Călătoriile celor trei roșii

Duminica, in pana de idei de weekend si in conditii de oarece lene, am facut o vizita la Muzeul Militar. Il aveam in vedere mai demult, era pe lista de to do, dar nu am ajuns pana acum la el.  Recunosc ca a fost o premiera pentru toti trei, caci nici eu, nici Dan nu il mai vazusem vreodata.  Nu va speriati de nume, muzeul este o experienta interesanta si pentru fetite si pentru baieti. Ca idee, desi are ca punct de plecare istoria armatei, nu se limiteaza la asta. Este o trecere in revista a istoriei, intr-un mod foarte colorat si clar.  Ca structura, muzeul este impartit in 4 zone. Cladirea principala este o trecere in revista a istoriei României, de la preistorie, daci si romani, primele voivodate, apoi domnitorii, regii si perioada moderna; vitrinele prezinta obiecte de lupta, dar si de podoaba sau gospodaresti, machete cu asezarile, cum aratau satele si cetatile, uniforma soldatilor de-a lungul timpului, evolutia armelor, de la pietre cioplite la sabii si mitr...

Primele boli bifate de Andreea ca bebelus au fost cateva raceli, cu ceva mucisori, de care am scapat destul de usor. Cand a inceput sa misune pe jos in parc a bifat vreo 2-3 perioade cu kk moale, daca imi amintesc bine. Si cam atat. Apoi, de pe la 2-3 ani, odata cu gradinita, a aparut tusea, amigdalitele si otitele. La noi tusea e mereu aceeasi, sparta, metalica, de undeva din trahee. Doctorii ii spun laringita. Treptat, celelalte manifestari ale virozelor au cam disparut. Otita nu a mai facut de vreo 2 ani. Amigdalita cam tot asa cred.  Dar laringita rezista. Din cand in cand, mai ales primavara si toamna, matza incepe intr-o zi sa tuseasca. Intai usor, rar, sec, apoi tot mai metalic, sonor, bubuieli de tobe sparte.  Dupa nenumarate vizite la diversi doctori ne-am dat seama ca tratamentul e mereu acelasi. Niste sirop de tuse (degeaba), niste antiinflamator si aerosoli (adrenalina/ventolin si flixotide). Am incercat de cateva ori sa rezolvam fara aerosoli, am dat-o in ...

Sambata dimineata, noi si inca niste zeci de oameni, ne-am dus la castelul Tepes din parcul Carol, unde se intampla ziua portilor deschise. Castelul, copie a castelului lui Tepes de la Poienari, este o cladire de caramida, inconjurata de iarba proaspat taiata, cu poarta si turnulete si, unde sambata, in mod exceptional, au venit si niste cavaleri, plus soldati din Primul Război Mondial. Oamenii de acolo, ceva Institut pentru Cultul Eroilor, au gandit si un program artistic, dar cu exceptia fanfarei si a  soldatilor care faceau poze cu copiii, restul a fost pentru mine un fel de intoarcere in trecut, pe vremea spectacolelor patriotice adormitoare. Niste copii care cantau cantece despre tara si popor, niste poet care recita ceva imn despre natiune, printul Paul care a povestit ceva despre o carte intr-un fel de romana stalcita...Doamna care prezenta momentele avea niste texte de manual, cum sa suni cat mai patetic in 10 propozitii... In fine, inteleg ca fundalul evenimentului e...

Am amanat, intarziat, evitat in ultimul an discutia despre cei care fura copii. Mereu mi s-a parut ca Andreea e inca mica. Ca se va speria, nu va intelege. Am zis ca abia a devenit relaxata pe langa straini, nu se mai piteste dupa mine cand salutam oameni pe strada si n-are rost sa o sperii.  Plus ca, in adancul sufletului, speram ca, pusa in situatia de a pleca cu un strain, va refuza automat. Impinsa de la spate de un gand ce nu-mi dadea pace si de un filmulet sharuit la greu pe facebook, am zis sa fac un test.  Si in weekend, pe cand stateam pe iarba, cu bicicletele in pauza si o inghetata in mana, am abordat subiectul. Si am intrebat relaxat, de parca vorbeam despre ratele de pe lac, ce ar face daca un strain ar veni la ea si i-ar spune sa mearga cu el pana mai incolo sa ii arate niste catelusi. Si dansa mi-a raspuns , la fel de relaxata, ca s-ar duce.  Si am realizat atunci ca e momentul sa avem Discutia. Acea discutie pe care am evitat-o. Despre oameni rai...

Cand e in toane bune, e cel mai amuzant si distractiv copil din lume. E ghidusa si haioasa si ne distreaza de minune cu ideile si nascocirile ei. Inventeaza glume, copiaza gesturi care vad ca ne amuza (de exemplu sa dea din greseala peste unul din noi si sa spuna inocent "scuze, nu te-am vazut", la fel cum ii face ta-su). Cand vrea sa se miste, alearga si topaie in toate partile, sare trepte, urca in copaci, se balanseaza pe borduri. E un du-te vino permanent, un jack-in-a-box, o zvarluga care ba e aici, ba a disparut. Daca o pui sa stea, da din maini. Daca o pui pe scaun, da din picioare. "Stai locului o clipa!", ii spun uneori cand nu mai am rabdare sa o vad fataindu-se. "Nu pooot!", exclama nemultumita, caci e prea multa energie intr-un corp inca mic. Cand vrea sa stea, se aseaza turceste in mijlocul camerei si se uita pe carti. Sau se intinde pe burta, cu picioarele stranse ciudat, si face lego. Sau sta la masuta si "face o inventie", c...

