Cinci lucruri care trebuie schimbate in scoala romaneasca

Mai e un pic si matza termina clasa a doua. Nu stiu ea, dar eu sigur abia astept sa nu mai sune ceasul la 6.45. 
Daca o intreb pe ea, ce i-a placut in clasa a doua probabil va spune ”ca am descoperit skateparkul”:)). Daca ii cer sa se limiteze la partea cu invatatul, o sa zica probabil ”orele de engleza de la EKA”. Iar daca insist totusi sa bage si scoala in ecuatie, probabil va zice...hm...cam...nimic...? Apoi, probabil, va incerca sa indulceasca raspunsul si sa gaseasca ceva de care isi aduce aminte cu adevarata placere, gen o anumita ora de pictura, cursul de educatie despre sanatate facut de niste fete de la Medicina, ceva lectie la romana, ceva de la mate..bucati de materie, bucati de ore, de zile. Va include probabil in enumerare faptul ca e in clasa cu prietena ei Mariuca si ca dupa ore se vede mereu cu Simeon. Ca are teme suficiente, dar totusi reuseste sa iasa zilnic prin parc. In rest, are o lunga lista de nemultumiri, legata de materie, de teme, de colegi, de profesori...Unele sunt indreptatite, altele sunt mici exagerari, nemultumiri de moment, detalii. 
Pastrand latura subiectiva evidenta, am sa fac si eu o lista de observatii dupa trei ani de scoala. Pentru ca, desi sistemul de invatamant are lacune uriase la nivel macro, legate de programa si metoda de predare, multe dintre problemele pe care le observam zilnic tin de lucruri mult mai mici, adica de parinti si de profesor.
In cazul nostru din fericire lucrurile sunt relativ ok, nu am intampinat probleme de nedepasit, nu avem traume, plansete, crize. Poate si pentru ca am incercat sa abordam scoala cu calm si echilibru, sa ii oferim Andreei si timp liber si timp de lectii, si dreptul de a-si urma propriile pasiuni, in paralel cu nevoia de a invata pentru scoala. 

1. Transformarea orelor de desen, muzica si dezvoltare personala in ore de mate
2. Obsesia copierii de texte si enunturi de pe manual pe caiet.
3. Tipatul si jignitul copiilor ca mod de predare
4. Lipsa orelor de sport 
5. Moda voucherelor cadou 

Sa le iau pe rand.
(sursa:Wonderopolis)

1.  Transformarea orelor de desen, muzica si dezvoltare personala in ore de mate
Slava Domnului, la noi la clasa orele de desen, muzica si dezvoltare se tin asa cum au fost ele gandite. Dar in multe alte clase, in multe alte scoli, aceste activitati sunt considerate de invatator inutile si inlocuite cu matematica. Aceasta materie obsesie a poporului roman, fara de care nu ai nicio sansa de succes in viata. Putini invatatori inteleg ca un copil, un viitor adult, are nevoie de cunoștințe si abilitati multiple pentru a se dezvolta armonios, are nevoie si de logica si de creativitate, si de cifre si de litere, si de calcule si de lectura. Un adult armonios stie sa asculte muzica, sa citeasca, sa aprecieze o opera de arta, sa calculeze, sa analizeze. Si pentru asta trebuie sa faca si romana, si mate si arta si sport si muzica. Iar un copil de 8-9 ani va invata enorm de multa matematica daca invatatorul va renunta la materiile ”inutile”, dar va fi profund nefericit, obosit si stresat. Si mult saracit pe termen lung.

2. Obsesia copierii de texte si enunturi de pe manual pe caiet 
Acest obicei perpetuat din generatie in generatie, de a copia texte de colo colo, ca practica pentru scris cica, mi-a scos peri albi anul acesta. Si cred ca este principala nemultumire a Andreei cand vine vorba de scoala. La un moment dat chiar am abordat personal subiectul, intr-o discutie cu invatatoarea noastra, si am rugat-o sa nu ii mai puna sa copieze enunturile la teme. Fara rezolvare. Pentru ca asa invata sa scrie...si pentru ca ceilalti parinti sunt de acord cu metoda, in marea lor majoritate. Asa ca Andreea isi petrece mare parte din timpul de la teme, copiind poezii, texte sau enunturi, de pe manual pe caiet. Rezultatul este ca scrie la fel de urat, ba chiar mai urat atunci cand are multe de scris si se grabeste. In plus, uraste temele la mate, nu neaparat pentru calculele pe care le presupun ele, ci pentru ca mare parte din timp si-l petrece copiind enunturile de 3-4 randuri ale problemelor.
In acelasi stil, la romana copiaza uneori poezii sau scurte povestioarea pentru ca...
Evident ca exista si alte moduri de a exersa scrisul, moduri care implica si folosirea imaginatiei, a creierului. Gen sa inventeze singuri poezii sau scurte povestioare folosind anumite cuvinte. Sau copiind cuvinte noi si explicatiile lor din dictionare. Si altele, sigur exista. Dar pentru ca manualul zice ”copati textul pe caiet”, facem ce zice manualul...

