Corfu, Paxos, Antipaxos din velier
Finalul de vară și începutul de toamnă ne duc mereu în ultimii ani în Grecia, cu barca. După ce am bifat Lefkada de 2 ori, apoi Paros si altele pe langa, am decis anul asta sa ne luam inima în dinți și să mergem în Corfu și Paxos. Am ocolit zona asta până acum pentru că știam că este extrem de aglomerată, și pe uscat și pe apă. Ceea ce s-a dovedit adevărat. Dar e și foarte frumoasă. Ape așa turcoaz ca aici nu prea am mai văzut în Grecia. Totuși, îi lipsește aerul ăla potolit, cu miros de caracatiță prăjită și chițăit de cicade, cu după amieze leneșe și liniștea dinainte de apus. Eu cel puțin nu l-am găsit. Nu ca pe alte insule. De fapt, singurul loc de genul asta l-am găsit fix în mijlocul insulei Corfu, într-un sat uitat pe o culme, unde era un hotel neașteptat de frumos, făcut acum 100 și de ani de un venețian, lângă o piață umbrită de un copac uriaș și o bodegă cu mese și scaune cam șubrede. Bodega aia e ceva special, căci adună în fiecare seara la mesele scoase în ...



aaa ce tunsoare tare are andreea :)) la noi a venit de aseara mosul, ca mi-era de graba de dimineata
RăspundețiȘtergereah, e o tunsoare a la maman:d. ca eu am produs-o/ciuntit-o:))
RăspundețiȘtergereda, super tunsoare, o prinde de minune. serios. dar oricum la cat e de draguta, cred ca nu ar avea cum sa-i stea rau.
RăspundețiȘtergereTati, tati, veeeezi ce zice lumea???
RăspundețiȘtergerePS: tati ma acuza ca imi bat joc de copil:d
Mofturi !
RăspundețiȘtergereDaca Andreea e simpatica cu orice tunsoare nu inseamna ca tre sa ii tunzi bretonul mereu :D
Ce inspirat a fost MosNicolae cu cadoul Andreei! Cred ca a fost tare incantata! Pupiiici!
RăspundețiȘtergeresi mie imi place fff mult tunsoarea!
RăspundețiȘtergereCaruciorul cred ca a avut mare succes.
O tunsoare tres chic si un cadou maaaare! Cred ca i-a placut Andreei!:)
RăspundețiȘtergeredaaaa, ce tunsoare draguta are!!!
RăspundețiȘtergereilinca nu a stat sa o tunda cineva care se pricepe, asa ca bretonul ei acum arata foarte..scurt!:)
Dl. Tati, renegociem subiectul breton prin aprilie:d
RăspundețiȘtergereSi mie imi place Andreea cu breton scurt. I se vad ochii si e si haioasa.
Caruciorul a fost ... tolerat,sa zicem. Adica prima reactie a fost "nu mi-a adus bebe?":)). SI i-am amintit ca are deja vreo 6 bebelusi si acum are si carucior sa-i plimbe. Normal ca a fatzait caruciorul prin casa toata dimineata.
Am negociat deja la sfarsitul verii. Nu mai negociez nimic. NIMIC !
RăspundețiȘtergeresi Anca fura prin parcuri caruturile copiilor, iar cand l-a avut pe al ei personal l-a cam ignorat. insa mai revine prin preferinte, mai ales cand mai primeste cate o papusa, care poate fi plimbata.
RăspundețiȘtergereda, pai jucariile altora sunt intotdeauna mai cu motz. Si noi pateam la fel asta-vara
RăspundețiȘtergereRox, cat de mare a crescut Andreea!!! vai, nu pot sa cred!!! S-a ... domnisorit, zau!!
RăspundețiȘtergereGAbi, asa se intampla cu astia mici:). Mie mi se pare ca s0-a schimbat foarte mult dupa 2 ani...
RăspundețiȘtergere