Călătoriile celor trei roșii

Uneori, nu prea des din fericire, viata iti face surprize neplacute. Te lasa sa te legeni o vreme pe valuri molcome, sa faci planuri, sa te certi aiurea   si sa te impaci cu oameni dragi, sa ai impresia ca totul in jurul tau e roz si plin de sclipici. Si intr-o zi te loveste un pic peste fata si te arunca un pic in noroi. Ca sa iti amintesti ca totul nu e roz si plin de sclipici, ca valurile line pe care te legeni ascund si rechini si adancimi nebanuite.  Unii zic ca soarta isi cam bate joc de noi uneori. Ca cineva acolo sus sta si se amuza de nestiinta noastra. Ca karma. Ca asa e viata... Asa e viata, si cu bune si cu rele. Primim palma, ne clatinam si apoi ne sprijinim în maini ca sa ne ridicam.  Nu e usor sa ne asezam la loc confortabil pe valul nostru rozaliu, dar macar stam in picioare si studiem apele. Vedem cam unde ne aflam si cum sa nu ne scufundam prea tare. De Sfantul Valentin am plecat cu mic cu mare in Austria. La 6 dimineata eram pe autost...

La masa Simbio.  Pe primul loc cand iesim cu Andreea. E prietenos, cu mancare buna, oameni simpatici, toleranti la copii de varste diferite, cu viitoare terasa si stat la umbra langa un cocktail in timp ce infuleci un burger:d. Ne-a placut si varianta mica, din Centru, si varianta mare, de pe Negustori. În Centru Vechi ne era un pic mai usor de ajuns, dar e ok si la noul loc pana la urma City Grill pentru ca e destul de ok la pret, nu are fum, e curatel si dragut, fara sa fie prea fancy sau fitzos ca sa te duci cu al mic. Merge de un pranz rapid, fara fitze.  La ceai/cafea Tucano din Romana Pentru ca are cam tot ce vrei in materie de bauturi calde, plus joculete pentru copii, plus canapele. Are camarute separate si poti gasi un loc unde sa lasi copilul sa se foiasca, sa se fataie, sa se joace. Plus ca are carti. Pe care le poti citi sau rasfoi.  Paul cam scumputz, dar dragut asa la o cafea cu o prietena. Si un mic dejun a la france, eventual L...

De cele mai multe ori e vesela, amuzanta, distractiva. Face glume si poante. Ne copiaza strambaturile. A depasit faza la care nu facea diferenta dintre gluma si serios si se supara cand ziceam ceva aberant. Acu rade. Si daca nu e chiar sigura ca e gluma intreaba pe soptite, sa se asigure. Vine pe furis si se loveste de tine, explicand suav "a, scuze, nu te-am vazut!", gluma preluata de la ta-su si vesnic subiect de rasete intre ei. Ar vrea sa se joace non-stop, plimba dupa ea prin casa dinozauri, cutiile cu figurine, carti, creioane, foarfece. Le uita peste tot. Le cauta. Le muta in alta parte. Statul la masa e o plictiseala teribila. Ciuguleste cate ceva, niciodata toata farfuria. Inca mananca cu preferinta carne si paste. Si pizza si sandvis cu sunca. Restul sunt tolerate de gura mea. Bea ceai cu mare placere. Mai putin lapte. Nu prea mai iubeste iaurtul, dar a descoperit orezul cu lapte.  Se infurie, se cearta, se oftica, pufneste, tranteste, fuge din camera ...

Concediul de vara a fost intotdeauna ceva de neratat pentru mine, este sursa mea de energie pentru inca juma de an si scopul suprem ca sa ma duc la munca in fiecare dimineata. Intotdeauna mi-a placut la nebunie sa pregatesc Concediul. Ma gandesc la traseu, caut cazari, calculez rute, caut masina de inchiriat, bineinteles consultandu-l in toate si pe Dan. Pe modelul: eu caut intre mii de variante, selectez 2 si i le trimit sa aleaga si el din ele:)) Lucrurile nu s-au schimbat prea mult dupa aparitia Andreei. Singura diferenta este ca in primii 2-3 ani de viata ai dansei, am impartit concediul de vara in doua.  7-10 zile pentru o plecare cu Andreea si 4-5 zile pentru noi doi. Am ales asa pentru ca Andreea a fost obisnuita de mica sa stea si cu bunicii, pe perioada de cateva zile, si pentru ca in cele 5 zile in doi alegeam locuri care ar fi fost dificil de vizitat cu un copil mic din motive ce tin de programul de masa si somn.  Pentru ca se apropie vacanta de vara ( mai e...

In ultima vreme am tot fost cu Andreeea pe la diverse muzee, in asteptarea soarelui si a weekendurilor cu schi. De fapt a fost mai mult Dan cu ea, caci pe partea de stiinta si istorie el e sefu in casa, in timp ce pe artisticarai si teatru sunt eu. Ca idee, nu cred ca e o varsta anume la care trebuie sa incepem sa ducem copiii la muzeu. Cred ca experienta poate fi inceputa de pe la 2-3 ani, pe diverse paliere. Cel mai potrivit pentru varstele mici mi se pare Muzeul Antipa. E plin de animale si priertenos cu cei mici, nu trebuie cine stie ce explicatii din partea parintilor si sunt   sanse ca cel mic sa reziste macar jumatate din muzeu de la prima vizita. Noi nu am insistat niciodata sa vedem tot muzeul din prima. E absurd sa ceri unui copil de 3 ani de exemplu sa aiba rabdare pe 2-3 etaje de muzeu si o multime de animale. Daca are, cu atat mai bine. Daca nu, renunti si mai vii si alta data. Vizita la muzeu nu trebuie sa fie o convoarda, ci ceva distractiv si asteptat cu nerabdar...