3.  Tipatul si jignitul copiilor ca mod de predare
Sa pornim de la premiza ca intr-o clasa de 30-35 de copii, orice om va ajunge la un moment dat sa tipe. Pentru a se face auzit, pentru a calma spiritele, pentru ca i s-a terminat rabdarea. Inevitabil. Dar exista o granita clara intre a ridica glasul din cand in cand, intre a apostrofa, a atentiona si a tipa isteric timp de 4 ore si a imparti darnic jigniri in stanga si dreapta. Din nou, invatatoarea Andreei este o doamna linistita si, desi ridica uneori glasul la ei, nu i-a jignit niciodata. Exista insa tare multe cazuri de invatatori care tipa aproape continuu la copii si care li se adreseaza cu ”prostule, cap sec, fara minte, ratatule”. Invatatori care spun ”o sa fii un ratat in viata, daca”, ”o sa te las repetent, daca”, ”nu ai creier”, ”uite ce destept e X, tu de ce nu esti asa”, ”uite ce frumos si-a facut tema Y, a ta uite cum e”, ”ia uitati copii cum arata caietul lui Z”..Si altele.
Jigniri, rautati, judecati care intra usor in mintea copiilor, prind radacini si cresc. Copii care nu mai au incredere in ei, care se considera prosti, incapabili, care renunta sa mai incerce pentru ca oricum s-a stabilit ca ei nu pot, nu stiu. Copii care sunt ingroziti de posibilitatea de a gresi si cresc in adulti incapabili de a-si asuma riscuri si de a iesi din cutia mica in care au fost asezati. Adulti care prefera sa stea 30 de ani intr-un job sau o familie in care sunt nefericiti decat sa riste o greseala.
Si mai grav este ca, de multe ori, aceste comportamente din clasa se repeta acasa, iar parintii sustin cu entuziasm atitudinea ”un pic mai dura” a invatatorilor pentru ca ”asa se fac oameni”. Am auzit asta de atat de multe ori incat am ajuns sa ma gandesc daca nu suntem noi defecti, daca nu cumva relaxarea si calmul cu care incercam sa o crestem pe Andreea nu ii va dauna pe termen lung :D. Din ce vad in scoli, trei sferturi din parinti vor profesori mai duri, vor tipat, amenintat, speriat pentru ca asa cred ca ei ca ai lor copii vor creste disciplinati, se vor tine de scoala, vor avea rezultate bune si in final o viata frumoasa.

4.  Lipsa orelor de sport 
Exista o mare mare problema la noi in tara cu orele de sport din scoala. Cu sportul in general. Era o vreme cand la sport faceai ..sport. Imi amintesc de saltele pe care ne rostogoleam, de saritura peste cal, concursurile de viteza sau saritura la nisip, de orele de volei sau baschet. 
Acum, orele de sport sunt sau nu in functie de cheful profesorului. Unii isi fac treaba cu pasiune si respect pentru meseria aleasa, pentru cei din jur, pentru nevoia de miscare a copiilor si pentru salariul pe care il ia lunar. Altii, nu. In multe cazuri, orele de sport sunt de fapt ore de stat pe banca, de barfit cu colegele, de certat pe unica minge din sala. Timp in care profesorul sta la o tigara sau se odihneste dupa o zi grea. De cele mai multe ori baietii se organizeaza singuri, isi iau o minge si joaca fotbal sau baschet. Fetele insa au nevoie de mai multe organizare. Unele nu au chef de efort. Altele nu stiu sa joace chestii. Au nevoie de un profesor care sa le puna sa faca gimnastica sau volei sau baschet sau leapsa sau ce vrea el, dar organizat. Sa le implice pe toate, sa le imparta pe echipe, sa le uneasca. Adica un profesor care sa isi faca ora.Si au nevoie si de parinti care inteleg rolul esential pe care il are sportul in sanatatea pe termen lung a propriilor copii.

5.  Moda cadourilor scumpe
Stiam de moda cadourilor pentru profesori dinainte de a ajunge cu Andreea la scoala. Stiam ca se practica, dar am zis ca poate nu e dracu asa negru. Dar e. In ultimii ani, am remarcat cu stupoare ca cei care perpetueaza obiceiul spagii, al mitei, al plicului sunt parintii. Dar un cadou de Craciun, de Paste, de final de an nu e chiar spaga nu? E doar asa, ca sa ne aratam recunostiinta...E un simbol. Sau nu? De ce un buchet de flori si o carte nu e un simbol suficient al recunostiintei noastre? Si de ce oferim cadouri si unor profesori care nu ne multumesc de fapt, ca nu isi fac meseria in niciun fel? De ce sa ne aratam recunostinta pentru un profesor de sport care nu isi face ora sau unul de engleza care doar tipa? De ce multumim practic pentru practici invechite, lipsite de sens si bun simt? De ce nu sanctionam mai bine aceste comportamente? Ce fel de simbol este un voucher de 1000 de lei, o geanta de 600 de lei sau un laptop cadou sau plata unor rate la credit? Acestea fiind doar cateva exemple de cadouri oferite unor invatatori de catre parinti. 
Si ce lectie le predam noi propriilor copii atunci cand oferim cadouri de Craciun unor profesori despre care ei ni se plang ca se poarta urat, ca tipa, ca nu fac nimic..? Cand recompensam lipsa de profesionalism sau comportamentele abuzive? 
Si stiu si ce spun parintii cand ii intrebi de ce. Pentru ca sa fie bine, pentru ca invatatorul sa fie atenta la copii, pentru a-si da interesul un pic peste ce presupune programa..Dar nu asta ar trebui sa faca un invatator in mod normal, din pasiune sau pentru ca totusi este platit?

Ar mai fi si alte intamplari, nemultumiri, lucruri ce s-ar putea schimba insa extrem de usor cu putina bunavointa din partea invatatorilor si a parintilor. Dar macar astea 5 daca s-ar schimba, cred ca invatamantul romanesc ar fi intr-un loc mult mai fericit. Si copiii la fel.

Doua zile in Valencia

In minivacanta asta de toamna a picei, am plecat 4 zile la Valencia.De fapt, au fost doar 2 zile acolo ca alte doua le-am petrecut pe drum....