Sambata am serbat matza acasa. Dupa ce joi am serbat-o la gradi. Pentru anul asta dorinta dansei a fost sa ii aducem un magician. Wish granted:d.  A venit magicianu, a facut el trucurile pe acolo, copiii s-au distrat, a mea de asemenea, mai ales ca era asistenta domnului... A urmat tortul. Cu dinozauri, evident....Doamnele de la gradi au jupuit martipanul inainte sa il serveasca asa ca ne-am trezit la pachet cu un kil de pasta colorata dulce. Dan a ciugulit un pic din el, e si mai pic, Andreea si mai pic, restul la gunoi. Sambata a urmat party acasa, cu prietenele ei si Simeon. Nu am facut poze, noi cei mari fiind ocupati cu mancatul si bautul. Copiii cu ale lor. Cred ca a fost ok. Nu a fost nimeni ranit, nu a plans si nu am primit plangeri:d Andreea e foarte fericita ca are 6 ani. Cumva e primul an cand constientizeaza schimbarea varstei si stie ca e mai mare.  Ceea ce nu inseamna ca e dispusa sa preia mai multe responsabilitati:d. In continuare considera ...

In ultimele luni programul de seara al matzei s-a aglomerat teribil, merge doua zile pe saptamana la inot si alte doua zile la sah, plus mai vroia la pictura si dans, dar a trebuit sa renuntam la ele pentru ca nu mai avem de unde scoate zile. Practic, singura seara libera din saptamana este miercuri, plus weekendul, dar ala am facut o regula sa nu il ocup cu niciun curs sau atelier.  De cand i-am luat bicicleta noua aproape fiecare moment liber e petrecut in sa. BAtem parcul in toate partile, inconjuram lacul pana nu ma mai tine fundul si apoi o luam de la capat.  Cat de curand vrem sa luam niste suporti de masina ca sa putem pleca cu bicicletele si in afara Bucurestiului, pe la Snagov sau alte locuri cu padure si poteci.  Pana una alta ne multumim si cu parcul nostru, cu poieni, dealuri si insule, cu poduri de lemn si broscute testoase. Mi-e tare drag si nu l-as da pe niciun alt parc din Bucuresti:).  Tot zilele astea a inceput sezonul de zile de nastere...

De cand era bebe, gen o zi:d, fii-mea a fost vomicioasa. Nu a avut chiar reflux, dar pe aproape. Cand bea lapte, dadea afara cam jumatate. Un fel de regurgitat dus la extrem. Cand a trecut pe solide, am crezut ca am scapat. Dar nu. Cel putin nu de tot. A ramas marea problema a raului de masina. Fie ca mergeam 3 kilometri prin Bucuresti sau 800 de km pana la greci dansa vomita. Problema exista inca si acum, dar mult mai redusa. Uneori, la drumuri lungi, pe serpentine, i se mai face rau, dar foarte rar mai ajunge sa vomite. De cele mai multe ori oprim masina, respira un pic pe afara si pornim din nou.  Cel mai rau a fsot intre 1 an si 4 ani-4.5 ani cand trebuia sa plecam la drum inarmati cu tone de servetele, haine de schimb si multa multa rabdare. Zero planning cu privire la ora de ajuns la destinatie:d.  Chiar si asa am calatorit foarte mult cu ea. La mare, la munte, la greci, la bulgari, pe insule, pe mare, pe langa Bucuresti sau la 1200 de kilometri de el. Nu am la...

Vineri dimineata am plecat, pe la 08.30, spre Bulgaria. Aveam mai demult  in plan sa vedem Veliko Tarnovo si recent am vazut undeva poze de la pestera Devetashka, asa ca am decis sa le cuplam intr-o singura excursie. Dupa cateva calcule ne-am dat seama ca e destul de pe fuga sa facem totul intr-o zi, asa ca am luat o noapte de cazare in Veliko. Devetashka este o pestera neobisnuita, sapata intr-un deal, cu o intrare larga, inalta si cu adevarat impresionanta. Desi are o lungime de vreun kilometru jumatate, din ea se viziteaza doar vreo 500 m, restul fiind rezervat coloniilor de lilieci. Chiar si asa, merita tot drumul. De la Bucuresti pana acolo sunt vreo 220 de km, adica 3 ore si un pic de mers continuu. Pestera este langa satul Devetaki, dar venind dinspre Bucuresti nu ajungi chiar in sat, ci o iei la stanga dupa un indicator. Dupa vreo 3km ajungi la o parcare si un nene care iti da bilet (2 leva). Traversezi un rau si dai nas in nas cu intrarea:    ...

De la o vreme am obiceiul ca dimineata sa pregatesc un smoothie si sa bem fiecare cate o cana inainte de plecare. Uneori e roz, alteori mov sau verde. De cele mai multe ori e bun, rareori oribil si uneori bestial:d.  Cele mai asteptate sunt cele cu fructe de padure, pe care le combin cu iaurt, banane, miere, plus alte ingrediente ascunse, cum ar fi patrunjel, ghimbir sau kale.  Mai putin asteptate sunt cele verzi, cu kiwi, kale, patrunjel...Dar le adaug si lor un pic de banana si mar si devin acceptabile.  De vreo doua ori am reusit sa fac niste oribilitati, desi erau dupa reteta.... Incerc sa am mereu in casa fructe si iaurt, pe care le combin ori dupa capu meu, ori dupa retetele altora.  Saptamana asta de exemplu ne ocupam de cateva de pe aici... E un mod rapid si sanatos de a incropi un mic dejun pentru toti trei. Nu imi place sa o duc pe pice la gradi nemancata, pentru ca nu stiu cat mananca acolo si prefer sa inceapa ziua cu ceva bun in burta. Iar ...