Călătoriile celor trei roșii

De o vreme tot planuim o iesire cu biclele, mai ales de cand ne-am dotat masina cu bare de prins. Am tot asteptat sa se termine cu ploile, sa vina vremea calda, sa se usuce padurea, sa ne vina inspiratia unde sa mergem...Dupa drumul de 37 de km de anul trecut, partial prin padure si aproape rataciti pe dealuri, am decis sa ne organizam mai bine. Adica sa gasim un traseu mai usurel, mai scurt si eventual marcat pe gps:d. Fara nicio legatura cu acest plan, am decis sa mergem si noi la un moment dat la Ferma Dacilor, loc mult laudat pe net si pe langa net. Pana la urma am cuplat cele doua planuri intr-un weekend tare frumos, cu multa plimbare, mancare si vin. Cumva a fost perfect ca am lipit ziua cu extra mancare si vin de ziua cu extra efort la pedalat:d. Sa le iau pe rand. Ferma Dacilor   este un complex destul de nou, la vreo ora jumatate de Bucuresti, pe langa viile Tohani. Este o constructie interesanta, intre dealuri si paduri, cu mult loc de alergat si plimbat. Pe langa...

Dupa o primavara cam ca o toamna si multe weekenduri cu ploi, astepti primele zile cu soare si cald ca pe o bere rece intr-o zi caniculara.  Cam asa am facut noi weekendul trecut. Am studiat toata saptamana prognoza, care ba era cu soare, ba cu ploaie, si nu se decidea la ce varianta sa ramana. Pana la urma am facut rezervari vineri la pensiunea Pepino din Magura si dusi am fost. Zona Magura-Pestera este un vis. Fix ca in vederi. Si ce e superb e ca fiecare anotimp are farmecul lui aici. Aflasem de la niste prieteni ca e neaparat de mers toamna, cand padurea e rosie si portocalie si dealurile verzi, cand aerul e curat si culorile ard, cand albastrul cerului e mai albastru decat poti crede.  Dar am ajuns primavara, cand totul era verde, dar in mii de nuante de verde. Si era plin de flori, galbene, albastre, roz si mov. Si de oi si vaci si cai. Si cerul era albastru, apoi gri inchis, apoi alb, apoi iar albastru. Cand soarele trimitea raze piezis, prin nori, si totul era ...

Weekendul trecut, printre picaturi de ploaie si raze de soare, am organizat petrecerea matzei, varianta cu mai multi copii, am fost la Art Safari, la atelier de ceramica, apoi si la unul de zane, dar si la o vizita la Muzeul de Arta dedicata lui Brancusi... Sa le iau pe rand.  La petrecere a fost cu catarat, cum altfel. Am ales varianta centrului No Gravity si a fost ok pentru ca, dupa catarari, copiii s-au bucurat si de tiroliana si traseul de aventura.  La Art Safari am bifat cu Andreea doua ateliere, unul de ceramica si unul de zane. Cel de ceramica mi s-a parut faorte dragut, au primit o cana pe care sa picteze ce vor. Fiimea a colorat o fetita pe conturul facut de doamna de acolo. Simpatic. In timpul asta, eu am vizitat expozitia, unde mi-am ales cateva tablouri preferate. imaginandu-mi cum ar sta in sufragerie:) Dupa atelier, am mai facut o trecere prin expozitie si cu Andreea, care si-a ales la randul ei cateva opere si a decis ca pe altele le poate reproduce ...

0..1...2.....6...7. Au trecut ca niste clipe, involburate, agitate, cu bucurii, mii, cu frici si temeri, cu nopti nedormite si zile lungi, cu plecari si veniri, cu ”nu o sa mai dorm niciodata 8 ore legat...nici macar 4...o sa pic” si ”Doamne, cata fericire o sa mai incapa in inima asta?”.. Agonie si extaz inghesuite intr-o zi cat o ora sau cat un an. Nu stiu cand au trecut 7 ani. Stiu sigur ca la inceput a fost greu, foarte greu, cu temeri si lacrimi si nesomn. Apoi a devenit mai usor, apoi a fost iar greu, un pic, si iar usor, si iar si iar. Putine lucruri au fost cum le planuisem, am invatat zi de zi, noi de la ea si ea de la noi. Inca invatam si mergem inainte tinandu-ne de mana. Din inaltimea celor 7 ani pe care i-am urcat privim mai relaxati, mai siguri pe noi, pe ea.  Sapte ani sunt multi si putini, sunt miliarde de ani departe de zilele cand gangurea stirba si totusi parca sunt ieri.  La sapte ani e multa veselie si incapatanare si independenta si maini intinse ...

