Călătoriile celor trei roșii

Fix acu trei ani pe vremea asta tocmai terminasem de citit Unconditional Parenting, de Alfie Kohn. Am fost o vizionara, stiu..Zilele astea toata lumea vorbeste de dansul si cartea lui pentru ca, in sfarsit, a fost tradusa si in romana si lansarea are loc in curand. Eu am ajuns la carte dupa ce citisem despre ea pe bloguri de afara. Acolo domnul este foarte cunoscut si laudat/criticat de ani buni, in schimb la noi trendurile se misca mai incet.  Ce mi-a placut mie la acest domn este ca, dincolo de un teoretician al parentingului (ce aiurea suna...:d), Kohn este si parinte la modul practic, asa ca fiecare sfat este insotit si de exemple din viata de zi cu zi. El povesteste intamplari din propria familie si cum a ales sa rezolve anumite conflicte.  Ideea de baza este iubirea neconditionata. Adica iubeste-l indiferent de ce face. Simplu. E al tau il iubesti. Asta e. Si cand greseste. Si cand are un esec. Si cand, poate, nu ajunge ce sau cum visai tu. Kohn mai spune "fara...

M-a intrebat o mamica zilele trecute cum am reusit sa o conving pe Andreea sa doarma singura si sa nu mai planga asa mult. Si mi-am dat seama ca nu mai stiu exact:d. Imi aduc aminte clar ca in primele luni a plans mult, foarte des si ca niciodata nu ma prindeam ce are. Caci nu era nici foame, nici frig, nici somn, nici vreun alt disconfort vizibil. Plangea si in brate si in leagan si in carucior si la mine si la ta-su. Imi amintesc clar ca ma plimbam cu orele prin parc si cam jumatate din timp plangea, sau se foia nemultumita sau scartaia intr-un fel care zicea "hei, tu nu vezi ca am o problema?". Da, dar care era problema nu am aflat.  Si uite asa, la un moment dat nu a mai plans asa des. Nici asa mult. Si cumva problema s-a rezolvat. Or fi fost niste colici, o fi fost altceva.... Tot asa imi amintesc ca in primele saptamani adormea seara la ta-su pe burta, singurul loc care parea sa o calmeze. Apoi o puneam incet in patut si dormea linistita pana pe la 1-2 cand manca....

Am un nou "pet project". E o idee mai veche pe care am tot ocolit-o din lipsa de timp, dar pana la urma am decis sa o apuc de coarne. Ideea mi-a venit in ultimul an, cand mare parte din cartile Andreei le-am luat prin comanda online, in special pentru ca nu am timp de cautat prin librarii. Metoda, desi foarte comoda, creeaza o problema. Si anume nu vad cartea, nu stiu cum arata in interior si de multe ori m-am trezit ca am cumparat nu chiar ce vroiam...Solutia mea a fost sa merg mai ales pe recomandari, pe carti vazute la altii sau de care mi s-a povestit ca sunt ok. Ideea mea? Un blog de prezentare a cartilor pentru copii, cu foarte putin text si foarte multe poze care sa te convinga sau nu sa cumperi cartea.  Scuze pentru calitatea nu mereu buna a pozelor...M-am grabit sa pornesc cumva proiectul. Pe parcurs o sa am mai multa grija. Vorbedesprecarti.blogspot.com

Am vazut ideea pe un site de afara si mi-a placut la nebunie. Mai ales ca aveam la indemana toate "ingredientele" necesare: frunze mici, cazatoare (nush de la ce copac, recunosc) si oja de mai multe feluri. In plus, Andreea a luat azi din parc un bat care s-a potrivit de minune la jucareala noastra, iar eu tocmai am cumparat un ghem de sfoara zilele trecute. Asa, doar sa fie prin casa.  Deci am luat ideea si am crescut-o un pic. M-am gandit eu ca n-are rost sa ne mozolim pe maini (si nu numai:D) cu oja doar ca sa facem niste fluturasi care apoi se vor pierde prin camera si se vor rupe. Hai mai bine sa-i prindem cumva si sa-i agatam... Pe scurt Am cules frunze de prin parc. Astea, sigur le stiti   Le-am vopsit cu oja pe ambele parti. Apoi le-am facut puncte. Ulterior Andreea a decis ca unele sunt buburuze, nu toate sunt fluturi... La final le-am agata de usa camerei ei, unde deja era lipita o zana rosie. S-a potrivit de minune

