Călătoriile celor trei roșii

Povestea gradinitei a inceput pentru noi in 2011, cand matza a trecut de 2 ani si bunicii incepusera sa nu mai faca fata. Nu spun ca asa e la toti, dar la noi perioada 1,5 ani-2,5 ani a fost cea mai grea. Andreea devenise foarte independenta si cerea multa atentie, rabdare si intelegere, pe care bunicii nu reuseau mereu sa le acorde in momentele si dozele potrivite. Asa ca de multe ori interactiunea dintre ea si ei oscila intre cearta si rasfat. Rezultatele nu au intarziat sa apara, devenind tot mai greu sa ne intelegem cu ea si sa aplicam metodele noastre de crestere, atunci cand in timpul zilei lucrurile se intamplau altfel. Asa am decis ca pentru  noi, la acel moment, cea mai buna solutie e cresa. Nu bona. Pentru ca mi s-a parut ciudat sa inlocuiesc bunicii cu un strain care sa vina tot acasa. Am cautat mult in zona noastra, am vizionat diverse gradinite si pana la urma am ales Sweet Baby, la Tineretului. Desi avea preturile peste zona, 14 mil program lung la acel moment, ...

Saptamana trecuta am tot asteptat sa termine Andreea cu nasul si febra si pentru ca vineri parea sa fi trecut toate cele am plecat spre munte. Ghinionul face ca dupa ce i-a trecut ei nasul m-a apucat pe mine o minune de conjunctivita virala, dar pentru ca inca vedeam aparent clar si am primit de la doctor niste picaturi nu am lasat ochii de vampir sa ne opreasca din plimbare. Asa ca sambata dimineata am parasit Predealul si ne-am duc optimisti la Busteni. Unde ne-am blocat vreo 2 ore in coada de la telecabina:d. Din cand in cand ne uitam cum seninul se acopera usor de nori pufosi, cum sus pe creasta era umbra bine de tot si pe alocuri norii albi se cam innegreau..Dar pentru ca suntem optimisti din fire, plus ca aveam rucsacul plin de pelerine, hanorace si mancare am decis sa nu renuntam. Pe la 12 am ajuns la Babele si am plecat spre Vf. Omu, un traseu destul de lejer, aproape tot pe linie dreapta, cu vreo 2 portiuni in urcare. Dupa primele 5 minute pe poteca a inceput grindina. A...

Despre serbarile de Craciun si de vara de la gradinita s-a scris mult in ultimii ani, unii pro, altii contra. Si eu am fost uneori critica, in privinta duratei lor mai ales. La noi la gradi, serbarea este cu toate grupele, la Palatul Copiilor, si se intinde pe 3-3.5 ore. Ea se vrea de fapt un moment in care toti copiii si parintii sa fie impreuna, sa se vada si sa se cunoasca un pic, dincolo de grupa. Este destul de obositor sa stai 3 ore in sala, plus ca sincer nu ma intereseaza ce fac grupele mici:D Eu nu as renunta la serbare, ci as scurta-o un pic, cel putin in cazul noastru. In plus, stiu ca sunt gradinite unde presiunea pusa pe copii este excesiv de mare. Obsesia invatatoarelor de a iesi in fata parintilor cu un program perfect, competitia dintre invatatoare, obsesia parintilor de a-si vedea copilul performand, etc.  Am auzit de cazuri in care parintii s-au suparat ca al lor copil a avut o strofa mai mica de spus sau nu a fsot pus in valoare suficient in sceneta. Copi...

De cand a venit caldura, tot cautam idei de weekend, locuri in care putem evada, la aer curat, fara aglomeratie si la o distanta mica de Bucuresti.  Duminica trecuta am ales sa mergem la Snagov, prin padure. Am gasit un centru de inchiriat biciclete chiar in sat, la pretul de 35 lei bicla/2 ore. E destul de mult, dar daca nu avem suporti de biciclete pentru masina nu avem deocamdata alta solutie. Bicicleta Andreei incape din fericire in masina, cu jumatate de bancheta rabatata:) Baiatul de la care am luat bicicletele ne-a aratat rapid o harta cu traseele din zona si ne-a zis ceva gen sa mergem la dreapta, apoi la stanga si pe poteca tot inainte. Evident ca dupa prima dreapta-stanga am ajuns sa mergem cam dupa capul nostru. Intai pe un drum de pietris, dar ala cica dadea in autostrada, deci nu ne trebuie, caci noi am fi vrut sa ajungem cumva la lac. Apoi am ales o poteca larga, cu pamant batatorit, pe langa o rulota cu caine latrator (dar legat!), dar dupa vreo 500 de metri po...

Duminica, in pana de idei de weekend si in conditii de oarece lene, am facut o vizita la Muzeul Militar. Il aveam in vedere mai demult, era pe lista de to do, dar nu am ajuns pana acum la el.  Recunosc ca a fost o premiera pentru toti trei, caci nici eu, nici Dan nu il mai vazusem vreodata.  Nu va speriati de nume, muzeul este o experienta interesanta si pentru fetite si pentru baieti. Ca idee, desi are ca punct de plecare istoria armatei, nu se limiteaza la asta. Este o trecere in revista a istoriei, intr-un mod foarte colorat si clar.  Ca structura, muzeul este impartit in 4 zone. Cladirea principala este o trecere in revista a istoriei României, de la preistorie, daci si romani, primele voivodate, apoi domnitorii, regii si perioada moderna; vitrinele prezinta obiecte de lupta, dar si de podoaba sau gospodaresti, machete cu asezarile, cum aratau satele si cetatile, uniforma soldatilor de-a lungul timpului, evolutia armelor, de la pietre cioplite la sabii si mitr...

