Traseu de 2 zile la Lacul Caltun si Vf Negoiu

 In cel mai canicular weekend din an, cand orasul parea parasit si pisica zacea lesinata pe gresia din baie, am pornit spre Vidraru, cu planul de a ajunge pe inca un varf de peste 2500 metri de la noi. Ultimul atins a fost Moldoveanu, in 2020. 

Acum tinta a fost Negoiu, pe langa care am mai trecut o data,  in 2019, cand am ajuns la poalele lui, la Lacul Caltun, dar atunci traseul nostru a fost putin diferit si nu am urcat pe varf. 

So, intr-o sambata torida, pe la ora 11, am lasat masina in parcarea de la intrarea in tunel spre Balea, pe partea din judetul Arges, ne-am luat rucsacii, cam grei, in spate si am pornit pe cruce albastra spre Lacul Caltun. Pentru ca e o perioada in care tot auzi povesti cum ursi, plus ca tocmai vazusem 2 pe Transfagarasan, aveam la noi un clopotel prins de rucasul meu, un fluier si spray anti-urs. In final nu am intalnit niciun urs, doar o marmota si o turma de oi. 

Ziua 1:

Trasfagarasan-Lacul Caltun = 3 ore (cruce albastră)

Poteca de langa tunel porneste intr-o urcare destul de lejera, cam 30 de minute, pana ajunge pe o culme, pe Piciorul Paltinului, de unde se deschide o caldare larga, strabatuta de un paraias, marginita de versantii Fagarasilor. Ee...si te apuci frumos sa cobori poteca, si cobori si cobori, pana ajungi in final la poale si te intrebi daca nu cumva ai coborat ca sa ai ce urca mai incolo...ba da. 

Traversezi valea, si continui apoi in urcari si coborari destul de lejere, prin mici șei si văi, încă vreo 2 ore, pana la panta finală dinainte de lac, când visezi la scări rulante sau șerpași cu măgăruși care să te salveze și să te ducă până sus.

După încă vreo jumătate de oră, panta se termină fix lângă Căltun, cu refugiul nou, extraterestru, cocotat în dreapta, pe urcarea spre Lăitel, și Vf Lespezi asezat la stânga, reflectat în lac.  

Pentru că tocmai incepuse să picure a ploaie, am montat repede cortul și ne-am căutat gecile, bucurându-ne pe ascuns de cele 19 de grade din aer. Ploaia a fost doar așa, o păcăleală, căci imediat s-a făcut soare la loc. Pe lângă lac erau deja vreo 10 corturi și până s-a intunecat am mai apărut câteva, cu o grămadă de călători venind dinspre Lăitel sau Negoiu, urcând spre alte vârfuri sau poposind putin lângă apă pentru a porni mai departe. 

Pe la 9, când soarele s-a dus și s-a făcut liniște, am decis să ne băgăm în casa noastră de o zi. 

Privire de pe Piciorul Paltinului  

La vale pe Piciorul Paltinului

Poteca spre Căltun 

Lacul Căltun, văzut de la refugiu 

De la izvor, spre lac și refugiu

Casa noastră pentru o noapte

In fundal, urcarea spre Portita Căltunului 

Ziua 2 

Lacul Căltun-Vf Negoiu-Lacul Căltun-tunel Transfăgărășan = 6 ore 

Lacul Căltun-Vf Negoiu-Lacul Căltun=1.45h+1.30 h (banda rosie) 

După o noapte cam friguroasă, cu treziri repetate ca să mai punem câte o bluză pe noi, am decis să renuntăm la somn pe la 6 si să profităm de cerul senin ca să urcăm pe Negoiu. Deja, pe la 4 dimineata, plecase un grup vesel și vorbăret, care voiau să prindă răsăritul sus. 

Cam buimaci și nedormiti, am băut repede un ness, am aruncat in rucsac batoane de cereale și apă, gecile de ploaie (să fie) și câte un polar pe noi (pe care l-am dat jos la prima pantă și l-am cărat degeaba tot drumul) și am început urcarea pe pietre spre Portita Caltunului, unde am ajuns în vreo 30 de minute cred, tocmai bine să vedem soarele apărând de după munti. 