Ieri matza a fost in a doua excursie cu gradi. Prima la gradinita noua. A fost frumos, dincolo de vremea un pic cam cenusie. Initial, am ezitat sa o lasam pentru ca pretul mi s-a parut piperat. Apoi am pus in balanta placerea, experienta, faptul ca va sta toata ziua afara vs suma ceruta si am zis ca pana la urma nu sunt  primii bani pe care ii dam constienti ca sunt cam multi...Si nu vor fi nici ultimii. Bucuria cu care s-a intors Andreea aseara si povestile pe care ni le-a turuit m-au convins ca a fost o decizie buna.  Intamplarea a avut loc la ferma Cocosul Rosu, care, spre deosebire de Ferma Animalelor, care are un scop pur turistic si educativ, este o ferma in adevaratul sens al cuvantului. Foarte bine organizata, curata, mare, cu sere de legume, restaurant, loc de joaca, pivnita cu bunatati, vreo 200 de porci, plus oi, vaci, capre, gaini si alte oratanii, ponei pentru copii, carute de plimbat la tiroliana, etc, Cocosul Rosu e un loc unde merita sa faci un drum in we...

Cand tatii fac asta..     Copiii fac cam asta...   Mamele nu apar in poze. Ele degustau vinul, sa se asigure ca se potrivea cu mancarea...

Hm, as vrea sa ramana asa si mai tarziu. Mica luptatoare, delicata, dar curajoasa. Uneori emotionata, dar mereu cu capul sus. Un pic timida, dar refuzand sa cedeze. Un pic fluturas, un pic albina...

Cred ca a cam venit toamna. Adica initial am fost nesigura. Am zis ca e un frig temporar si trece. Frunzele erau inca verzi in parc. Si inca gaseai flori prin iarba. Apoi ne-am trezit ca ne cad castane in cap la locul de joaca. Si ca cei mici cara sacose pline acasa sa faca nush ce cu ele. Asa ca am cules si noi cateva. Dar tot nu eram convinsa. Azi insa am decis ca a venit toamna. Pentru ca trecand pe langa parc am vazut copacii galbeni si portocalii. Asta clar nu poate fi vara. Chiar daca frigul s-a mai potolit si ziua e chiar cald. Copacii zic ca e cam toamna.  Asa ca am in plan sa culegem frunze si sa le agatam prin camera. Si sa mai adunam castane. Nush de ce. Pentru ca sunt frumoase doar.  Si sa facem ornamente de fetru pentru ca nu exista material care sa "strige" toamnaaa mai tare ca dansul. In capul meu evident.  Si printre altele ne pregatim de Halloween. Andreea are deja costumul. De vrajitoare. Cu palarie tuguiata si rochita negru cu auriu. Suntem in...

Cand in toate pozele de la gradi zaresti un zambet, un ras, o privire ghidusa, stii ca e ok. Ca e ea e fericita. Cand o iei seara odihnita si vesela, topaind spre casa si povestind din proprie initiativa intamplari de peste zi, stii ca sunteti intr-un loc bun.  Cand primeste vineri seara si un borcan de muraturi pentru iarna, puse de copii, pentru parinti, respiri usurat pentru prima data dupa mult timp si astepti linistit iarna:)

PS: inca n-am primit desenul. E la gradi. Daca la mine in brate/burta e un bebe, sa stiti ca e doar in imaginatia Andreei:d. Sau poate e ceva desenat pe rochie....O sa ma lamuresc maine:))