La un moment dat, acum niste cativa ani, prietenii nostri ne povesteau despre un restaurant de sushi de la Ruse. Ca e super bun si super ieftin. Ca mananci un platou de chestii cu 100 de lei. Ca e la o ora de Bucuresti... De ajuns nu am ajuns din diverse motive, mai ales lene sau alte planuri. Dar sambata am decis sa le facem o vizita de pranz si sa vedem minunea. Si pentru ca era soare si se anunta un weekend foarte cald am facut o rezervare si in Vama, pentru o noapte. De la Bucuresti la Ruse se face cam o ora jumatate, dar timpul depinde mult de cat stai la podul de la Giurgiu, care se repara si pe care se merge pe o singura banda. Una peste alta a fost ok si am ajuns la Happy Bar&Grill pe la 11.30. Din ce am vazut restaurante similare sunt si la Sofia si Varna, dar noi l-am testat pe cel din Ruse.  Am facut o rezervare, just in case, si bine am facut, si am pornit sa vizitam un pic centrul orasului. Restaurantul este chiar in piata centrala, usor de gasit. Zona...

Gata, s-a intamplat. S-a indragostit. De colegul ei Armin. Pe care il displacea major pana acum vreo luna pentru ca: facea galagie, o deranja pe doamna, o supara pe doamna, alerga si lovea colegi, lua chestii de pe birouri si uita sa le aduca inapoi, plus alte n motive pe care mi le insira cu placere seara. Ieri insa mi-a zis ca il iubeste. Ca baiatul s-a schimbat. S-a linistit si se poarta frumos. - Si de unde stii ca il iubesti?, incep eu conversatia cu o intrebare stupida. - Pai doar stiu ce sentimente am, nu?, ma pune ea la punct. - Si, vorbiti?, mimez eu tonul neutru, crezand ca vorbitul e parte din ecuatia asta. - Nuuu...nu ma bag eu in treburile lui. A, bon, deci e iubire de la distanta. O fi in ambele sensuri? - Si el, te place? - Cred ca da, nu stiu. Nu vorbim. Ok, clar, lucrurile stau altfel la generatia asta... - Dar lui Luca ii place de mine. Hait, Luca...Cum a aparut Luca in propoziei? - Dar mie nu imi place de el ca e agitat si ma loveste uneori cand alearga,...

Weekendul asta a fost cu de toate, plin de momente amuzante si treceri bruste de la una la alta, de la ”hai sa mergem la schi„ la ”mami, pot sa raman in picioarele goale pe nisip?”... Pe scurt, vineri am fost in charge de doua pitice, asa ca ne-am facut de cap prin oras, ca fetele. Am inceput cu o pizza la terasa, un pic de catarari in parc, vizita la Muzeul de Arta, ecler de la French Revolution si inghetata de langa Ateneu. Sambata a fost cu schi si zapada si frig si cald si plaja lenesa la H20 si muzica si o ultima coborare pe schiuri. Duminica am scos biclele de dimineata si am pornit pe la sosea, pe Calea Victoriei in sus, pana in Kisselef, si inapoi, pauza in parc, bucatareala dulce spre seara acasa..

In ultimii ani am tot fost cu Andreea pe la diverse evenimente culturale, muzee, teatre, ateliere.  Unele au fost interesante, altele nu, unele ni s-au potrivit, altele mai putin, dar ce am apreciat intotdeauna a fost efortul unor oameni de a face lucrurile profesionist, chit ca erau pentru un copil de 2 ani sau 6 ani. Si nu am apreciat fusareala altora pe ideea ca merge si asa ca astia sunt mici si nu se prind. De exemplu, m-am enervat enorm la un spectacol de balet de la Opera Nationala la care vreo 2 balerine se chinuiau rau de tot sa isi tina echilibrul pe poante.  Si un atelier organizat de nu mai stiu cine la Muzeul Taranului unde Frozen a devenit un soi de hora stupida cu copiii din sala. Pe de alta parte, sunt doua locuri în care  am fost mereu impresionata de atentia la detalii si efortul echipei de a oferi copiilor un spectacol complet si bine realizat: Teatrul Ion Creanga si Opera Comica pentru Copii. Ultimul spectacol de la Opera Comica este Don ...