Primele boli bifate de Andreea ca bebelus au fost cateva raceli, cu ceva mucisori, de care am scapat destul de usor. Cand a inceput sa misune pe jos in parc a bifat vreo 2-3 perioade cu kk moale, daca imi amintesc bine. Si cam atat. Apoi, de pe la 2-3 ani, odata cu gradinita, a aparut tusea, amigdalitele si otitele. La noi tusea e mereu aceeasi, sparta, metalica, de undeva din trahee. Doctorii ii spun laringita. Treptat, celelalte manifestari ale virozelor au cam disparut. Otita nu a mai facut de vreo 2 ani. Amigdalita cam tot asa cred.  Dar laringita rezista. Din cand in cand, mai ales primavara si toamna, matza incepe intr-o zi sa tuseasca. Intai usor, rar, sec, apoi tot mai metalic, sonor, bubuieli de tobe sparte.  Dupa nenumarate vizite la diversi doctori ne-am dat seama ca tratamentul e mereu acelasi. Niste sirop de tuse (degeaba), niste antiinflamator si aerosoli (adrenalina/ventolin si flixotide). Am incercat de cateva ori sa rezolvam fara aerosoli, am dat-o in ...

Sambata dimineata, noi si inca niste zeci de oameni, ne-am dus la castelul Tepes din parcul Carol, unde se intampla ziua portilor deschise. Castelul, copie a castelului lui Tepes de la Poienari, este o cladire de caramida, inconjurata de iarba proaspat taiata, cu poarta si turnulete si, unde sambata, in mod exceptional, au venit si niste cavaleri, plus soldati din Primul Război Mondial. Oamenii de acolo, ceva Institut pentru Cultul Eroilor, au gandit si un program artistic, dar cu exceptia fanfarei si a  soldatilor care faceau poze cu copiii, restul a fost pentru mine un fel de intoarcere in trecut, pe vremea spectacolelor patriotice adormitoare. Niste copii care cantau cantece despre tara si popor, niste poet care recita ceva imn despre natiune, printul Paul care a povestit ceva despre o carte intr-un fel de romana stalcita...Doamna care prezenta momentele avea niste texte de manual, cum sa suni cat mai patetic in 10 propozitii... In fine, inteleg ca fundalul evenimentului e...

Am amanat, intarziat, evitat in ultimul an discutia despre cei care fura copii. Mereu mi s-a parut ca Andreea e inca mica. Ca se va speria, nu va intelege. Am zis ca abia a devenit relaxata pe langa straini, nu se mai piteste dupa mine cand salutam oameni pe strada si n-are rost sa o sperii.  Plus ca, in adancul sufletului, speram ca, pusa in situatia de a pleca cu un strain, va refuza automat. Impinsa de la spate de un gand ce nu-mi dadea pace si de un filmulet sharuit la greu pe facebook, am zis sa fac un test.  Si in weekend, pe cand stateam pe iarba, cu bicicletele in pauza si o inghetata in mana, am abordat subiectul. Si am intrebat relaxat, de parca vorbeam despre ratele de pe lac, ce ar face daca un strain ar veni la ea si i-ar spune sa mearga cu el pana mai incolo sa ii arate niste catelusi. Si dansa mi-a raspuns , la fel de relaxata, ca s-ar duce.  Si am realizat atunci ca e momentul sa avem Discutia. Acea discutie pe care am evitat-o. Despre oameni rai...

Cand e in toane bune, e cel mai amuzant si distractiv copil din lume. E ghidusa si haioasa si ne distreaza de minune cu ideile si nascocirile ei. Inventeaza glume, copiaza gesturi care vad ca ne amuza (de exemplu sa dea din greseala peste unul din noi si sa spuna inocent "scuze, nu te-am vazut", la fel cum ii face ta-su). Cand vrea sa se miste, alearga si topaie in toate partile, sare trepte, urca in copaci, se balanseaza pe borduri. E un du-te vino permanent, un jack-in-a-box, o zvarluga care ba e aici, ba a disparut. Daca o pui sa stea, da din maini. Daca o pui pe scaun, da din picioare. "Stai locului o clipa!", ii spun uneori cand nu mai am rabdare sa o vad fataindu-se. "Nu pooot!", exclama nemultumita, caci e prea multa energie intr-un corp inca mic. Cand vrea sa stea, se aseaza turceste in mijlocul camerei si se uita pe carti. Sau se intinde pe burta, cu picioarele stranse ciudat, si face lego. Sau sta la masuta si "face o inventie", c...

Sambata am serbat matza acasa. Dupa ce joi am serbat-o la gradi. Pentru anul asta dorinta dansei a fost sa ii aducem un magician. Wish granted:d.  A venit magicianu, a facut el trucurile pe acolo, copiii s-au distrat, a mea de asemenea, mai ales ca era asistenta domnului... A urmat tortul. Cu dinozauri, evident....Doamnele de la gradi au jupuit martipanul inainte sa il serveasca asa ca ne-am trezit la pachet cu un kil de pasta colorata dulce. Dan a ciugulit un pic din el, e si mai pic, Andreea si mai pic, restul la gunoi. Sambata a urmat party acasa, cu prietenele ei si Simeon. Nu am facut poze, noi cei mari fiind ocupati cu mancatul si bautul. Copiii cu ale lor. Cred ca a fost ok. Nu a fost nimeni ranit, nu a plans si nu am primit plangeri:d Andreea e foarte fericita ca are 6 ani. Cumva e primul an cand constientizeaza schimbarea varstei si stie ca e mai mare.  Ceea ce nu inseamna ca e dispusa sa preia mai multe responsabilitati:d. In continuare considera ...