Călătoriile celor trei roșii

N-am mai scris de ceva vreme pe aici, in primul rand pentru ca nu am avut idei.. Viata noastra se imparte intre scoala, weekend si serviciu, ceea ce e absolut normal, dar nu creeaza mari oportunitati de povesti pe aici. Intr-o vreme mi-am propus sa scriu zilnic, sau macar saptamanal, asa ca exercitiu, dar nu mi-a iesit. In ultimul an, mi-a venit de multe ori sa scriu despre scoala, dar practic as fi redundanta si cred ca subiectul e asa fumat si intors pe toate partile ca nu as putea sa aduc nimic nou. Dupa 3 ani de scoala m-am prins si eu ca lucrurile sunt cum sunt si nu se vor schimba pentru mine si inca 3-4 ametiti. In acelasi timp cred ca peste 10-20 de ani va conta mai putin ce au memorat la scoala romaneasca a anului 2018 si mai mult capacitatea de a invata continuu, de a se adapta la joburi necunoscute, de a improviza, de a crea si a folosi aplicat informatiile pe care le au. Fuga dupa cel mai bun profesor si cea mai buna scoala mi se pare gresita in multe cazuri si inuti...

Educatia, acest subiect datator de emotii, idei si frustrari. Am invatat in ultimii ani ca ce se intampla la noi nu e ce trebuie. Cu asta ne-am lamurit. Metoda, programa, structura orele nu au nimic de-a face cu secolul in care traim. Au fost probabil potrivite acum 100 de ani, chiar si acum 50 sau 30 de ani, dar lumea in care traim s-a schimbat radical in ultimele trei decenii si sistemul de invatamant a ramas in urma.  Programa romaneasca este stufoasa si incearca sa bage in capul copiilor cantitati impresionante de informatii, nelegate intre ele, reusind doar sa oboseasca, sa frustreze si in final sa indeparteze un numar la fel de impresionant de copii de scoala. Atunci cand zilnic ai senzatia ca la scoala ti se da prea mult, prea greu, prea plictisitor, cand acasa reiei acelasi model, in final iti bagi picioarele. Nu vorbesc de clasa a doua, ci de anii de scoala in general.  Programa e invechita, include idei, carti, texte, exercitii fara nicio legatura cu realitatea ...

Anul trecut am testat in premiera schiatul in Italia, i n Dolomiti , si pentru ca ne-a placut foarte foarte mult am decis sa revenim si in 2018, dar in alta zona. Dupa investigatii si intrebari, am ales Cervinia, o zona aflata la granita cu Elvetia, la poalele Matterhorn-ului, unul dintre cele mai inalte varfuri din Alpi.  In alegerea noastra a contat mult si faptul ca puteam ajunge relativ usor in zona si la preturi ok. Am luat bilete de avion la Ryanair, pana la Milano, si de acolo am inchiriat o masina. De la Milano Malpensa pana in Valtournenche (localitatea in care am stat) am facut circa 2 ore, din care cea mai mare parte pe autostrada.  Variante de cazare in zona sunt multe, mai ales in Breuil-Cervinia, statiune aflata la circa 2000 de metri inaltime, inconjurata de zeci de partii si care in plus ofera acces spre Zermatt si partiile de pe partea elvetiana.  Noi am optat pana la urma pentru un apartament in Valtournenche, o localitate mai mica, cu vreo 9 km m...

Nu mai stiu daca mi-am facut vreodata planuri in noaptea de Revelion? De la un punct incolo mi-am dat seama ca planurile sunt bune, dar si mai bine e sa fii constient ca ele se pot duce naibii intr-o clipa sau ca alt plan aparut deodata ar putea fi mai bun. Asa ca nu am mai facut liste, nici planuri, nici n-am stat sa bifez ce a iesit si ce nu. La final de an imi place sa ma uit in urma si sa simt cum a fost anul ce tocmai se termina? Cand ma gandesc la el e ca atunci cand mananci prajitura preferata fix cand ti-e foame, cand bagi nasul intr-o sticla de parfum si stii ca aia cautai, ca atunci cand ajungi prima data pe an la mare si stii ca e un pic "acasa" acolo, cand cobori din avion intr-un aeroport nou, cand e dimineata dar cald si stii ca o sa fie o zi buna, cand ajungi pe o partie si e fix cum ti-ai dorit...? Sau te uiti in urma si ti-e frig, cand tu ti-ai dori sa fie cald, si abia astepti sa se termine odata cu 31 decembrie si sa inceapa ceva nou? Ma uit in urm...

