Călătoriile celor trei roșii

La un moment dat, acum niste cativa ani, prietenii nostri ne povesteau despre un restaurant de sushi de la Ruse. Ca e super bun si super ieftin. Ca mananci un platou de chestii cu 100 de lei. Ca e la o ora de Bucuresti... De ajuns nu am ajuns din diverse motive, mai ales lene sau alte planuri. Dar sambata am decis sa le facem o vizita de pranz si sa vedem minunea. Si pentru ca era soare si se anunta un weekend foarte cald am facut o rezervare si in Vama, pentru o noapte. De la Bucuresti la Ruse se face cam o ora jumatate, dar timpul depinde mult de cat stai la podul de la Giurgiu, care se repara si pe care se merge pe o singura banda. Una peste alta a fost ok si am ajuns la Happy Bar&Grill pe la 11.30. Din ce am vazut restaurante similare sunt si la Sofia si Varna, dar noi l-am testat pe cel din Ruse.  Am facut o rezervare, just in case, si bine am facut, si am pornit sa vizitam un pic centrul orasului. Restaurantul este chiar in piata centrala, usor de gasit. Zona...

Gata, s-a intamplat. S-a indragostit. De colegul ei Armin. Pe care il displacea major pana acum vreo luna pentru ca: facea galagie, o deranja pe doamna, o supara pe doamna, alerga si lovea colegi, lua chestii de pe birouri si uita sa le aduca inapoi, plus alte n motive pe care mi le insira cu placere seara. Ieri insa mi-a zis ca il iubeste. Ca baiatul s-a schimbat. S-a linistit si se poarta frumos. - Si de unde stii ca il iubesti?, incep eu conversatia cu o intrebare stupida. - Pai doar stiu ce sentimente am, nu?, ma pune ea la punct. - Si, vorbiti?, mimez eu tonul neutru, crezand ca vorbitul e parte din ecuatia asta. - Nuuu...nu ma bag eu in treburile lui. A, bon, deci e iubire de la distanta. O fi in ambele sensuri? - Si el, te place? - Cred ca da, nu stiu. Nu vorbim. Ok, clar, lucrurile stau altfel la generatia asta... - Dar lui Luca ii place de mine. Hait, Luca...Cum a aparut Luca in propoziei? - Dar mie nu imi place de el ca e agitat si ma loveste uneori cand alearga,...

Weekendul asta a fost cu de toate, plin de momente amuzante si treceri bruste de la una la alta, de la ”hai sa mergem la schi„ la ”mami, pot sa raman in picioarele goale pe nisip?”... Pe scurt, vineri am fost in charge de doua pitice, asa ca ne-am facut de cap prin oras, ca fetele. Am inceput cu o pizza la terasa, un pic de catarari in parc, vizita la Muzeul de Arta, ecler de la French Revolution si inghetata de langa Ateneu. Sambata a fost cu schi si zapada si frig si cald si plaja lenesa la H20 si muzica si o ultima coborare pe schiuri. Duminica am scos biclele de dimineata si am pornit pe la sosea, pe Calea Victoriei in sus, pana in Kisselef, si inapoi, pauza in parc, bucatareala dulce spre seara acasa..

In ultimii ani am tot fost cu Andreea pe la diverse evenimente culturale, muzee, teatre, ateliere.  Unele au fost interesante, altele nu, unele ni s-au potrivit, altele mai putin, dar ce am apreciat intotdeauna a fost efortul unor oameni de a face lucrurile profesionist, chit ca erau pentru un copil de 2 ani sau 6 ani. Si nu am apreciat fusareala altora pe ideea ca merge si asa ca astia sunt mici si nu se prind. De exemplu, m-am enervat enorm la un spectacol de balet de la Opera Nationala la care vreo 2 balerine se chinuiau rau de tot sa isi tina echilibrul pe poante.  Si un atelier organizat de nu mai stiu cine la Muzeul Taranului unde Frozen a devenit un soi de hora stupida cu copiii din sala. Pe de alta parte, sunt doua locuri în care  am fost mereu impresionata de atentia la detalii si efortul echipei de a oferi copiilor un spectacol complet si bine realizat: Teatrul Ion Creanga si Opera Comica pentru Copii. Ultimul spectacol de la Opera Comica este Don ...

Una dintre regulile pe care le-am avut in cresterea Andreei a fost respectul. Nu am considerat niciodata ca fiind un bebe sau un omulet minuscul nu trebuie sa fie tratata cu respect. La fel cum nu am acceptat niciodata lipsa de respect din partea ei. Nu tolerez jignirile, cuvintele urate si cererile fara sens. Nu am considerat niciodata ca e amuzant sa imi zica mie sau altcuiva ”prostule”, ”uratule” sau alt epitet prietenos. I-am explicat mereu ca asa cum noi ii vorbim ei frumos, la fel trebuie sa faca si ea.  Atunci cand am invatat-o sa se poarte respectuos, am invatat-o si sa astepte respect de la altii. Sa nu accepte sa i se vorbeasca urat, sa fie lovita sau sa i se ia obiecte fara sa i se ceara voie. Si daca unele lucruri erau oarecum de inteles cand era mica, pana pe la 5 ani, dupa aceea am insistat sa nu accepte situatii de acest gen. Evident, ea fiind genul pirpirel si complet neviolenta, si-a mai si luat-o. Am invatat-o ca, desi nu e ok sa lovesti, e ok sa te aperi. B...