Poteca merge apoi pe banda rosie, pe curba de nivel, cu mici urcări ici și colo, vreo 30-40 de minute, până la Strunga Doamnei. La un moment dat am intalnit și o marmotă, care ieșise din bârlog si se instalase tacticoasă pe o piată, admirând peisajul. 

Strunga Doamnei este portiunea cea mai tehnică din traseu, cu o urcare mai abruptă, unde te mai ajuti si de lanturi, dar se termina repede, in vreo 10-15 minute eram deja sus si ne bucuram de creștele insirate ale Făgărașilor, rosiatice acum în lumina soarelui. De aici traseul continuă până pe vârf pe banda roșie și bandă galbenă, încă vreo 30 minute, cu o ultimă pantă chiar înainte de Negoiu. 

Cu totul, de la lac până pe vârf am făcut 1.45 ore, fix cât zicea și indicatorul de jos.

Iar la întoarcere, cam 1.30 ore. 

Am avut mare noroc de vreme, căci Negoiu e destul de mofturos și deseori ascuns în nori. Dar noi am prins cer senin și creste peste creste, ridicate peste văi. Am stat putin să ne bucurăm de noi și de ce avem în fată apoi am pornit înapoi spre lac.

Dimineata la lac

Urcare pe Portita Căltunului

Spre Negoiu

Acasă la marmotă

Strunga Doamnei văzută de sus

Si strunga văzută de jos

Pe partea cealaltă a strungii

Ultima pantă înainte de Negoiu

Cât vezi cu ochii

Jos, în vale, Lacul Căltun

Lacul Căltun-tunelul Transfăgărășan = 3 ore (cruce albastră)

Am mâncat niște pateu cu lipie, am mai băut niște magneziu, am strâns cortul, gunoaiele, am umplu sticlele cu apă de la izvor, am mai privit o dată spre lac și vârf, și am pornit, pe la 11, înapoi spre mașină. 

Prima coborâre a fost horror, și mă intrebam cum naiba urcasem cu o zi înainte pe acolo. A urmat o zonă mai liniștită, când mi-am amintit cum e să mergi drept, apoi o urcare urâtă rău, de care uitasem complet. După prima oră eram leșinată, rucsacul se făcuse parcă mai greu, tălpile mă dureau și era și cald. Noroc că a urmat o oră mai potolită, cu portiuni mai drepte, cu pante mai line. Problema e că deja vedeam în fată Piciorul Paltinului si panta dinaintea lui. Practic un perete pus între mine și mașină, pe care poteca serpuia ba la stânga, ba la dreapta. Facem o pauza înainte de el, când eu decid că aș putea să stau acolo o vreme, iar Andreea decide că vrea la mașină și pornește hotărâtă la deal. 

Totuși, mai e maxim o oră până la final!, cu acest gând optimist pe apuc să urc, numărând câte 100 de pași înainte de fiecare pauză. O vedeam pe fiimea aproape de vârf, pe Dan un pic în fata mea și distanta de la baza muntelui tot mai mare. Am decis că vreau neapărat o Cola, dar m-am bucurat și de ultimele guri de apă din sticlă. După circa 1000 de ani, am ajuns și eu sus. Din Piciorul Paltinului, vezi Transfăgărășanului învârtindu-se spre Vidraru, poteca noastră continuând în coborâre ușoară înapoi spre tunel. După 3 ore de la plecarea de la lac eram la mașină. 

Una peste alta întoarcerea de la lac la mașină mi s-a părut teribil de grea, mai grea decât dusul la lac, când căram și mâncarea în spate, și mult mai grea decât urcarea pe Negoiu. Picioarele mele deja obosite s-au revoltat și s-au plâns tot drumul. Dar nu regret că am făcut traseul ăsta. A fost extrem de frumos, cu peisaje spectaculoase și întâlniri simpatice, cu răcoare și soare și zăpadă, cu apă rece de izvor și cel mai bun pateu pe lipie din lume. 

Eu, visând la o Cola rece înainte de ultima urcare