inapoi, caci pe acolo ne-am deplasat ori pe jos, pana la gondola, ori cu ski busul pana in statiunile de langa. Totusi e mai com...

Am impresia de ceva timp ca traim timpuri foarte interesante. Istoric vorbind. Interesante nu inseamna insa neaparat bune. Inseamna ca traim pe propria piele o ruptura, o schimbare radicala de gandire la nivel mondial, o nevoie de a crea o societate noua, nu stim care, de a reduce diferentele uriase dintre bogati si saraci, de a integra tehnologiile noi, uimitoare, fara a renunta de tot la traditii. Este o reasezare a fortelor, o renegociere a aliantelor comerciale, politice, etc.   Este un sentiment de cautare, de nesiguranta, de nemultumire din care, ca de obicei, castiga extremele. Am sentimentul ca traim vremuri interesante, chiar daca nu stiu inca unde ne vor duce ele. Cum va arata lumea peste 5 ani? Dar 10 ani? Mai buna, mai rea? Ne vom uita atunci la anii 2000 si ne vom gandi ca am avut sansa de a evita dezastrul si nu am facut-o? De a construi ceva maret si am ratat? Habar n-am. Optimista cum sunt vreau sa cred ca o sa fie bine. Desi istoria ne arata mereu ca oamenii tind...

Dupa ce ne-am scuturat un pic de lene si de somn, am decis ca hai sa incepem si noi anul asta nou. Care an ne-a surprins cu o iarna cu zapada si ger, de mi-am tot dorit sa pot lua vacanta de la munca si sa stau vreo luna doar la schi..alternativ cu gura sobei... La noi, zapada=schi asa ca am bifat rapid doua sambete pe schiuri, o data la Predeal si o data la Azuga (asta pentru ca varianta preferata, Sinaia, sufera de temperaturi incompatibile cu zapada..). La prima tura, a fost superb, caldut, soare, cer senin, zapada perfecta, neaglomerat. La a doua, a fost superb minus ger si viscol J )  Daar cum nu le poti avea mereu pe toate, am tras inca o pereche de manusi pe maini, am indesat juma de fata in fular si juma de fata sub ochelari si ne-am dat la vale. Cu aceasta ocazie am descoperit ca manusile de schi pe care scrie ca rezista pana la -10 grade, chiar nu sunt ok la -15 grade... Daca sunteti amatori de schi, va recomand Sinaia, ca sus la Cota 2000 sunt vreo 3 partii paral...

Iata ca a venit acel moment din an in care lumea face bilanturi. Mai ales aia care au avut si planuri, rezolutii, promisiuni de bifat. Eu nu incep anul cu planuri definitive si nici nu il inchei bifand ce a iesit si ce nu. Din experienta mea, viata are un talent deosebit de a te surprinde, in bine sau in rau, asa ca cel mai simplu ar fi sa ramai atent la ce e in tine si in jur, sa te adaptezi la ce apare si sa te bucuri de clipe, ca ele trec foarte repede. Dar stand acum si gandindu-ma la tot ce a fost anul asta pot spune ca 2016 a fost frumos si bland cu noi. Am calatorit, din nou, si ne-a placut. Nu am ajuns neaparat unde planuisem initial, dar am ajuns in alte locuri care ne-au bucurat. Am fost sanatosi si am ras mult. Ne-am mai si certat, dar ne-am impacat. Mama a trecut printr-o operatie si a iesit din ea cu bine. Am vandut o casa si am cumparat alta. Cu asta am pus punct unei etape lungi din viata mea, cea legata de casa bunicii de la munte...De fapt, cred ca etapa a...