Zilele trecute m-a rugat o prietena sa ii dau cateva sfaturi despre cum sa aleaga un carucior de bebe, pierduta in sutele de variante si oferte, care mai de care mai scumpe si mai complicate. Rupta de realitatea bebelusiei in ultima vreme, i-am raspuns rapid in prima faza, ca noi am avut un Graco basic, de vreo 10 milioane (1000 ron:d), cu un soi de cutie pe post de landou. Cutia-landou am folosit-o cu totul vreo 3 luni pentru ca apoi am intins spatarul si am pus-o direct in carucior, dansa fiind deja mult prea agitata ca sa stea intinsa pleasca si cu ochii doar pe cer. Cat de greu poate fi sa alegi un carucior? m-am gandit eu inocent... Apoi mi-am aruncat un ochi pe oferta actuala si am inteles. E o nebunie. E mai rau ca la masina.  In primul rand, carucioarele de pana in 1000 de lei sunt doar sport, adica nu merg de la nastere. Apoi vine categoria 1000-1800 care e bogata si colorata, carucior plus scoica (eu n-am gasit in categoria asta carucior plus landou plus scoica, dar...

Weekendul asta am de gand sa fac...nimic. Adica nu curatenie, nu cumparaturi, nu alergat pe la cine stie ce ateliere si spectacole cu Andreea...nimic. Ar fi extra minunat sa pot sta in varful patului sa ma uit la Parenthood, dar cum nu e posibil o sa ma multumesc cu mai putin. Saptamanile trecute am fost intr-o mare vrie a cititului. Am citit si pe hartie si pe telefon si pe laptop. Ultima carte a fost Pazitoarea Tainei, de Kate Morton, usurica, dar catchy cumva. Inainte am citit toate cartile din seria Outlader (da, stiu, un fel de daniele steele istoric, dar hei, merg si astea din cand in cand:))    ). Inainte de astea am citit treburi mai "intelectuale":d Am o lista de vreo 3 carti pe care vrea sa le citesc, gen Solitude of Prime Numbers, am comandat Wild, sa citesc cartea inainte sa vad filmul, dar am intrat in etapa lene lene lene si mai mult de un post pe cate un blog nu am rabdare sa citesc.... Am vazut The Immitation Game si mi-a placut, desi actorul principal nu ...

Asa cum spuneam sa zic doua vorbe despre experienta noastra cu schiul. Marturisesc de la inceput ca si eu si dan suntem incepatori, e practic al doilea an in care schiem mai serios si primul in care eu cel putin nu m-am simtit complet afona:d. Andreei i-am pus prima data schiurile cand avea aproape 4 ani, dar a fost asa, de acomodare cu ideea. Monitorul o tragea, ea aluneca pe o panta aproape orizontala:d. Si cam asta a fost.  Anul trecut am zis ca e momentul sa invete mai serios si am trimis-o intr-o tabara de schi cu gradinita. Privind retroactiv, a fost o experienta buna, amuzanta si din care a ramas cu amintiri frumoase, dar de schiat a invatat prea putin atunci. I-am luat ulterior vreo 4 ore in plus cu acelasi monitor si a avansat mult mai repede. Asa ca eu as recomanda mai degraba monitor individual sau cu 3-4 copii decat tabara de schi. Dar na, poate experienta noastra nu a fost cea mai reusita la capitolul asta. Am vazut de exemplu pe partie monitori cu cardul de co...

Zilele astea suntem la schi, in Predeal. Din fericire, fata de anul trecut cand am cautat zapada pe la Voineasa caci pe Valea Prahovei era jale, acum a nins suficient si avem din belsug.  Asa ca de vreo doua zile suntem pe partie. Andreeei i-am luat un instructor cateva ore, sa-si aminteasca una alta, dar a coborat binisor si cu noi pe Cocosul. O sa povestesc intr-un post separat despre experienta noastra cu schiul si despre instructori, dar deocamdata o sa pun un filmulet cu matza. 

La fiecare final de an tragem un fel de linie imaginara si calculam plusurile si minusurile pe care le-am trait in ultimele 12 luni. E bine cand bunele sunt mai dese decat ne-bunele. Cand putem sa ne despartim de vechiul an multumindu-i pentru darnicie sau macar zambindu-i cu intelegere pentru ca a facut si el ce a putut. Daca suntem impreuna si sanatosi, il putem imbratisa recunoscatori si sa ne despartim prieteni. 2014 nu a fost un an usor, dar Slava Domnului nu ne putem plange ca nu am fost sanatosi si veseli, ca nu am calatorit, chiar daca mai putin decat alta data, ca nu ne-am distrat si am avut prietenii si familia alaturi. A fost un an cu suisuri si coborasuri, cu momente mai neclare, dar si cu multe lucruri frumoase in el.  Ce va aduce 2015 nu stiu. Sper ca la final ii vom putea zambi prieteneste:). Deocamdata imi doresc sa fim sanatosi, sa avem cat sa ne ajunga si inca un pic, sa calatorim mai mult, sa zambesc mai des la munca, sa ii putem oferi matzei in continuar...