Mos Craciun a venit si anul acesta pe la noi, in varianta ”noi suntem Mos Craciun”, pentru ca Andreea a decis ca nu exista un mos cu barba care aduce cadouri pe geam, ci multi spiridusi care cumpara, impacheteaza si scriu biletele cu numele destinatarului, apoi pun cutiile sub brad si topaie veseli cand ceilalti le desfac.  Ca in fiecare an, am petrecut zilele acestea intre cei dragi, mici si mari, cu bunatati si agitatie, cu plimbari prin parc cu burtile pline, cu strans jucarii, imprastiat jucarii, vazut filme si citit.  Pentru ca mai nou avem in casa un Playstation si un Nintendo (temporar), Andreea a alergat usor bezmetica intre Lego si jocurile video, plangandu-se ca nu ajunge timpul :))  Cumva, ne-am facut timp si de mers la noul Star Wars, care ne-a placut, asa ca acum facem pronosticuri despre continuarea lui, iar Andreea construieste nave din lego, dotate cu luptatori si roboti, dintre care unii par elfi si figurine de minecraft :)) Mai e putin din anul ...

Ce luam copilului de Craciun? Sau de ziua lui. Aceasta dilema existentiala a fiecarui parinte. Nu mai zic de prieteni, bunici si alte rude care fie cer idei, fie ofera bani, fie iau ceva safe, gen Lego daca stiu ca ala micu e pasionat de lego:d..Dar noi, parintii, noi ce luam?  Intotdeauna am incercat sa combin dorintele ei cu ideile mele. Sa inserez printre cadouri si chestii care mie mi s-au parut potrivite la varsta respectiva. Din fericire, de cele mai multe ori, alegerile au fost usor de facut: lego, carti, anumite jocuri, crafturi. De exemplu, de vreo 3 ani nu mai iesim din lumea lego.  De variatie am mai luat uneori Geomag. In ultimul an am trecut si pe la zona de boardgames, gen Catan, Monopoly, ceva cu Harry Potter, Dixit, Timeline si Storyline. Toate sunt foarte faine si ne mai apuca uneori seara sa ne jucam.  Carti nu mai iau de Craciunul asta pentru ca avem atat de multe luate si inca necitite, ca mai stau un pic. Va recomand insa:  Povesti de...

Harry Potter....pff..ce sa va zic eu de el de nu stiti deja? Uneori am impresia ca in familia noast ra suntem noi, Pisi si Harry Potter, pentru ca numele lui apare atat de des in discutii ca il simt deja cumva de-al casei. Asa ca ce cadou mai frumos puteam sa ii facem Andreei de ziua numele decat o vizita la Harry Potter Warner Bros Studios, langa Londra, locul unde s-a filmat mare parte din filme si un must see pentru fani. Evident vizita a fost planuita de cateva luni, inclusa intr-o minivacanta britanica, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, cand estimam niste zile libere de la scoala.  Intai am luat biletele de avion, vanand cea mai ok varianta de pret. Am ajuns sa luam la Blue Air, cu zbor pe Luton. In total, noi trei am dat 760 de lei, fara bagaje de cala.  Apoi am rezolvat cu biletele la turul de la studiouri, care ne-au costat cu totul 103 lire. Nu e putin, dar nu mi-a parut deloc rau de bani. Apoi am cautat cazare, cat mai accesibil de la metrou, evitand totusi...

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor de Arta, care tine de MNAR, dar are sediul pe Calea Victoriei 111. Am ajuns acolo cu ocazia expozitiei Lowendal, un artist foarte interesant, si a unui atelier pentru copii organizat in jurul lucrarilor lui. Omul a facut si pictura si scenografie si teatru de papusi, iar lucrarile prezentate sunt foarte variate si interesante.  Atelierul ne-a placut si el, combinand prezentarea de informatii despre artist cu un mic de joc de-a teatrul, desen si personaje. (Muzeul Colectiilor de Arta) Dar nu despre asta vreau sa ma plang, ci despre ... ”de ce naiba vin la ateliere pentru copii +6 parinti cu copii de +3”....? Este o chestie pe care o tot remarc, pe unde ma mai duc cu Andreea. Evenimente dedicate celor mai maricei, de minim 6-7 ani, anuntate ca atare, dar unde vezi gramezi de copii de 3-4 ani. Copii care nu inteleg nimic, se plic...

Uite ca de unde ziceam ca gata cu fataiala pe munte pe anul asta, ca bagam ghetele la cutie si asteptam primavara pentru excursii, am mai fugit un pic pe coclauri, pe la Sinaia si Busteni in sus. Pentru ca se anunta un weekend prietenos cu vremea, am zis sa scoatem nasul din Bucuresti si sa ne cazam undeva mai sus de statiunile de pe Valea Prahovei, mai exact la Piatra Arsa, fosta cabana, actual hotel, pus chiar in mijlocul platoului Bucegi, cam la juma de poteca intre Cota 2000 si Babele. Ca sa ajungi acolo ai doua variante. Una, cu masina, pe drum frumos, astfaltat, cu oprire in fata hotelului si a doua cu telecabina sau gondola din Sinaia pana la Cota 2000 si apoi vreo ora pe jos. Pentru ca in zona era oarece zapada timpurie si pentru ca nenea de la hotel ne-a sfatuit sa nu ne aventuram cu masina decat daca e vreun 4x4 (sau macar are roti de iarna...), am mers pe varianta telecabina. De la Cota 2000 se urca un pic spre varful Furnica, chiar in spatele telecabinei, si de acolo se c...