Sighisoara este genul de oras care, desi e mic si il cam termini de vazut intr-o zi, te incanta de fiecare data si te convinge cumva sa il revezi la niste ani. Eu si Dan am ajuns acolo prima data inainte de Andreea, dupa ce fiecare dintre noi mai vazuse zona si inainte. Dupa nasterea matzei, o vreme am taiat de pe lista vizitele prin orase, preferand sa mergem la munte sau la mare. Planul pe anul asta este sa vizitam cateva locuri din tara impreuna cu ea. Sighisoara era pe lista. Ne-a placut orasul, cu casele lui colorate si stradute pietruite, scoala din deal, scara, turnurile, ceasul cu figurine si cazarea, pe care o recomand din inima (pensiunea Citadela). Nu prea ne-a placut lipsa restaurantelor (inchise sau blocate de nunti), iar cele deschise nu m-au dat pe spate in materie de oferta... Andreei i-a placut mult, tot insista sa mai mergem. A retinut mai ales scara acoperita, scoala din deal, turnurile si povestea breslelor din Turnul cu Ceas .  A d...

De cand a inceput scoala am intalnit tot felul de categorii de parinti. Simpatici, agitati, relaxati, ploconisti, laudarosi, implicati, neimplicati. De unii am auzit, cu altii m-am intalnit direct...Ca parinti, toti insa ne dorim cam acelasi lucru. Sa le fie bine copiilor. Doar ca unii vor sa le fie bine acum, altii se gandesc cum sa le fie bine in viitor.  Inevitabil, ca parinte, iti faci griji. Mereu. Ca e prea cald, prea frig. Ca nu mananca destul, ca nu doarme destul, ca nu ii iei destule jucarii, ca nu il duci la destule activitati, ca nu citeste ce trebuie, ca nu faci cu el destule...Mereu, indoiala, temerile, isi baga coada si ajungi sa pierzi din vedere prezentul. In loc sa te intrebi ”e fericit acum?”, incerci sa planifici ce ar trebui sa stie ca sa fie fericit mai tarziu. Te uiti in stanga, in dreapta si iti faci griji. Nu stie sa calculeze bine, o sa ia note mici, o sa pice examenele, nu o sa poata da la nush ce facultate, o sa rateze sansa la o cariera de succes. Nu...

Nu imi aduc aminte cand am inceput sa ii citesc seara Andreei, era mica mica, si planul meu era sa nu ratez nicio seara, macar o pagina. Intre timp am mai ratat niste zile, cand pica de somn, cand era prea tarziu, cand eram plecati si nu aveam carti la noi.. In mare, am reusit totusi sa ma tin de plan. Am trecut de la carticele cartonate cu poze mari si randuri putine, la povesti Disney, povesti cu caini, cu pisici, cu dinozauri, multi dinozauri,..enciclopedii, atlase, carti cu poze tot mai mici si randuri tot mai dese. Am ajuns la cititul in tandem, ea un rand, eu o pagina, ea o pagina, eu restul capitolului... Si intr-o zi, intr-o seara de ianuarie, m-am oprit si am lasat-o doar pe ea. Am cautat carti cu povesti incitante, care sa o fure, destul de mici ca sa poate fi urmarite de ea si sa nu o sperie grosimea, destul de mari ca sa inteleaga ca o carte nu trebuie terminata intr-o zi, ci poate fi reluata, reintalnita, continuata.  Intamplator, in plimbarea noastra pe la Sib...

Vacanta noastra la schi in Austria a venit si s-a dus prea prea repede pentru cat de mult ne-a placut. Sincer, am mai fi stat vreo zi doua:).  Pentru ca a fost prima vacanta la schi la mare departare am rezervat doar patru zile, in ideea ca poate Andreea nu are chef sa schieze mai mult, poate oboseste, poate e vremea nasoala. Plus doua zile pe drum la dus si intors. Dar clar de la anul o sa lungim sejurul de iarna la 5-6 zile pe schiuri pentru ca matza nu a avut nicio problema sa se dea pe partii de dimineata pana seara:)  Deci, pe scurt despre saptamana trecuta. Am fost cazati in Appartments Julia in Zell am See, un apartament cu doua dormitoare, living, bucatarie si 2 wc, foarte ok ca zona. In total, am platit 1150 de euro, doua familii, 5 nopti.  De aici, aveam acces, cu masina la 2 domenii schiabile, cel din Zell am See si cel din Kaprun. Exista si varianta de a lua un bus gratuit, dar trebuia sa mergem un pic pe jos, cu schiuri si clapari dupa noi. Asa ca...

Saptamana trecuta am inceput cu Andreea doua experimente, in paralel cu continuarea ”editarii” de enciclopedii pe care vrea sa le vanda...O sa povestesc alta data rezultatul acelui proiect:D Dar sa revin la experimente. Primul a avut ca tema : in ce conditii apare mucegaiul mai repede? Ipoteza ei a fost ca la umezeala, lucru care s-a dovedit adevarat. Cel putin in conditiile create de noi. Ideea a fost simpla. Am luat 4 felii de paine si am pus una intr-o cutie in frigider, una pe o farfurie la lumina, una intr-o punga de plastic sigilata, umezita, si una intr-un castron acoperit cu folie de aluminiu, sa fie intuneric.  Dupa 7 zile, doar in punga cu umezeala au aparut ceva semne de mucegai. La rece, in frigider, nimic. La intuneric, nimic, la lumina, nimic. Eu presupun ca de vina a fost si painea, plina de ce stiu eu ce bazaconii si conservanti.... Dar una peste alta a fost amuzant, sa studiem in fiecare zi feliile de paine si sa notam pe fisa daca s-a intamplat ceva ...