Incă o vacanță pe barcă: Skiathos, Skopelos și Alonissos
Ca de obicei, finalul de vară ne-a prins și anul asta în Grecia, în vacanța noastră tradițională pe velier. Final de vară doar calendaristic, căci începutul de septembrie este la fel de frumos și cald ca orice lună de vară în insule. Singura schimbare e că serile se lasă mai repede și nu mai sunt așa fierbinți. Dar vântul e perfect, apa splendidă și soarele mai îndurător. Intâmplător, anul asta am revenit fix în locurile în care am ajuns în prima vacanță pe barcă , acum..mulți ani. Atunci habar nu aveam să plimbăm sau să ancorăm un velier, acum suntem deja destul de stăpâni pe ce avem de făcut. Andreea e la ancoră, Dan la timonă și vele, iar eu mă ocup de cuba libre și poze. În premieră, anul asta am avut o barca mai mare, cu 5 cabine și 3 toalete pe care au locuit timp de 5 zile 8 oameni. Incă un pic și luam și pisica cu noi că loc era. Am pornit la drum într-o vineri pe la prânz și am oprit o noapte imediat după ce am iesit din Bulgaria, pentru prima salată grecească și tzatziki...

Ooo, ce de detalii pune Andreea in desenele ei!:) Cred ca pisica e la tine in brate, asa pare de la mine. Sau prevede Andreea ceva in viitor!?:)
RăspundețiȘtergereDesenul lui Costin de gradi cu familia era cu trei cercuri de care erau atarnate niste linii.:))) Dar cica e de bine, ca si el s-a vizualizat in centru, mai jos si mai mic, intre mama si tata.
da,o fi pisica...Dar n-am maini:))
ȘtergereE mai apropiata de tati? :)
RăspundețiȘtergereE la fel cu amandoi, n-are preferinte. Unele chestii le face cu mine,altele cu tati. :)
ȘtergereEu zic ca e o fetita la tine in brate. Deci a ghicit si sexul :))
RăspundețiȘtergereIn primul nostru desen de familie Mihnea era undeva mic la mine in cap :)))
in cap? cam complicam:d...A mea a inteles cam pe unde sta treaba:))
Ștergerepe cap mai exact. :D
Ștergereauch:))
Ștergere